Tag: psihoterapie


bicicleta-tandem

gandindu-ma cum sa scriu despre articolul recent citit pe unul dintre blog-urile new york times despre beneficiile exercitiului fizic fortat asupra manifestarilor bolii Parkinson, mi-am adus aminte de o discutie avuta cu un prieten despre regimul sau de exercitii fizice intense si felul in care antrenoarea sa il impingea constant sa-si depaseasca pragul de confort.. acum dragos este student la stanford si poate ca (cel putin studiile cu pricina formuleaza aceasta posibilitate) asta se datoreaza in parte si regimului de antrenament din romania.

pe scurt, in articol se povesteste cum un medic si o pacienta suferind de boala Parkinson s-au suit pe o bicicleta-tandem (in cadrul unui eveniment cu miza publica), ritmul fiind stabilit de primul la o intensitate mai mare decat ar fi fost confortabil pentru pacienta. la sfarsitul zilei, unul dintre simptomele acesteia se imbunatatise substantial.

acelasi articol mentioneaza cum specialistii dornici de a studia fenomenul exercitiului fizic care depaseste zona de confort a pacientului au gasit in bicicleta-tandem solutia la o dilema etica, pentru ca a supune un om unei proceduri care ii cauzeaza disconfort este inacceptabil in stiinta moderna.

mai departe de neurologie si mai aproape de psihologie, aceste observatii se leaga de o formulare care a ajuns aproape la nivelul de cliseu si anume ca functia psihoterapiei este sa-l scoata pe client din zona sa de confort.. zona de confort care, de fapt, include disconfortul pentru care clientul se adreseaza psihoterapeutului.. sau, cum spunea john parr, primul meu mentor in ale terapiei, “the therapist’s job is to give the client the bad news and get paid for it, too“.

pacientii cu fobii, de exemplu, au la dispozitie informatia ca terapia cognitiv-comportamentala este eficienta in marea majoritate a cazurilor. la inceput te uiti la un paianjen de la 100 de metri, apoi de la 50 de metri, apoi de la un metru, apoi il atingi cu un deget, samd. propriu-zis, pentru a aplica o astfel de tehnica de desensibilizare, nici nu ar fi nevoie de un terapeut.. doar de vointa de a abandona zona de confort, ceea ce oamenii remarca adesea sub forma de repros.

confort si vointa sunt insa concepte inselatoare.. pentru ca, la fel ca virusul care ataca insusi sistemul de aparare menit sa-l distruga, fobia, dependenta, depresia ataca insasi vointa menita sa restabileasca echilibrul psihic.. si e nevoie de o interventie din afara.

o posibilitate ar fi sa-i torni omului in cap o galeata cu paianjeni si sa-i demonstrezi ca nimic cu adevarat rau nu se intampla.. ceea ce psihologia comportamentalista numeste flooding. nu e nicio tagada ca o asemenea interventie ar echivala cu o scoatere din zona de confort.. la un eveniment al agentiei nationale antidrog, am auzit un pastor american, administrator al unei comunitati terapeutice spunand ca primul tratament pentru dependenta e munca, pentru ca munca ii elibereaza pe adicti.. si imi pare rau ca am pierdut atunci ocazia de a-i oferi vorbitorului traducerea in germana a spuselor sale. la celalalt capat al spectrului se afla medicii care-i spun dependentului de alcool ca “ar trebui sa sa lase de baut” cand tocmai incapacitatea de a se lasa de baut e cea care-l aduce in cabinet.. sau depresivului ca ar trebui sa gandeasca mai pozitiv.. sau anxiosului sa aiba mai mult curaj, dupa care ii ureaza succes si bifeaza inca o consultatie in registrul de casa.

pentru aceia dintre noi care nu-si pun in act impulsurile sadice in relatia cu pacientii/clientii, problema gasirii unui mijloc de a angaja clientul in inlocuirea confortului unui disconfort familiar cu disconfortul cautarii unei stari noi de confort este miza profesiei.

si de aceea s-a inventat bicicleta-tandem a relatiei terapeutice. pe care amandoi, terapeut si client, transpira pedaland si, la sfarsitul zilei, amandoi au de castigat.

planeta ucigasa care se ascunde dupa soare

I was talking with some Danish elite soldiers who told me that when you’re attacking a group of people, let’s say in Afghanistan, you send the first two shots into the abdominal area of those in front. It’s extremely painful to be shot in the stomach. So the ones who are hit in the stomach start screaming, and when they do, the others get scared and lose their concentration. If they had been shot in the head, they would just fall down. There’s this rule to aim the first two shots at the abdomen and the rest at the head.

Lars von Trier, interviu

dupa prima jumatate de ora din melancholia, sentimentul cel mai persistent pe care l-am trait a fost enervarea.. acelor oameni le lipsea decenta si bunul simt.. de ce accepti sa te casatoresti si sa ti se organizeze o nunta intr-un castel ca apoi sa te inchizi in baie sau sa te retragi in camera copilului, in timp ce toata lumea te asteapta sa tai tortul.. cum poti sa-i spui servitorului tau de o viata “little father” si sa nu stii nici macar daca are o familie in satul in care traieste.. cum sa vii la nunta fiicei tale si sa folosesti apoi evenimentul ca scena pentru conflicte maritale vechi si meschine..

m-am gandit apoi la oamenii pe care lumea ii numeste “nebuni” si cei din establishment-ul psihiatric “pacienti”.. cei care nu se ridica din pat, cei care se ascund in casa cu temeri nejustificate, se spala de o suta de ori pe maini pentru a indeparta pericole invizibile, oamenii care nu vor sa fie rezonabili, sa mai lase de la ei, sa se lase de bautura, sa spuna nu drogurilor.. cum ne mai enerveaza si am vrea sa le bagam mintile in cap.. si cum ne intoarcem spre ei cand propria noastra lume se prabuseste, cum le ascultam muzica si le citim cartile.. si le cautam urmele pasilor in lumea de dincolo de “normalitate”

a trai in umbra cataclismului final, asta aboleste bunul simt.. sa fii pe campul de lupta si sa auzi urletele soldatilor impuscati in stomac te absolva de orice forma de decenta.. in durere si groaza nu exista reguli de buna purtare..

abia o data ce recunoastem asta in noi insine si in celalalt, putem incepe a construi impreuna o pestera magica.. relatia.. care ne aduce laolalta si ne pazeste de cel viclean.. de pulsiunile din spatele constientului.. de planeta ucigasa care se ascunde dupa soare

melancholia

animalul, terapeutul..

un articol din new york times descrie calitatile pe care un animal de companie trebuie sa le posede pentru a fi un bun candidat la pozitia de asistent in psihoterapie:

You can’t just bring in any animal to a therapy setting. The animal has to be very well trained, reliable, obedient and have the right temperament. It can’t be overly anxious or easily startled. The animal is there … to act as a catalyst and not a distraction. And, of course, animal-assisted interventions have to be safe for everyone involved — the patient and the animal.”

eu nu vad nicio diferenta..

nu minerii..

“Trebuie să tragem şi nişte învăţăminte, pentru că s-a dezvoltat în timp o anumită agresivitate faţă de mineri, de minerit şi de Valea Jiului. (…) Au fost motive, e adevărat că au fost motive, dar oricum nu sunt singurii care pot fi blamaţi. Nu minerii au introdus violenţa în politica românească”, a subliniat Ion Iliescu..

RL

in cabinetul unui psihanalist foarte tacut, care se multumeste sa dea din cap si sa mhm-ie din cand in cand, care nu protesteaza la incercarile de manipulare ale clientului si nu da semne de exasperare, unde sedinta se incheie o data la 4 ani si se reia in acelasi format cateva luni mai tarziu, la un moment dat, patologia se rosteste singura..

psihoterapia in imagini..

Vineri 28 Ianuarie, ora 17:00, Clinica de psihiatrie, psihoterapie si dezvoltare personala PsyMotion, gazduieste vernisajul expozitiei de fotografie “In spatele usii” semnata de Ileana Gabriela Szasz, avand ca tema aspecte devenite constiente in procesul de terapie. Expozitia va fi deschisa in perioada 28 Ianuarie- 4 februarie 2011, intre orele 12 – 19. Mai multe detalii aici.

In spatele usii

follow the feeling!..

Bob Woodward: The story is dry. All we’ve got are pieces. We can’t seem to figure out what the puzzle is supposed to look like. John Mitchell resigns as the head of CREEP, and says that he wants to spend more time with his family. I mean, it sounds like bullshit, we don’t exactly believe that…
Deep Throat: No, heh, but it’s touching. Forget the myths the media’s created about the White House. The truth is, these are not very bright guys, and things got out of hand.
Bob Woodward: Hunt’s come in from the cold. Supposedly he’s got a lawyer with $25,000 in a brown paper bag.
Deep Throat: Follow the money.
Bob Woodward: What do you mean? Where?
Deep Throat: Oh, I can’t tell you that.
Bob Woodward: But you could tell me that.
Deep Throat: No, I have to do this my way. You tell me what you know, and I’ll confirm. I’ll keep you in the right direction if I can, but that’s all. Just… follow the money.
Bob Woodward: The story is dry. All we’ve got are pieces. We can’t seem to figure out what the puzzle is supposed to look like… I mean, it sounds like bullshit, we don’t exactly believe that…
Deep Throat: Follow the money.
Bob Woodward: What do you mean? Where?
Deep Throat: Oh, I can’t tell you that.
Bob Woodward: But you could tell me that.
Deep Throat: No, I have to do this my way. You tell me what you know, and I’ll confirm. I’ll keep you in the right direction if I can, but that’s all. Just… follow the money.
la inceput, povestea de viata a clientului e o suma de piese care nu se potrivesc.. de ce o femeie de 50 de ani s-ar apuca, brusc, de baut.. cum se face ca un om tanar si cu o viata implinita incepe sa aiba atacuri de panica.. cum ajunge cineva care pare sa aiba totul sa se simta ca un nimic.. e de necrezut.. it sounds like bullshit
    in investigatia psihologica pe care o propune psihoterapia, Deep Throat – terapeutul foloseste acelasi proces.. clientul spune ce stie, DT confirma si, daca poate, il va indruma pe client in directia potrivita.. daca poate. Si asta e tot
      in loc de bani, in terapie.. emotia. follow the feeling!.. emotia, nu visul, este calea regala in terapie, liantul care uneste piesele disparate si da sens experientei
        iar la sfarsit, schimbarea.. nu doar rezolvarea misterului pe care il reprezinta simptomul, dar si modificarea radicala a raportului de forte intre instantele psihice.. dezvrajirea Parintelui, deziluzionarea Copilului.. un nou echilibru.

        doizece..

        in psihoza, sarcina terapeutului este sa functioneze ca ancora in realitate pentru client.. clientul este total imersat in spirit

        in adictii, sarcina terapeutului este sa functioneze ca ancora in spirit pentru client.. clientul este total imersat in realitate

        mamihlapinatapai..

        wikipedia: un cuvant din limba Yaghan, insemnand “un schimb de priviri intre doua persoane, fiecare dorindu-si ca celalalt sa initieze ceva ce ambii isi doresc, dar niciunul nu este dispus sa fie cel care face primul pas”.

        inceputurile terapiei sunt asa..

        warning..

        – Wayne knows you’re a therapist. He said you shouldn’t treat your own family

        – In principle I agree, but …

        – But you’re just so much smarter, aren’t you?

        antichrist

        therapists, don’t try this at home!..

        flugtag

        imi imaginez urmatorul atelaj: o punte pe roti, mai mult lunga decat lata.. la un capat, scaun.. la celalalt capat, scaun.. fata in fata, clientul si terapeutul.. si cineva, nu stiu cine.. oricine.. sa-i spunem trecutul.. impinge atelajul cu pricina in prapastie.. oamenii se uita si se distreaza pe margine (“ce bine, in sfarsit a acceptat sa mearga la terapie.. o sa fie bine!“).. primul care se rostogoleste in hau e clientul.. il ajuta ca sta cu spatele.. caderea vine aproape ca o surpriza.. se duce.. se cufunda.. inghite apa murdara.. adineaori statea pe un scaun solid.. intr-o pozitie precara.. dar oricum.. avea pe ce pune piciorul.. celalalt e inca deasupra.. atelajul continua sa inainteze.. mai are cateva secunde.. poate sa sara.. sa ramana pe uscat.. sa incurajeze si el de pe margine si sa spere ca totul va fi bine.. multi fac asa.. scriu reteta si sar intr-o parte.. e mai putin riscant.. si ramai cu hainele uscate.. cum sa-ti pastrezi autoritatea profesionala cand dai din maini si din picioare, cu alge in par, rascolind gunoaiele de pe fundul dambovitei?.. in mocirla nu exista garantii.. unii te trag dupa ei la fund.. se prind strans si nu mai vor sa dea drumul.. sub apa, piciorul se poate agata de ceva vechi si ruginit si te tine in adanc.. si cand iesiti la mal.. deja nu mai e interesant.. se pregateste urmatorul atelaj.. tot mai faci terapie?.. nu ti-a ajuns?.. epuizati.. sprijiniti unul de celalalt.. rasufland cu greu si uzi leoarca.. vorbiti cu tu..

        Next page →