Tag: psihologie


nimic nu SE schimba..

“June 20, 1975. […] Sometimes I am convinced that really nothing changes much. People aren’t being altered. “Change” is on the surface, almost a public relations or media invention. The mood of America and of most countries (most people?) is deeply and profoundly conservative; there is almost an inertia of the spirit, in terms of the collective. One of my students, a few years ago, a volunteer worker for McGovern, said: “A man told us he knew Nixon was a crook but he was going to vote for him, instead of for McGovern with his strange ideas. …” At least the man was honest. Americans tolerate and even encourage “change” which is superficial, like fashions in clothes or music, perhaps in order to maintain the status quo on another level. The sexual revolution is a disaster for many people, judging from evidence I have encountered. Girl students are as apprehensive, as miserable, as worried about “not being loved” as ever before, and perhaps things are even worse now: the offer of marriage still remains the token of esteem, no matter if they’ve been living with a young man or not. The emotions seem unchanged, entirely.”

The Journal of Joyce Carol Oates. 1973-1982

ad absurdum

primit pe contul de facebook al clinicii, un anunt privitor la o conferinta internationala de psihologie care va avea loc la Constanta, anul viitor, sub patronajul decanului facultatii de psihologie din bucuresti.

din program:

joi, 26.05, 2011, de la ora 22.oo: Miss Psihologia – tinuta de zi

vineri, 27.05, de la aceeasi ora: Miss Psihologia – costum de baie

sambata, 28.05, marea finala Miss Psihologia – tinuta de seara, proba de talent si interviu.

conferinta se va desfasura in statiunea Venus, la hotel Afrodita..

radical..

daca este produs al mintii.. este sub controlul mintii..

eu te-am facut, eu te omor, simptomule..!

nimic..

“Sase ani lungi a durat cel de-al Doilea Razboi Mondial. Uneori mi se pare ca a fost o singura noapte, nesfarsita, din care m-am trezit altcineva. Alteori, aveam senzatia ca nu eu am trecut prin razboi, ci mai degraba cineva foarte apropiat mie (1), care urma sa-mi povesteasca totul cu exactitate, caci eu nu-mi mai amintesc ce s-a intamplat si cum s-a intamplat.

Spun “nu-mi amintesc” si acesta este adevarul adevarat. Urmele pe care le-au lasat asupra mea acei ani sunt in special senzatii fizice intense. Foamea. Pana si in ziua de azi ma trezesc noaptea cu o senzatie de foame sfasietoare. Am saptamanal visuri despre foame si sete. Mananc cu un fel de nesat ciudat, asa cum numai oamenii care au flamanzit candva cumplit pot manca. In timpul razboiului am trecut prin nenumarate locuri – prin gari, prin sate uitate de Dumnezeu, pe langa rauri. Toate aveau un nume. N-am retinut nici macar unul. […] Tot ceea ce s-a intamplat s-a imprimat in celulele trupului meu, nu in memorie (2). Ele par sa retina mai multe decat memoria, care a fost creata ca sa-si aminteasca. […]

Spun “nu-mi amintesc”, totusi tin minte mii de amanunte (3). Cateodata doar mirosul unui fel de mancare sau umezeala din pantofi sau un zgomot neasteptat sunt suficiente ca sa ma readuca in toiul razboiului si atunci mi se pare ca inca nu s-a terminat, ci continua fara stirea mea. Acum mi-e foarte clar ca, de cand a inceput, nu s-a intrerupt, de fapt, niciodata (4). […]

Cateodata, simplul fapt de a sta asezat sau in picioare imi aduce in fata ochilor gari gemand de oameni si de bagaje, certuri si copii loviti si maini intinse ale celor care implora “Apa, apa!”. Apoi sute de picioare incep sa alerge in aceeasi clipa spre un butoi cu apa care a fost rostogolit pe peron si o talpa mare se propteste in pieptul meu, taindu-mi respiratia. E de necrezut cat de puternic a ramas imprimata in trupul meu, chiar si astazi, laba acelui picior, cat de vie e inca durerea (5) care, pentru o clipa, ma face sa cred ca n-am sa ma mai pot misca niciodata din loc.

O femeie, supravietuitoare si ea, care m-a vazut si a inteles cat de pierdut eram s-a aplecat spre mine si m-a intrebat:

– Ce ti s-a intamplat, baiete?

Nimic (6), am zis.”

Povestea unei vieti, Aharon Appelfeld

Aceasta povestire.. despre un copil care isi pierde familia in timpul deportarilor si apoi supravietuieste singur in padure timp de cativa ani pana la sfarsitul razboiului.. o trauma care se povesteste pe sine. In bold, elementele definitorii de manifestare la distanta a traumei:

(1) disocierea ca mecanism de aparare impotriva realitatii absurde si durerii prea atroce pentru a fi integrata in constiinta. Ca in Star Trek, atunci cand lucrurile devin intolerabile, mintea se teleporteaza pentru a proteja sinele de o povara prea mare.

(2) amintirea traumei nu este verbala si nici verbalizata.. este exprimata in simptome somatice care adesea sunt inexplicabile – o durere in piept (5), setea, foamea, anxietatea care apare din senin. Ca prins din spate cu o banda de elastic, victima este propulasata inapoi in momentul traumei la intalnirea cu un stimul care face legatura cu evenimentul traumatic (de exemplu, oboseala statului in picioare face legatura cu oboseala marsurilor fortate.. si deschide fereastra in timp) si incepe sa simta, sa gandeasca si sa se comporte ca si cum lucrurile s-ar intampla, inca o data, aievea.

(3) exista detalii, dar nu intamplari.. exista.. senzatii.. oameni.. imagini, dar ele nu ajung sa se lege.. sa formeze o amintire coerenta, localizata in timp, pentru ca lipseste, ca urmare a disocierii, liantul care sa le agrege.. lipseste sentimentul constiintei de sine ca martor la propria viata. In incercarea disperata de integrare.. victima compenseaza, adesea in fantasme, in vise si, in acest caz, in carti si memorii prin excesul de detalii.. care sunt, in fapt, simptomele.. nu diagnosticul. 

(4) ramasa neintegrata in constiinta, neprimind un sens care sa contrabalanseze absurdul experientei traumatice si sa justifice suferinta, amintirea evenimentelor de trauma ramane suspendata.. in asteptare.. vie.. ca o grefa neacceptata de organismul gazda.. o realitate paralela in care, ca in filmele horror, crima se repeta la nesfarsit..    

 (6) apropierea de evenimentul traumatic este dureroasa si perceputa ca un pericol.. toate mecanismele de aparare se mobilizeaza pentru a preveni retraumatizarea (de unde ideea de a lucra cu astfel de cazuri dupa administrarea de MDMA, pentru efectul entactogen al acestei substante). Uneori, apropierea de trauma poate declansa furia si agresivitatea pe care victima le-a inmagazinat pentru ca era imposibil sa se manifeste la momentul atacului. Despre trauma nu se poate vorbi la un ceai.. la Auschwitz nu poti intra sarind gardul..

ca in sfaturile bisericii despre a doua venire sau ca in recomandarile ginecologilor despre momentul declansarii nasterii, nimeni nu stie ora la care  trauma se lasa povestita.. e bine sa fim pregatiti.. pentru ca atunci un al treilea va intra in camera.. abia atunci, in prezenta calaului, exorcismul poate incepe.. grefa incepe a deveni parte a organismului.. ca dupa arsita ploaia, vin lacrimile sa umple golul.. nimicul..   

doizece..

(inspirata de cursul pe care l-am tinut recent la arad, unde am inceput sa vorbim de heroina, alcool, etc.. si am incheiat vorbind de mancare, cumparaturi, scoala de soferi si mame)..

haideti sa largim granitele conceptului de adictie.. pana in vecinatatea conceptului de obisnuinta!

..ca in farmville, unul ara ogorul celuilalt si ii mulge vacile..

incotro..

“One day Alice came to a fork in the road

and saw a Cheshire cat in a tree.

– Which road do I take? she asked.

– Where do you want to go? was his response.

– I don’t know, Alice answered.

Then, said the cat, – it doesn’t matter.”

simptomul psihic este expresia trairii paradoxului de a fi ales directia opusa si, totusi, a ajunge in exact situatia pe care ti-ai propus s-o eviti..

in lumea reala, asta se poate intampla numai daca strabati intreaga circumferinta a pamantului..

in lumea “de dincolo”, ca in desenele cu Bugs Bunny.. gasesti exact starea (?) de la care iti intorci spatele.. lucrul de care vrei sa scapi este chiar cel spre care fugi..

inconstientul nu cunoaste negatia.. nu are habar de limite.. in inconstient suntem omniprezenti.. orice directie am alege, dam de noi insine.. ca Alice de zambetul pisicii de Cheshire

psihoeducatie pentru atacul de panica

nimeni nu moare de frica.. in schimb, tuturor ne e frica de moarte!

my bold..

”before he is enlightened, a man gets up each morning to spend the day tending his fields, returns home to eat his supper, goes to bed, makes love to his woman and falls asleep. But once he has attained enlightenment, then a man gets up each morning to spend the day tending his fields, returns home to eat his supper, goes to bed, makes love to his woman and falls asleep. […]

The secret of enlightenment is when you are hungry, eat; and when you are tired, sleep. […]

Killing the Buddha on the road means destroying the hope that anything outside of ourselves can be our master. No one is any bigger than anyone else. There are no mothers or fathers for grown-ups, only sisters and brothers.

If You Meet The Buddha on the Road, Kill Him!. The Pilgrimage of Psychotherapy Patients, Sheldon B. Koop, 1972

ceva uimitor.. suferinta

Musée de Beaux Arts

Cât despre suferinţă, ei n-au dat greş niciodată,

Marii Maeştri: cât de bine au înţeles

Poziţia ei umană; cum ea se petrece

În timp ce altcineva mănâncă sau deschide o fereastră sau

pur şi simplu merge agale;

Cum, atunci când bătrânii cu pioşenie, cu înflăcărare

Aşteaptă miracolul naşterii, pe undeva trebuie să fie

Nişte copii care nu ţin neapărat să se întâmple vreo minune, patinând

Pe un lac, la margine de pădure:

Ei nu au uitat nicio clipă,

Chiar şi sinistrul martiriu are un început şi o încheiere

Oricum într-un colţ, în vreun loc al dezordinii

Câinii îşi duc mai departe viaţa lor de câini şi calul

gâdelui

Îşi freacă dosul nevinovat de un copac.

În Icarus al lui Brughel, de exemplu: cum toţi aproape cu nonşalanţă

Îşi întorc faţa de la dezastru; poate că plugarul să fi auzit

Apa pleznind, ţipătul deznădăjduit,

Doar că pentru el nu era un eşec care să conteze; soarele lumina

Cum era de aşteptat picioarele albe disparând sub valurile

Verzi; şi minunata, delicata corabie care tocmai văzuse

Ceva uimitor, un băiat căzând din înaltul cerului,

Avea de ajuns undeva şi pluti încet mai departe.

W. H. Auden (trad. de E. Hriscu)

***

suferinta adaugata a celui aflat in suferinta vine din faptul ca lumea continua sa existe.. oamenii isi vad de neinsemnatele lor treburi.. si il indeamna si pe cel care sufera sa nu mai piarda timpul si sa li se alature.. lumea celui care sufera incremeneste si, incet, se destrama.. lumea celorlalti continua neabatuta.. cum poate fi?

relativizarea pozitiei egocentrice.. destramarea iluziei unicei realitati.. intemeierea dreptului realitatii proprii de a coexista in termeni de egalitate cu realitatea oricarui altcineva este darul pe care suferinta il face celui care sufera.. e ceea ce oamenii inteleg, de obicei, dar fara s-o stie, prin experienta de viata..  si poate ca ar fi mai nimerit.. mai adevarat.. sa se numeasca experienta de moarte.

exercitiu de proiectie 1

daca ati merge la un carnaval, in ce personaj v-ati deghiza?

Next page →