Tag Archives: dependenta


Dealerii copiilor de bani gata sau despre instinctul de a căuta

Există în noi instinctul de a căuta. Îl vedem în emisiunile cu animale care pornesc în fiecare dimineaţă după hrană şi noi teritorii. Îl vedem în sonda spaţială care tocmai a ajuns la marginile sistemului solar. Îl vedem în uriaşa migraţie anuală pe care o numim sezon estival. Nu ştim întotdeauna ce căutăm, dar ştim când l-am găsit. Pentru că ne place, pentru că ne face să ne simţim bine. Este căsuţa de turtă dulce din pădure. Este Itaca. Este Celălalt.

They tried to make me go to rehab, but I said..

“La poarta cazinourilor şi cu acceptul tacit al acestora stau cămătarii oricând dispuşi să mai acorde încă un împrumut. 90% din veniturile casei provin de la 10% din jucători – cei constanţi, dependenţii care vin zi de zi, seară de seară, să mai învârtă o dată roata norocului, să apese clapetele aparatelor cu cireşe şi şeptari care ar putea să le dea o ”specială” şi să-i facă, din nou, ca odinioară, speciali.”

glossy

un articol despre consumul de substante si impactul asupra functionarii cuplului in numarul din luna aceasta al Psychologies (titlul cu extra doza de dramatism nu-mi apartine!)

studiu

Primul studiu national  ce evalueaza serviciile de sanatate adresate persoanelor cu un consum problematic de alcool.

Aliat&AlcoHelp 2011 from etwa77

 


				
			
			

fanaticii..

Titlul de mai sus este inspirat din titlul unui material publicat cu ceva timp in urma pe hotnews.ro, material in care era descrisa figura cvasi-mitica a doctorului Raed Arafat. Citindu-l atunci, gandul m-a dus la un alt „fanatic”, un alt personaj caruia media i-a imprumutat din stralucirea si gloria cu care isi inconjoara eroii, fie ei de telenovela sau de jurnal de informatii – doctorul Ciuhodaru. Cei doi par sa aiba in comun pasiunea si determinarea cu care isi urmaresc scopurile, pe langa, bineinteles, o intelegere a utilitatii prezentei in spatiul public.
Sa fie aceasta reteta (sic!) de succes pentru ca un proiect sa se nasca si sa supravietuiasca in actualul sistem de sanatate? Este acesta motivul pentru care psihiatria a esuat in eforturile sale de reforma, lipsa unui fanatic dispus sa-si investeasca intreaga energie si charisma pentru mai binele sanatatii mintale in tara noastra? Dar, atunci, cum ar arata o sanatate mintala promovata de un fanatic? Si, in general, ce legatura poate fi intre fanatismul unei persoane chiar si ridicata la nivel de personalitate publica si stiinta medicala care se bazeaza pe calcule statistice, cercetari de eficienta, modele de sanatate publica, pe teorii probate sau infirmate prin studii in care atat pacientul cat si investigatorul sunt “orbi”, adica  neinfluentati de atasamentele lor personale la o ipoteza sau alta, de-fanatizati?
In luna iulie, am fost invitat sa sustin un mic atelier la un congres organizat de bunii mei prieteni de la spitalul de psihatrie din Campulung Moldovenesc. O data ajuns acolo, am descoperit ca pe ordinea de zi se afla si prezentarea unei cercetari a carui prim autor era doctorul Ciuhodaru. Titlul acesteia – „”. Pe scurt, ce a intreprins domnul doctor si echipa domniei sale a fost o recenzie a unor date sociologice (varsta si sex) ale pacientilor internati in sectia de urgente pentru probleme legate de consumul de „etnobotanice”, inainte si dupa momentul trecerii in ilegalitate a acestora prin hotarare de guvern. Rezultatul – dupa trecerea in ilegalitate, varsta consumatorilor barbati a scazut de la 18 ani la 14-15 ani. Din pacate, doctorul Ciuhodaru nu era prezent la lucrari si tanara domnisoara psiholog care a prezentat rezultatele modestului studiu nu a putut explica aceste date care, din punct de vedere al sanatatii publice, par sa sustina contrariul pozitiei sustinute oficial de domnul doctor: daca o masura determina o scadere atat de dramatica a varstei consumatorilor, atunci, cu siguranta, aceasta nu este o masura buna.
Fanatismul, insa, nu va tine cont de un lucru atat de neinsemnat ca un studiu stiintific. Cine mai sta sa asculte cifre cand „moartea alba”, „copiii ucisi”, „cosmarul drogurilor” etc, etc. Fanaticii vor gasi un mod de a ne convinge ca nu ne permitem sa mai irosim nici macar o secunda pentru a gandi, a cerceta sau a discuta strategii diferite. Panica pune limite de timp, panica interzice opiniile contrare, panica solicita toata atentia noastra. Panica contra-indica gandirea.  De ce sa ne mai gandim cand e atat de usor sa dai o hotarare de guvern sau o lege?.. sau orice altceva  care sa ne ajute sa nu ne mai speriem cand deschidem televizorul la ora 5.
Ironic cum acelasi proces se intalneste, la un individ, in momentele de aparitie si dezvoltare a unei dependente de substante. Am o problema – trag o dusca, ma simt plictisit – fumez o tigara, ma simt neinteles de parinti si un adolescent fara valoare – prizez niste prafuri de la spice-shop. Nu-mi mai dau timp sa ma gandesc la strategii alternative, nu stau cu disconfortul meu, sa cantaresc solutii si sa o aleg pe cea mai buna pe termen lung – o aleg pe cea care imi va restaura confortul ACUM.
Pentru ca, la fel ca etnobotanicele, fanatismul creeaza dependenta, iar data viitoare cand noi, ca societate, vom identifica o sursa de disconfort fie el economic, social sau politic, se va gasi cel putin un fanatic care sa ne ofere o solutie rapida, eficienta, una care e atat de evident buna incat nici nu mai merita sa o cercetam, sa o punem sub semnul intrebarii. Pentru ca si dealerii si fanaticii ofera, inainte de orice, o solutie.

Titlul de mai sus este inspirat dintr-un material publicat cu ceva timp in urma pe hotnews.ro, material in care erau descrise povestea de viata si cariera doctorului Raed Arafat. Citindu-l atunci, gandul m-a dus la un alt „fanatic”, un alt personaj caruia media i-a imprumutat din stralucirea si gloria cu care isi inconjoara eroii, fie ei de telenovela sau de jurnal de informatii – doctorul Ciuhodaru. Cei doi par sa aiba in comun pasiunea si determinarea cu care isi urmaresc scopurile, pe langa, bineinteles, o intelegere a utilitatii prezentei in spatiul public si al jocului politic.

Sa fie aceasta reteta (sic!) de succes pentru ca un proiect sa se nasca si sa supravietuiasca in actualul sistem de sanatate? Este acesta motivul pentru care psihiatria a esuat in eforturile sale de reforma, lipsa unui fanatic dispus sa-si investeasca intreaga energie si charisma pentru mai binele sanatatii mintale in tara noastra? Dar, atunci, cum ar arata o sanatate mintala promovata de un fanatic? Si, in general, ce legatura poate fi intre fanatismul unei persoane chiar si ridicata la nivel de personalitate si stiinta medicala care se bazeaza pe calcule statistice, cercetari de eficienta, modele de sanatate publica, pe teorii probate sau infirmate prin studii in care atat subiectul cat si investigatorul sunt “orbi”, adica neinfluentati de atasamentele personale la o ipoteza sau alta, sunt, altfel spus, de-fanatizati?

In luna iulie, am fost invitat sa sustin un mic atelier la un congres organizat de bunii mei prieteni de la spitalul de psihatrie din Campulung Moldovenesc. O data ajuns acolo, am descoperit ca pe ordinea de zi se afla si prezentarea unei cercetari a carui prim autor era doctorul Ciuhodaru. Titlul acesteia – „Profilul psihologic al pacientului cu abuz de substanţe. Diferenţe de gen”. Pe scurt, ce au intreprins domnul doctor si echipa domniei sale a fost o recenzie a unor date sociologice (varsta, sex, etc.) ale pacientilor internati in sectia de urgente din Iasi pentru probleme legate de consumul de „etnobotanice”, inainte si dupa momentul trecerii in ilegalitate a acestora prin hotarare de guvern. Rezultatul – dupa trecerea in ilegalitate, varsta celor mai tineri consumatori barbati a scazut de la 18 ani la 14-15 ani. Din pacate, doctorul Ciuhodaru nu era prezent la lucrari si tanara domnisoara psiholog care a prezentat rezultatele cercetarii nu era calificata sa poarte un dialog pe marginea acestor date. Totusi, daca o masura pare sa determine o scadere atat de dramatica a varstei consumatorilor, atunci e cazul sa ne punem niste intrebari.

Fanatismul, insa, nu va tine cont de un lucru atat de neinsemnat ca un studiu stiintific. Cine mai sta sa asculte cifre cand „moartea alba”, „copiii ucisi”, „cosmarul drogurilor” etc, etc. Fanaticii vor gasi un mod de a ne convinge ca nu ne permitem sa mai irosim nici macar o secunda pentru a gandi, a cerceta sau a discuta strategii diferite. Panica pune limite de timp, panica interzice opiniile contrare, panica solicita toata atentia noastra. Panica contra-indica gandirea. De ce sa ne mai gandim cand e atat de usor sa dai o hotarare de guvern sau o lege?.. sau orice altceva care sa ne ajute sa nu ne mai speriem cand deschidem televizorul la ora 5.

Ironic cum acelasi proces se intalneste, la un individ, in momentele de aparitie si dezvoltare ale unei dependente de substante. Am o problema – trag o dusca, ma simt plictisit – fumez o tigara, ma simt neinteles de parinti si un adolescent fara valoare – prizez niste prafuri de la spice-shop. Nu-mi mai dau timp sa ma gandesc la strategii alternative, nu stau cu disconfortul meu, sa cantaresc solutii si sa o aleg pe cea mai buna pe termen lung – o aleg pe cea care imi va restaura confortul ACUM.

Pentru ca, la fel ca etnobotanicele, fanatismul creeaza dependenta, iar data viitoare cand noi, ca societate, vom identifica o sursa de disconfort fie el economic, social sau politic, se va gasi cel putin un fanatic care sa ne ofere o solutie rapida, eficienta, una care e atat de evident buna incat nici nu mai merita sa o cercetam, sa o punem sub semnul intrebarii. Pentru ca si dealerii si fanaticii ofera, inainte de orice, o solutie rapida la o problema reala.

un fel de reclama..

azi in bucuresti, maine in targoviste..

ALIAT deschide astazi in Bucuresti (si maine in Targoviste) primele centre de tratament ambulator al dependentei de alcool, centre care vor oferi interventii integrate – medicale (psihiatrice), psihologice si sociale (cursuri de recalificare si sprijin in vederea reinsertiei pe piata muncii). Toate serviciile vor fi gratuite si confidentiale. Mai multe detalii, pe site-ul proiectului.

Alcocentru Bucuresti

o pauza intr-un jurnal are valoarea unei insemnari..

(anul 2011 va fi anul in care ALIAT va lansa (aproape) o revolutie in domeniul interventiilor in domeniul abuzului de alcool.. 2 centre de tratament si formare profesionala pentru cei dependenti.. o harta a serviciilor la scara intregii tari.. interventii in mediul rural.. training-uri pentru medicii de familie si o cercetare nationala.. toate urmand a fi lansate si comunicate in perioada urmatoare.

formularul 2%, aici.)

betivii.. politistii..

“Daca pe mine ma intrebati, un punct de vedere personal, eu as vrea sa se faca disponibilizari in politia romana. Pentru ca este un moment extrem de prielnic de modernizare a politiei si de asanare a mediului politienesc. Avem suficienti politisti betivi, nenorociti.”

Liviu Popa, Inspector General al Inspectoratului General al Poliţiei Române

domnul Popa este, pe scara ierarhica, seful agentiei nationale antidrog, aflata in subordinea igpr.. pe site-ul acesteia sta scris: “România continuă să dezvolte, la nivel naţional şi local, un sistem integrat de servicii de prevenire şi tratament. Au fost create 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, câte unul în fiecare dintre cele 41 de judeţe din ţară şi şase în Bucureşti“.. angajatii din cele 47 de centre (peste 200) ar trebui sa se ocupe cu tratarea betivilor nenorociti de care vorbeste domnul Popa..

ma gandesc la cei cativa oameni buni pe care ii cunosc si lucreaza in ana.. ce zile triste au ajuns sa traiasca..!

in Georgia..

unde am fost invitat sa sustin un training pe tema tratamentului de substitutie in dependenta de opiacee.

initial intelesesem ca evenimentul este finantat de Natiunile Unite.

am aflat aici ca biroul local al UN este doar administratorul banilor care, de fapt, provin de la ministerul roman al afacerilor externe.

dupa amareala initiala (la epuizarea finantarilor internationale, statul roman a refuzat sa mai finanteze serviciile pentru prevenirea raspandirii hiv printre consumatorii de droguri), am putut vedea si partea plina a paharului.. fondurile MATRA ale ministerului olandez de externe functioneaza intr-o maniera similara, promovand specialistii tarii si deschizand calea unor colaborari viitoare.

Next page →