Tag Archives: tineri


cuvinte pentru tineri

Cele de mai jos au fost pregatite pentru o intalnire organizata de Ministerul Tineretului si Sportului, cu ocazia Zilei Internationale a Tineretului si rostite azi in fata a aproximativ 100 de tineri care activeaza ca interni in cadrul aparatului guvernamental.

Buna ziua,

Stimati organizatori, invitati si participanti la aceasta intalnire despre care am inteles ca este organizata pentru a marca Ziua Internationala a Tineretului in 2014 sunt onorat si in aceeasi masura surprins sa ma aflu in pozitia de a vorbi in fata dumneavoastra. Daca a fi onorat e simplu de inteles, as vrea sa explic un pic surpriza pe care am trait-o primind invitatia de a vorbi despre sanatate mintala si tineri aici. Ea provine din mai multe surse. Prima este realizarea ca, iata, trebuie sa fiu batran sau cel putin nu-tanar, e un fapt incontestabil, pentru ca asa merg lucrurile – cei batrani sau, ma rog, nu-tineri vorbesc celor tineri sau nu-batrani despre viata, valori, cai de a ajunge la succes sau, in cazul meu, sanatate mintala. E de remarcat aici ca aproape intotdeauna aceste discursuri sunt formulate in cheie pozitiva – ele sunt despre viata, nu despre moarte, despre succes, nu despre ratare, despre sanatate mintala, iar nu despre nebunie. Nu stiu altii cum sunt, dar in cabinetul meu “nebunia”, in acceptiunea colocviala si generala a termenului ii aduce pe oameni, nu sanatatea mintala. Experienta mea de psihiatru si de psihoterapeut, de coordonator al unor centre de tratament al dependentei de droguri si de alcool s-a formulat din contactul cu “nebunia” oamenilor care au considerat ca pot sa fac ceva pentru ei, precum si din contactul cu propria mea “nebunie” atunci cand m-am aflat de cealalta parte a scaunului, in postura de pacient sau client, daca termenul va convine mai mult, al unui psihoterapeut. Pentru ca in meseria mea exista aceasta regula care poate ar trebui diseminata mai mult si mai ales in meseriile care au de a face cu oamenii aflati in situatii de vulnerabillitate, ca sa fii psihoterapeut este nevoie sa treci tu insuti prin procesul psihoterapiei ca pacient, este nevoie sa faci acelasi efort de autodescoperire, de vulnerabilizare, de incredere si neincredere in alta fiinta umana pe care il vei solicita apoi de la pacientii tai. Credem ca suntem fiinte inteligente si ne putem imagina cum e sa fii in pozitia omului de la ghiseu, care are de depus o cerere sau a bolnavului care asteapta sa fie primit la o consultatie, dar adevarul sau ceea ce eu consider a fi adevarul, e ca nu are de-a face cu inteligenta si nici macar cu capacitatea de a ne imagina. Este dificil, daca nu chiar imposibil in conditii obisnuite, sa iesi din propria subiectivitate asa cum pentru o aeronava obisnuita este imposibil sa invinga forta de atractie gravitationala a Pamantului si sa ajunga in spatiu.

         O sa va spun o intamplare personala. Cu aproape doi ani in urma, m-am aflat in postura de a oferi spre inchiriere un apartament. Chiriasii mei, o familie – mama, tatal si fiica de 19-20 de ani cu o poveste ciudata si pe care nu m-am straduit sa o inteleg indeaproape. Nu mult dupa semnarea contractului de inchiriere, primesc un telefon de la administratora blocului care ma cheama de urgenta, anuntandu-ma ca a fost notificata si politia. Ajuns la fata locului, o gasesc pe fata intr-o stare de surescitare maxima, parintii incercand sa ofere niste expliicatii neconvingatoare din care am retinut ca fata a amenintat ca se arunca de la balcon (etajul era 9). Ca sa nu lungesc povestea, voi spune ca intr-o seara de vineri, la 11 din noapte, ma aflam intr-o salvare, in drum spre camera de garda a Spitalului Obregia. Si acest lucru se intampla la cateva luni (nu multe) de cand imi dadusem demisia din functia ocupata in cadrul spitalului pentru a intra in practica privata. Si, in timp ce asterneam pe hartia care mi-a fost intinsa de dna asistenta medicala a garzii “subsemnatul Eugen Hriscu, in calitate de proprietar al apartamentului, etc. etc.” nu puteam sa nu remarc ironia de a ma fi intors in spitalul pe care il parasisem de putin timp, de data aceasta ca beneficar al sistemului. Nimic din experienta mea de pana la acel moment nu m-a pregatit pentru sentimentul de frica si dezamagire si confuzie care a urmat atunci cand doctorul de garda m-a anuntat ca nu are motive sa o interneze pe domnisoara in cauza. Si cred ca nu am fost niciodata mai convingator ca atunci cand am incercat sa-i explic chiriasei mele de ce este bine pentru ea sa stea macar cateva zile in spital.

Si aici as vrea sa notez o a doua sursa a uimirii mele de a fi invitat la acest eveniment, eu, un om care a iesit din sistemul de stat. Mi-am imaginat ca cei care vor forma auditoriul sunt oameni care, intr-un fel sau altul, vor avea de a face cu sistemul, poate chiar isi doresc sa lucreze in el. Ce are de spus un om care a plecat unui om care vrea sa intre? Daca v-as incuraja sa intrati, as fi in dezacord cu propria mea decizie; daca as incerca sa va conving sa ma urmati in decizia mea, ar fi o ofensa adusa gazdelor noastre si deciziei voastre. Ma aflu, asadar, in ceea ce se numeste in psihologie o dubla legatura. Adica o situatie in care, oricum ai da-o, iese prost. In cuvintele tanarului Simpson din serialul cu acelasi nume “you’re damned if you do and you’re damned if you don’t”. In anii ‘60 – ’70 ai secolului trecut, a existat o scoala de psihologie care a sustinut ca acest gen de comunicare intre parinti si copii poate duce la schizofrenie, adica la nebunie. Astazi gandim diferit despre originile schizofreniei, dar este destul de clar ca o astfel de situatie reprezinta cel putin un pericol la adresa sanatatii mintale a celui care se confrunta cu ea. Si este mai frecventa de cat ne putem imagina. Cand un doctor primeste o cerere de consult de la un pacient evident suferind, desi este deja trecut de ora de incheiere a programului sau, el se afla intr-o dubla legatura – daca refuza cererea se dezice de valorile sale, daca o accepta lucreaza impotriva timpului sau liber (o sa va dau exemple din experienta mea in sistem si va invit sa le translati in propria dvs experienta de lucru si de viata). Cand politia aduce la spital un consumator de droguri in sevraj si iti cere o reteta doar ca sa-l poata duce apoi in arestul politei – dubla legatura (daca eliberez reteta si ma conformez “mersului lucrurilor” comit un act de proasta ingrijire, daca refuz, ma fac vinovat de insubordonare). Cand pe un post similar cu al meu altcineva este angajat fara concurs… va las pe dvs sa va imaginati situatii similare. Unde vreau sa ajung? In situatii fara iesire, mintea cauta o iesire. Tensiunea creata de pozitia in care toate iesirile sunt blocate cauta o forma de eliberare. Oricare. Violenta e una (si domnul doctor striga la pacientul intarziat “da’ mai du-te dracului ca numai la mine v-ati gasit sa veniti, nu vezi ca mi s-a terminat programul?” – observati ca el evita o decizie, nu-i spune omului sa plece, nici nu accepta consultatia, actul sau de violenta verbala este menit spre rezolvarea situatiei sale imposibile). Apoi, mai sunt substantele. In tara noastra, drogul preferat este alcoolul. La sfarsitul unei zile pline de duble legaturi, unul, doua, trei, patru si tot mai multe pahare de bere, de vin sau whiskey vor sterge tensiunea si ne vom simti mai bine. Sau acumularea in tacere a acestor tensiuni si depresie sau, cu un termen mai nou, “burn out”. Sau izbucnirea, plecarea intempestiva, taierea nodului gordian care este, probabil, primul exemplu de dubla legatura din istorie. Unele locuri sunt mai toxice din acest punct de vedere decat altele. Nu e acelasi lucru daca ai lucrat la dezafectarea reactorului principal de la Chernobil sau ai fost cel care a condus autobuzele cu evacuati. E important sa stii care este nivelul de “radiatii” la care te expui.

          Imi place sa cred ca in acesti doi ani am devenit un pic mai intelept. Nu o sa strig la organizatori ca de ce si-au permis sa ma puna intr-o situatie atat de dificila, nu o sa ma apuc de baut la finalul acestei sesiuni si nici nu o sa ma deprim. Nici nu o sa parasesc abrupt sala. De fapt, tensiunea si greutatea psihologica a acestor situatii vin din acceptarea premizei ca exista doar doua solutii si ca ambele sunt proaste. Ori asa, ori asa. Ori va spun “bravo, tara are nevoie de tineri care sa lucreze in sistem”, ori va spun “lasati orice speranta voi ce intrati aici”. Dar sunt liber sa nu aleg niciuna dintre acestea. Pot refuza dictatura dualitatii impuse din afara si sa ma gandesc la o a treia optiune. Sa ma fac liber. In loc, as putea, de exemplu, si chiar am s-o fac, sa va invit sa faceti un mic experiment cu voi insiva. E ok daca nu doriti sa participati. Cine nu doreste sa participe sa ridice o mana! […] Vedeti, tocmai am generat o mica dubla legatura – daca cineva care nu doreste sa participe ridica mana, se expune situatiei inconfortabile de a fi privit de ceilalti ca un Gica contra; daca nu ridica mana, se face pe sine insusi mincinos. O iesire eleganta de aici ar fi ca acel cineva sa raspunda “spune-ne intai in ce consta experimentul si hotarasc dupa aceea” Iata, deci, in ce consta experimentul si daca nu vreti sa-l faceti e ok si daca vreti sa-l faceti e iarasi ok. Nu va dura mai mult de cinci minute.
Inchideti ochii si respirati adanc de trei ori. Ganditi-va la parcursul dumneavoastra de pana acum ca la un drum pe care mergeti. Cum ati ajuns aici? Poate ati terminat un liceu in alt oras si ati venit sa studiati in Bucuresti. Poate sunteti aici doar in trecere. Care sunt momentele importante ale drumului vostru pana aici? Ce sau pe cine ati lasat in urma? […] Apoi, pe masura ce va apropiati de momentul prezent, dati-va voie sa va ganditi la cum sunteti acum in vietile voastre. Ce vi se pare ca merge, de ce anume sunteti multumiti? Ce gasiti nesatisfacator? Poate aveti o sursa de mare durere, care este ea? Ce va provoaca bucurie? […] Si, din nou, dati-va voie sa va ridicati privirea din prezent, asa cum un om isi ridica privirea atintita in jos, la proprii pasi si priveste inainte la cararea care se intinde in fata sa. Ce vedeti ca se afla inaintea voastra? Ce sperati sa gasiti acolo? Cum este drumul care se asterne in fata voastra? […] Cand veti dori, o sa va rog sa va intoarceti in sala, sa deschideti ochii si ii invit pe aceia dintre dumneavoastra care vor sa impartaseasca cu noi ceva din ce au trait in cadrul acestui mic exercitiu.

          O sa ma apropii de finalul acestei dizertatii cu un citat dintr-un scriitor american, David Foster Wallace: “Daca ceea ce este important pentru tine sunt banii si lucrurile, daca acestea reprezinta scopul tau in viata, atunci nu vei avea niciodata sentimentul ca ai destul. E adevarat. Valorizeaza-ti corpul si frumusetea si atractivitatea sexuala si te vei simti tot timpul urat. […] Urmareste puterea si vei sfarsi prin a te simti slab si temator si vei avea nevoie de tot mai multa putere asupra celorlalti pentru a te amorti pe tine fata de propria ta frica. Valorizeaza-ti intelectul, sa fii vazut ca un om destept si vei sfarsi prin a te simti mereu prost, unul care incearca sa-i pacaleasca pe ceilalti si este mereu in pericol sa fie descoperit. Iar viclenia acestor forme de adoratie nu este ca ele ar fi rele sau pacatoase, ci ca sunt inconstiente, sunt ceea ce ne vine sa facem in mod natural” Ceea ce Wallace descrie aici este, in fond, o dependenta. Creierul nostru mamifer functioneaza cu dependente, rutine, obisnuinte. Este mai usor asa si economiseste timp si energie. Este nevoie de efort si disciplina pentru a exercita controlul din straturile superioare ale scoartei cerebrale. Tot in cuvintele lui Wallace: “Libertatea cu adevarat importanta implica atentie si constientizare si disciplina si a fi capabil sa-ti pese cu adevarat de oameni si sa te sacrifici pentru ei inca o data si inca o data intr-o multitudine de feluri neinsemnate si banale, in fiecare zi.” 

          Asadar, cateva concluzii:

  • Toti imbatranim, la un moment dat oricare dintre tinerii din fata mea vor putea fi in situatia de a primi un e-mail solicitandu-le sa tina un discurs pe o tema oarecare in fata unor tineri. Poate ca vi se pare un avertisment de ignorat, ca cele inscrise pe pachetele de tigari, dar e esential sa stiti ca e adevarat, fumatul chiar cauzeaza cancer si boli de inima.
  • Nu va imaginati ca stiti cum e sa fii omul din fata voastra, nu stiti; in cel mai bun caz puteti avea banuieli, dar asta e foarte diferit de a sti. Daca vreti sa stiti, traiti!
  • Fiti constienti de “radiatiile” la care va expuneti. Unii pot duce mai mult, altii mai putin, unii au uniforme de protectie mai eficiente decat altii si uneori solutiile la indemana (violenta, substantele, negarea) sunt de fapt surse de suferinta ulterioara
  • Luati-va timp si cheltuiti energia necesara pentru a bransa cortexul, nu creierul mamifer, tineti-va sub observatie rutinile, obisnuintele, tabieturile (asta este o munca de o viata si veti da gres adeseori, perseverati!)
  • Priviti inainte; ca atunci cand inveti sa mergi pe bicicleta, daca te uiti in jos sau inapoi prea mult risti sa te dezechilibrezi.
  • David Foster Wallace s-a sinucis la 46 de ani, victima a unei depresii indelungate. Nimeni nu poseda reteta fericirii, nici macar cei destepti, frumosi si de succes.

          As vrea sa va comunic, in fine, si o a treia sursa de uimire fata de prezenta mea la aceasta adunare. Ea vine din insusi faptul ca ea s-a produs. Imaginati-va mirarea mea cand am primit un e-mail de la Ministerul Tineretului si Sportului invitandu-ma sa va vorbesc. Intr-un oras cu milioane de suflete, cateva sute de psihologi si psihiatri, multi mai capabili si mai indreptatiti decat mine sa se afle aici, intr-o vara in care oricare dintre cei de aici ar fi putut sa fie in alta parte, in vacanta, la o terasa, oriunde in alt loc decat aici, ne-am gasit pusi laolalta de imprejurari pe care nu le controlam in totalitate si niciunul dintre cei de aici nu va mai fi exact la fel ca inainte. Poate ca ceva din ce am spus eu a rezonat cu voi. Poate in cursul micului experiment de adineaori ceva s-a deschis, o intrebare a luat nastere intr-un colt de minte. Acum, cand scriu aceste lucruri, nu pot sa imi imaginez ce se va intampla cand le voi citi efectiv in fata voastra. Cum ma voi simti, ce voi gandi si ce efect va avea asupra mea experienta aceasta. Si asta indiferent daca mintea mea constienta va retine sau nu amintirea acestei intalniri. Relatiile ii schimba pe oameni, e ceea ce psihoterapia ne-a demonstrat in repetate randuri. In bine sau in rau. De aceea, intalnirile cu ceilalti sunt poate singurul noroc veritabil pe care viata ni-l poate oferi. Va invit sa ne intalnim asadar si daca aveti intrebari sau doar ganduri pe care vreti sa le comunicati, sa incepem acum un fel de dialog pe tema sanatatii mintale si a nebuniei si sa vedem ce va iesi din asta.

Multumesc.