Tag Archives: etnobotanice


cine “acceseaza” etnobotanicele?

inca o data, politicienii romani demonstreaza ca datele si cercetarile stiintifice nu contribuie la intemeierea pozitiilor publice pe care le sustin.

doamna Ecaterina Antonescu propune integrarea scolara ca modalitate de prevenire a consumului de droguri legale, ignorand o cercetare recenta care arata ca majoritatea consumatorilor sunt cu varste mult sub cea a mersului la facultate si deja integrati in mediul scolar.

ideea ca e de ajuns ca un tanar sa-si “vada de treaba”.. sa mearga la scoala, sa ia note bune, sa intre la facultate pentru a fi ferit de, cum spune doamna Andronescu, “accesarea” drogurilor e falsa.. motivatia pe care mi se pare ca o intuiesc este ca, astfel, noi.. parintii, profesorii, statul.. nu trebuie sa ne asumam nicio responsabilitate, nu trebuie sa schimbam nimic.. tot ce e nevoie e ca tanarul sa aiba responsabilitatea de a merge la scoala.. e alegerea lui (“alege viata” se repeta obsesiv in mesajele oficiale).

In fond e inca o dezertare a adultilor. Pentru ca intrebarea pe care nu ne-o punem este – cum se face si ce factori contribuie la situatia creata, aceea ca niste copii de sub 15 ani, din “familii bune”, cu situatie materiala satisfacatoare si acces la educatie ajung sa consume niste substante extrem de periculoase?

fanaticii..

Titlul de mai sus este inspirat din titlul unui material publicat cu ceva timp in urma pe hotnews.ro, material in care era descrisa figura cvasi-mitica a doctorului Raed Arafat. Citindu-l atunci, gandul m-a dus la un alt „fanatic”, un alt personaj caruia media i-a imprumutat din stralucirea si gloria cu care isi inconjoara eroii, fie ei de telenovela sau de jurnal de informatii – doctorul Ciuhodaru. Cei doi par sa aiba in comun pasiunea si determinarea cu care isi urmaresc scopurile, pe langa, bineinteles, o intelegere a utilitatii prezentei in spatiul public.
Sa fie aceasta reteta (sic!) de succes pentru ca un proiect sa se nasca si sa supravietuiasca in actualul sistem de sanatate? Este acesta motivul pentru care psihiatria a esuat in eforturile sale de reforma, lipsa unui fanatic dispus sa-si investeasca intreaga energie si charisma pentru mai binele sanatatii mintale in tara noastra? Dar, atunci, cum ar arata o sanatate mintala promovata de un fanatic? Si, in general, ce legatura poate fi intre fanatismul unei persoane chiar si ridicata la nivel de personalitate publica si stiinta medicala care se bazeaza pe calcule statistice, cercetari de eficienta, modele de sanatate publica, pe teorii probate sau infirmate prin studii in care atat pacientul cat si investigatorul sunt “orbi”, adica  neinfluentati de atasamentele lor personale la o ipoteza sau alta, de-fanatizati?
In luna iulie, am fost invitat sa sustin un mic atelier la un congres organizat de bunii mei prieteni de la spitalul de psihatrie din Campulung Moldovenesc. O data ajuns acolo, am descoperit ca pe ordinea de zi se afla si prezentarea unei cercetari a carui prim autor era doctorul Ciuhodaru. Titlul acesteia – „”. Pe scurt, ce a intreprins domnul doctor si echipa domniei sale a fost o recenzie a unor date sociologice (varsta si sex) ale pacientilor internati in sectia de urgente pentru probleme legate de consumul de „etnobotanice”, inainte si dupa momentul trecerii in ilegalitate a acestora prin hotarare de guvern. Rezultatul – dupa trecerea in ilegalitate, varsta consumatorilor barbati a scazut de la 18 ani la 14-15 ani. Din pacate, doctorul Ciuhodaru nu era prezent la lucrari si tanara domnisoara psiholog care a prezentat rezultatele modestului studiu nu a putut explica aceste date care, din punct de vedere al sanatatii publice, par sa sustina contrariul pozitiei sustinute oficial de domnul doctor: daca o masura determina o scadere atat de dramatica a varstei consumatorilor, atunci, cu siguranta, aceasta nu este o masura buna.
Fanatismul, insa, nu va tine cont de un lucru atat de neinsemnat ca un studiu stiintific. Cine mai sta sa asculte cifre cand „moartea alba”, „copiii ucisi”, „cosmarul drogurilor” etc, etc. Fanaticii vor gasi un mod de a ne convinge ca nu ne permitem sa mai irosim nici macar o secunda pentru a gandi, a cerceta sau a discuta strategii diferite. Panica pune limite de timp, panica interzice opiniile contrare, panica solicita toata atentia noastra. Panica contra-indica gandirea.  De ce sa ne mai gandim cand e atat de usor sa dai o hotarare de guvern sau o lege?.. sau orice altceva  care sa ne ajute sa nu ne mai speriem cand deschidem televizorul la ora 5.
Ironic cum acelasi proces se intalneste, la un individ, in momentele de aparitie si dezvoltare a unei dependente de substante. Am o problema – trag o dusca, ma simt plictisit – fumez o tigara, ma simt neinteles de parinti si un adolescent fara valoare – prizez niste prafuri de la spice-shop. Nu-mi mai dau timp sa ma gandesc la strategii alternative, nu stau cu disconfortul meu, sa cantaresc solutii si sa o aleg pe cea mai buna pe termen lung – o aleg pe cea care imi va restaura confortul ACUM.
Pentru ca, la fel ca etnobotanicele, fanatismul creeaza dependenta, iar data viitoare cand noi, ca societate, vom identifica o sursa de disconfort fie el economic, social sau politic, se va gasi cel putin un fanatic care sa ne ofere o solutie rapida, eficienta, una care e atat de evident buna incat nici nu mai merita sa o cercetam, sa o punem sub semnul intrebarii. Pentru ca si dealerii si fanaticii ofera, inainte de orice, o solutie.

Titlul de mai sus este inspirat dintr-un material publicat cu ceva timp in urma pe hotnews.ro, material in care erau descrise povestea de viata si cariera doctorului Raed Arafat. Citindu-l atunci, gandul m-a dus la un alt „fanatic”, un alt personaj caruia media i-a imprumutat din stralucirea si gloria cu care isi inconjoara eroii, fie ei de telenovela sau de jurnal de informatii – doctorul Ciuhodaru. Cei doi par sa aiba in comun pasiunea si determinarea cu care isi urmaresc scopurile, pe langa, bineinteles, o intelegere a utilitatii prezentei in spatiul public si al jocului politic.

Sa fie aceasta reteta (sic!) de succes pentru ca un proiect sa se nasca si sa supravietuiasca in actualul sistem de sanatate? Este acesta motivul pentru care psihiatria a esuat in eforturile sale de reforma, lipsa unui fanatic dispus sa-si investeasca intreaga energie si charisma pentru mai binele sanatatii mintale in tara noastra? Dar, atunci, cum ar arata o sanatate mintala promovata de un fanatic? Si, in general, ce legatura poate fi intre fanatismul unei persoane chiar si ridicata la nivel de personalitate si stiinta medicala care se bazeaza pe calcule statistice, cercetari de eficienta, modele de sanatate publica, pe teorii probate sau infirmate prin studii in care atat subiectul cat si investigatorul sunt “orbi”, adica neinfluentati de atasamentele personale la o ipoteza sau alta, sunt, altfel spus, de-fanatizati?

In luna iulie, am fost invitat sa sustin un mic atelier la un congres organizat de bunii mei prieteni de la spitalul de psihatrie din Campulung Moldovenesc. O data ajuns acolo, am descoperit ca pe ordinea de zi se afla si prezentarea unei cercetari a carui prim autor era doctorul Ciuhodaru. Titlul acesteia – „Profilul psihologic al pacientului cu abuz de substanţe. Diferenţe de gen”. Pe scurt, ce au intreprins domnul doctor si echipa domniei sale a fost o recenzie a unor date sociologice (varsta, sex, etc.) ale pacientilor internati in sectia de urgente din Iasi pentru probleme legate de consumul de „etnobotanice”, inainte si dupa momentul trecerii in ilegalitate a acestora prin hotarare de guvern. Rezultatul – dupa trecerea in ilegalitate, varsta celor mai tineri consumatori barbati a scazut de la 18 ani la 14-15 ani. Din pacate, doctorul Ciuhodaru nu era prezent la lucrari si tanara domnisoara psiholog care a prezentat rezultatele cercetarii nu era calificata sa poarte un dialog pe marginea acestor date. Totusi, daca o masura pare sa determine o scadere atat de dramatica a varstei consumatorilor, atunci e cazul sa ne punem niste intrebari.

Fanatismul, insa, nu va tine cont de un lucru atat de neinsemnat ca un studiu stiintific. Cine mai sta sa asculte cifre cand „moartea alba”, „copiii ucisi”, „cosmarul drogurilor” etc, etc. Fanaticii vor gasi un mod de a ne convinge ca nu ne permitem sa mai irosim nici macar o secunda pentru a gandi, a cerceta sau a discuta strategii diferite. Panica pune limite de timp, panica interzice opiniile contrare, panica solicita toata atentia noastra. Panica contra-indica gandirea. De ce sa ne mai gandim cand e atat de usor sa dai o hotarare de guvern sau o lege?.. sau orice altceva care sa ne ajute sa nu ne mai speriem cand deschidem televizorul la ora 5.

Ironic cum acelasi proces se intalneste, la un individ, in momentele de aparitie si dezvoltare ale unei dependente de substante. Am o problema – trag o dusca, ma simt plictisit – fumez o tigara, ma simt neinteles de parinti si un adolescent fara valoare – prizez niste prafuri de la spice-shop. Nu-mi mai dau timp sa ma gandesc la strategii alternative, nu stau cu disconfortul meu, sa cantaresc solutii si sa o aleg pe cea mai buna pe termen lung – o aleg pe cea care imi va restaura confortul ACUM.

Pentru ca, la fel ca etnobotanicele, fanatismul creeaza dependenta, iar data viitoare cand noi, ca societate, vom identifica o sursa de disconfort fie el economic, social sau politic, se va gasi cel putin un fanatic care sa ne ofere o solutie rapida, eficienta, una care e atat de evident buna incat nici nu mai merita sa o cercetam, sa o punem sub semnul intrebarii. Pentru ca si dealerii si fanaticii ofera, inainte de orice, o solutie rapida la o problema reala.

lui V..

Este vorba de băiatul meu de 14 ani.
A consumat “etnobotanice”, nu știu cu exactitate cât timp și nici în ce
cantități, el susține că este vorba de 4 luni -Pure by Magic.
L-am izolat (nu mai merge la școală, nu mai iese din casă, fără telefon și
internet). Este în permanență supravegheat.
Întreaga familie a pornit pe drumul salvării lui cu orice chip.
De când am aflat (câteva zile)  caut  disperat răspunsuri și soluții, din
păcate până acum n-am reușit să aflu decât:
– formulele chimice ale drogurilor sunt practic necunoscute și se
modifică relativ des;
– miturile urbane privind consumul, dependența și efectele pe termen
mediu și lung nu au legătură cu adevărul;
– efectele spuse de fiul meu se apropie mai mult de cele date de consmul
de amfetamine, din punct de vedere: fizic a scăzut în greutate, lipsa nevoii de
somn și mâncare, scăderea puterii de concentrare, scăderea capacității de
exprimare;
– în cursul unei săptămâni de supraveghere: a distrus dozele pe care le
avea ascunse (din proprie voință și fără ca noi să-i fi cerut-o), mănâncă foarte
des, doarme foarte mult ( mai mult de 12 ore/24), pare hotărât să renunțe la
consum, are coerență în exprimare, la fel și puterea de concentrare pare să
crească; – pot să interpretez ca adevăr toate aceste lucruri la un copil de 14
ani oricât de mult de mult mi-aș dori? Mă refer la promisiunea de a nu mai
consuma, de a renunța la anturaj, de a relua cursurile scolare.
– pe termen mediu mi-am propus: o dieta sănătoasă (atât cât se poate
financiar), exerciții fizice (gimnastică), plimbări în aer liber, cînd se va
putea excursii pe munte, citit, tinerea unui jurnal pe care să mi-l arate dacă
vrea;
– cum și de unde pot procura lucrări de specialitate, sfaturi, asistență?
– sunt voci care spun că substanțele componente ale drogului (Pure by
Magic și nu numai) atacă învelișil de mielină al neuronilor, ducând la
distrugerea acestuia în timp;
– de asemenea în urma consumului (nu știu perioada și cantitatea) în timp
se instalează simptome asemămănătoare schizofreniei;
– nu am găsit nimic referitor la perioada dinaintea sevrajului, momentul
critic și procedurile de după;
După cum v-ați dat seama sunt hotărât să îmi salvez copilul cu orice preț și
din păcate bagajul meu de cunoștiințe în problema drogurilor este minimal.
V-aș fi profund recunoscător pentru sfaturi și îndrumări.

“Este vorba de băiatul meu de 14 ani. A consumat “etnobotanice”, nu stiu cu exactitate cat timp si nici in ce cantitati, el sustine ca este vorba de 4 luni – Pure by Magic. L-am izolat (nu mai merge la scoala, nu mai iese din casa, fara telefon si internet). Este in permanenta supravegheat. Intreaga familie a pornit pe drumul salvarii lui cu orice chip. De cand am aflat (cateva zile) caut disperat raspunsuri si solutii, din pacate pana acum n-am reusit sa aflu decat: – formulele chimice ale drogurilor sunt practic necunoscute si se modifica relativ des; – miturile urbane privind consumul, dependenta si efectele pe termen mediu si lung nu au legatura cu adevarul; – efectele spuse de fiul meu se apropie mai mult de cele date de consmul de amfetamine, din punct de vedere: fizic a scazut in greutate, lipsa nevoii de somn si mancare, scaderea puterii de concentrare, scaderea capacitatii de exprimare; – in cursul unei saptamani de supraveghere: a distrus dozele pe care le avea ascunse (din proprie vointa si fara ca noi să-i fi cerut-o), mananca foarte des, doarme foarte mult ( mai mult de 12 ore/24), pare hotarat sa renunte la consum, are coerenta in exprimare, la fel si puterea de concentrare pare sa creasca; – pot sa interpretez ca adevar toate aceste lucruri la un copil de 14 ani oricat de mult de mult mi-as dori? Ma refer la promisiunea de a nu mai consuma, de a renunta la anturaj, de a relua cursurile scolare. – pe termen mediu mi-am propus: o dieta sanatoasa (atat cat se poate financiar), exerciții fizice (gimnastica), plimbari in aer liber, cand se va putea excursii pe munte, citit, tinerea unui jurnal pe care sa mi-l arate daca vrea; – cum si de unde pot procura lucrari de specialitate, sfaturi, asistenta? – sunt voci care spun ca substantele componente ale drogului (Pure by Magic si nu numai) ataca invelisul de mielina al neuronilor, ducand la distrugerea acestuia in timp; – de asemenea in urma consumului (nu stiu perioada si cantitatea) in timp se instaleaza simptome asemanatoare schizofreniei; – nu am gasit nimic referitor la perioada dinaintea sevrajului, momentul critic si procedurile de dupa; Dupa cum v-ati dat seama sunt hotarat sa imi salvez copilul cu orice pret si din pacate bagajul meu de cunostinte in problema drogurilor este minimal. V-as fi profund recunoscator pentru sfaturi și indrumări.”

daca ar fi sa incep intr-o maniera psihanalitica, as remarca faptul ca ati repetat, probabil din greseala, cuvantul “mult” legat de dorinta ca semnele bune pe care le-ati constatat la fiul dumneavoastra sa reprezinte “adevarul“. sigur, situatia pe care o descrieti este foarte serioasa si nu e loc de psihanaliza acum, aici. retin, insa, dorinta de a face ceva pentru fiul dumneavoastra.. o dorinta mare.

(acesta este locul unde ati putea sa remarcati faptul ca am scris fiul, nu copilul)

si dorinta dumneavoastra mare poate fi un motor puternic de schimbare spre bine.. exista, din ce spuneti, semne ca aceste schimbari in bine se produc deja (cresterea apetitului, reglarea somnului, distrugerea rezervelor de drog).. probleme pot aparea atunci cand ceilalti nu se mai pot face auziti din cauza ca uruitul produs de acest motor este prea puternic. ati pomenit din belsug despre ce vreti, ce sunteti dispus sa faceti, cat sunteti dispus sa investiti, despre masurile pe care le-ati luat.. dar nimic despre cel in cauza.. fiul dumneavoastra.. ce spune el, ce vrea el, ce simte fata de intreruperea scolii, fata de recluziunea in care traieste, ce l-a determinat sa consume si ce l-a determinat sa continue sa consume.. vorbiti mai mult despre drogul pe care l-a consumat decat despre persoana care a realizat consumul..

ma gandesc ca este posibil ca in valtoarea vietii sa fi pierdut contactul cu fiul dumneavoastra.. este normal si se intampla multor parinti, mai ales in aceste vremuri.. ar fi o greseala ca in urma acestui semnal de alarma sa ratati reconstruirea relatiei cu el. pentru ca pareti a fi mai interesat de efectele farmacologice ale unui praf, riscati ca de relatia dumneavoastra cu fiul sa se aleaga praful!.. nu aveti nevoie sa cititi ce gandeste intr-un jurnal, e ok sa-l intrebati si sa-i raspundeti la intrebari.. deschis, onest, barbateste.

nu va lasati speriat de tot ce circula pe net.. adevarul e ca nu prea stim mare lucru despre efectele pe termen lung ale acestor substante, dar este cel mai probabil ca, daca nu se repeta si nu se cronicizeaza consumul, aceste episod sa ramana ceea ce este acum: un semnal de alarma.

revin acum la prima paranteza: se intampla adesea ca parintii sa uite varsta biologica a fiilor si fiicelor lor.. sa se gandeasca in loc la o varsta mai comoda (5-10 ani) cand lucrurile erau mai simple, fiii erau cu adevarat copii, greselile lor erau nazbatii sau pozne si nimeni mai presus de mama si tata. uneori “copilul” are peste 30 de ani.. sigur, nu acesta este cazul dumneavoastra. insa chiar si la 14 ani, fiul dumneavoastra nu mai este un copil. este adevarat ca nici adult nu este. In aceasta zona gri a adolescentei, copilul se schimba si, uneori, parintii nu sesizeaza, nu au modele pentru cum sa se comporte sau refuza sa accepte realitatea acestor schimbari. ma uit la ce se intampla: fiul dumneavoastra a fost, oficial, retrogradat la nivelul de copil – i se face programul, i se face menul, i se interzice sa iasa din casa si sa stea pe calculator. sigur, doriti sa-l tineti departe de tentatii (si, de fapt, o pauza de acest fel este benefica pentru a oferi organismului odihna si resursele necesare refacerii), dar cat timp poate dura aceasta protectie? iar cand fiul dumneavoastra isi va relua viata de adolescent, parintii lui vor continua sa se raporteze la el ca la un copil?

in final, as dori sa va ofer cateva informatii despre procesul dependentei de substante. consumul de substante realizeaza o serie de modificari neurologice si de functionare a creierului care declanseaza nevoia de a continua consumul. Subiectiv, persoana simte o nevoie greu de controlat de a consuma, mai ales in anumite situatii care au legatura cu episoadele anterioare de consum (de exemplu, reclamele functioneaza ca declansatoare ale acestei pofte, la fel, insa, compania grupului de consumatori, un loc sau o stare emotionala asociate cu consumul). Pofta este marca adictiei si ea nu dispare complet mult timp de la ultimul episod de consum. De aceea, este nevoie ca cel care consuma sa stie la ce sa se astepte si sa aiba formate deja strategii de a face fata poftei. Tratamentul psihologic al adictiei presupune tocmai identificarea acestor situatii de risc si formularea de strategii active de contra-atac. Recaderea, un fenomen frecvent, apare atunci cand persoanei ii lipsesc abilitatile de a face fata cu succes unei situatii pentru care este (inca) nepregatit.

vorbiti mult in termeni medicali.. cred ca fiul dumneavoastra are mai multa nevoie de un psiholog decat de un medic.. si sper sa nu deveniti nici una nici alta.. fiul dumneavoastra are nevoie de un tata care sa accepte disparitia copilului care a fost si sa intampine cu bunavointa adultul care vrea sa devina.

Va doresc succes la amandoi!

etnobotanice..

Nu, asta n-o să se întîmple în nici un caz! rosti străinul cu o neclintită convingere.
— De ce, mă rog?
— Pentru că, urmă el, aţintindu-şi ochii îngustaţi spre cer, unde, presimţind răcoarea serii,
păsări întunecate însăilau neauzit bolta, pentru că Annuşka a şi cumpărat uleiul de floarea-
soarelui, şi nu numai că l-a cumpărat, dar l-a şi vărsat. Aşa că şedinţa nu va mai avea loc.
După aceste cuvinte, e de la sine înţeles că în umbra teilor se lăsă tăcerea.

“Nu, asta n-o să se întîmple în nici un caz! rosti străinul cu o neclintită convingere.

— De ce, mă rog?

— Pentru că, urmă el, aţintindu-şi ochii îngustaţi spre cer, unde, presimţind răcoarea serii, păsări întunecate însăilau neauzit bolta, pentru că Annuşka a şi cumpărat uleiul de floarea- soarelui, şi nu numai că l-a cumpărat, dar l-a şi vărsat. Aşa că şedinţa nu va mai avea loc. După aceste cuvinte, e de la sine înţeles că în umbra teilor se lăsă tăcerea.”

Maestrul si Margareta, Mihail Bulgakov

impresionanta desfasurare de forte la guvern.. ministrul sanatatii, politia, ministrul agriculturii (???) si premierul insusi s-au adunat sa gaseasca solutia care va interzice drogurile in Romania.. dar, ca la radio erevan, nu drogurile, doar etnobotanicele, si nu etnobotanicele, doar magazinele se vrea a fi inchise o data si pentru totdeauna..

prezenta ministrului agriculturii este probabil justificata de particula “botanice”, iar prezenta primului ministru este pentru “etno”, caci Romania a ramas o tara in care lucrurile se misca doar cand seful guvernului se implica in persoana..

in acest timp, niste oameni s-au adunat in piata sa strige “jos etnobotanicele!“..

si ma gandesc ca Annuska a varsat deja uleiul si accidentul este inevitabil.. exista o masa mare de oameni care traiesc la periferia societatii, in saracie si ghetouri, fara slujbe, dar cu obisnuinta de a se descurca ei cumva, dintre acestia multi au ajuns sa consume si sunt deja dependenti de aceste substante, exista un potential urias pentru noi substante de a fi sintetizate si facute accesibile prin cele mai diverse mijloace, interventiile de prevenire au ramas la nivelul “spune nu drogurilor” si “alege viata”,  avem mai multe locuri disponibile in puscarii decat in centre de tratament si autoritati neinformate si opace la posibilitatea de a solicita consultanta sau de a face si altceva in afara de a interzice si atat..

ce se va intampla cand tinerii vor continua sa consume, cumparandu-si plicurile pe internet sau de la coltul strazii? probabil ca se va spune “noi ne-am facut datoria, am inchis magazinele, daca astia continua sa consume inseamna ca sunt niste drogati nenorociti si la puscarie cu ei..!

intre timp, in uk, guvernul a solicitat si primit un raport stiintific despre caracteristicile, riscurile si masurile de luat in ce priveste canabinoizii sintetici cunoscuti sub numele de “spice”.. si nu, ministerul mirodeniilor nu a fost chemat la consultari.

politia lucreaza..

“There is an unbelievable sanitising of society going on that seems to have universal approval. What scares me is that everyone is for eradicating something, whether it’s smoking or prostitution or something else, but they have nothing to offer in return. People will end up suffocating because they’ve been forced to give up everything.”

Michel Houellebecq

un articol in romania libera, unul din nenumaratele scrise in ultima vreme pe tema magazinelor care vand celebrele deja etnobotanice, mi-a atras atentia prin lipsa totala a citarii oricarui specialist in sanatate.. mintala, publica, somatica.. nici ubicuitarul domn Ciuhodaru, nici prolificul domn Butoi nu contribuie cu o propozitie macar.

in schimb, sunt citati reprezentantii Politiei.. ei sunt singurii care, in opinia autorului articolului si probabil a guvernantilor si majoritatii populatiei, au un cuvant de spus in aceasta chestiune.

noi organizăm acţiuni de prevenire în şcoli dar şi acţiuni reactive, pe verificarea legalităţii funcţionalităţii magazinelor care comercializează asemenea produse. Verificăm dacă se respectă regulile de comercializare a produselor, iar dacă la analiza de laborator reies substanţe interzise, se întocmesc dosare penale celor care le comercializează” dixit domnul Ciocan.. prevenire, verificari, dosare penale.. in cuvintele ziaristului, “politia lucreaza“.. doar politia lucreaza.

si concluzia domnilor politisti vine sa suplineasca orice opinie medicala.. “personal, din experienţa proprie, (sic!) eu lucrez de 20 de ani în poliţie, aceste substanţe etnobotanice fac un rău extrem, fizic şi psihic, celor care le consumă, populaţiei. Sunt extrem de rele“.. ce nevoie mai avem de medici, cand avem experienta de 20 de ani a domnului comisar?!..