Tag Archives: copii


Courage, the cowardly dog..

Courage este un caine. El traieste cu stapanii sai, Eustace si Muriel.

Din cand in cand, Eustace, “innebuneste”.. se schimba la fata.. batranelul aproape simpatic care isi citeste ziarul in fotoliul din fata televizorului se transforma intr-un monstru.. si Courage se sperie.

Biata Muriel, victima a “nebunului”, nu poate face nimic.. il suporta pe Eustace (“Muriel, where’s my dinner?”) si consecintele nesabuintelor sale, continua sa tricoteze si sa picoteasca in balansoar si, din cand in cand, innebuneste si ea..

Courage o iubeste foarte mult pe Muriel si face tot ce poate sa o salveze de la dezastrul pe care “nebunia” lui Eustace il produce in fiecare zi.. episod.

Toti trei locuiesc in the middle of nowhere.. deci nimeni nu poate face nimic in privinta chinuitului trai impreuna.. nu au unde pleca.. nu pot schimba nimic.. asa sunt vremurile in the middle of nowhere.

Nimeni nu pare sa-si puna vreo problema despre cum il afecteaza toata aceasta nebunie pe Courage, pentru ca el este doar un caine prost.. sau, in cel mai bun caz, un caine.. un caine gasit de Muriel in the middle of nowhere.

Sigur, Eustace (poate si Muriel) are motivele sale sa se comporte asa cu propriul caine, dar asta nu face o diferenta prea mare pentru bietul Courage.

Din cand in cand, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, Courage pierde si el contactul cu realitatea.. vede lucruri si fiinte ingrozitoare, se sperie, urla.. dar, oricat de inspaimantat ar fi, Courage gaseste intotdeauna curajul de a-si salva biata mama si, in cele din urma, chiar si pe Eustace, sotul lui Muriel.. salvatul acestora doi devine misiunea lui in viata.. in serial.

Si toate acestea pentru acele cateva momente de fericire.. Muriel in balansoar, Eustace citind Nowhere News si Courage motaind in poala lui Muriel. Courage numeste asta dragoste, dar noi stim ca nu este asa.

***

m-am gandit la Courage si toti cei cei ca el, citind o stire de la sectiunea fapt divers..

psihiatria copilului si adolescentului

vineri am trimis de urgenta un tanar adolescent cu risc mare de suicid sa fie internat la spitalul obregia.. cel mai mare spital de psihiatrie din tara.. spital al carui buget se masoara in milioane de euro anual.. locul unde companiile farmaceutice desfasoara studii de sute de mii de euro si unde prezentarile de medicamente au asociate mese de mii de euro.. unde lucreaza sefii catedrelor de psihiatrie a adultului si, respectiv, a copilului.. spitalul pe care il stie o tara intreaga.. spitalul 9.

dupa o ora.. mi s-a comunicat ca internarea nu a fost posibila, deoarece clinica de psihiatria copilului si adolescentului nu poseda o camera de supraveghere si orice internare cu risc se face impreuna cu unul din parinti.. cum, in acest caz, tatal era singurul care lucra in familie si mama avea in ingrijire alti copii.. au refuzat sa-l interneze! (dupa ce o ora am muncit sa-i conving.. pe pacientul meu si pe tatal sau ca internarea este cea mai buna solutie). si asta in conditiile in care exista si medic de garda.. si asistente medicale in tura de noapte.

pe de alta parte.. psihiatria, ca intreaga medicina, este platita in sistemul DRG.. asta inseamna ca banii vin in functie de numarul de internari si de gradul de ocupare al paturilor.. deci au nevoie de pacienti. Asa se face ca daca te duci cu copilul pentru ca are un comportament mai bizar.. e usor depresiv sau anxios.. medicii vor face tot ce pot pentru a-i convinge pe parinti sa-si interneze copilul.. “pentru analize, stiti..”

nu internam cazurile care necesita internare, in schimb primim pacienti care ar putea fi tratati, mai ieftin pentru sistem si cu mai putin disconfort pentru pacient, in ambulator.

e rau.. e foarte rau..

nimic..

“Sase ani lungi a durat cel de-al Doilea Razboi Mondial. Uneori mi se pare ca a fost o singura noapte, nesfarsita, din care m-am trezit altcineva. Alteori, aveam senzatia ca nu eu am trecut prin razboi, ci mai degraba cineva foarte apropiat mie (1), care urma sa-mi povesteasca totul cu exactitate, caci eu nu-mi mai amintesc ce s-a intamplat si cum s-a intamplat.

Spun “nu-mi amintesc” si acesta este adevarul adevarat. Urmele pe care le-au lasat asupra mea acei ani sunt in special senzatii fizice intense. Foamea. Pana si in ziua de azi ma trezesc noaptea cu o senzatie de foame sfasietoare. Am saptamanal visuri despre foame si sete. Mananc cu un fel de nesat ciudat, asa cum numai oamenii care au flamanzit candva cumplit pot manca. In timpul razboiului am trecut prin nenumarate locuri – prin gari, prin sate uitate de Dumnezeu, pe langa rauri. Toate aveau un nume. N-am retinut nici macar unul. […] Tot ceea ce s-a intamplat s-a imprimat in celulele trupului meu, nu in memorie (2). Ele par sa retina mai multe decat memoria, care a fost creata ca sa-si aminteasca. […]

Spun “nu-mi amintesc”, totusi tin minte mii de amanunte (3). Cateodata doar mirosul unui fel de mancare sau umezeala din pantofi sau un zgomot neasteptat sunt suficiente ca sa ma readuca in toiul razboiului si atunci mi se pare ca inca nu s-a terminat, ci continua fara stirea mea. Acum mi-e foarte clar ca, de cand a inceput, nu s-a intrerupt, de fapt, niciodata (4). […]

Cateodata, simplul fapt de a sta asezat sau in picioare imi aduce in fata ochilor gari gemand de oameni si de bagaje, certuri si copii loviti si maini intinse ale celor care implora “Apa, apa!”. Apoi sute de picioare incep sa alerge in aceeasi clipa spre un butoi cu apa care a fost rostogolit pe peron si o talpa mare se propteste in pieptul meu, taindu-mi respiratia. E de necrezut cat de puternic a ramas imprimata in trupul meu, chiar si astazi, laba acelui picior, cat de vie e inca durerea (5) care, pentru o clipa, ma face sa cred ca n-am sa ma mai pot misca niciodata din loc.

O femeie, supravietuitoare si ea, care m-a vazut si a inteles cat de pierdut eram s-a aplecat spre mine si m-a intrebat:

– Ce ti s-a intamplat, baiete?

Nimic (6), am zis.”

Povestea unei vieti, Aharon Appelfeld

Aceasta povestire.. despre un copil care isi pierde familia in timpul deportarilor si apoi supravietuieste singur in padure timp de cativa ani pana la sfarsitul razboiului.. o trauma care se povesteste pe sine. In bold, elementele definitorii de manifestare la distanta a traumei:

(1) disocierea ca mecanism de aparare impotriva realitatii absurde si durerii prea atroce pentru a fi integrata in constiinta. Ca in Star Trek, atunci cand lucrurile devin intolerabile, mintea se teleporteaza pentru a proteja sinele de o povara prea mare.

(2) amintirea traumei nu este verbala si nici verbalizata.. este exprimata in simptome somatice care adesea sunt inexplicabile – o durere in piept (5), setea, foamea, anxietatea care apare din senin. Ca prins din spate cu o banda de elastic, victima este propulasata inapoi in momentul traumei la intalnirea cu un stimul care face legatura cu evenimentul traumatic (de exemplu, oboseala statului in picioare face legatura cu oboseala marsurilor fortate.. si deschide fereastra in timp) si incepe sa simta, sa gandeasca si sa se comporte ca si cum lucrurile s-ar intampla, inca o data, aievea.

(3) exista detalii, dar nu intamplari.. exista.. senzatii.. oameni.. imagini, dar ele nu ajung sa se lege.. sa formeze o amintire coerenta, localizata in timp, pentru ca lipseste, ca urmare a disocierii, liantul care sa le agrege.. lipseste sentimentul constiintei de sine ca martor la propria viata. In incercarea disperata de integrare.. victima compenseaza, adesea in fantasme, in vise si, in acest caz, in carti si memorii prin excesul de detalii.. care sunt, in fapt, simptomele.. nu diagnosticul. 

(4) ramasa neintegrata in constiinta, neprimind un sens care sa contrabalanseze absurdul experientei traumatice si sa justifice suferinta, amintirea evenimentelor de trauma ramane suspendata.. in asteptare.. vie.. ca o grefa neacceptata de organismul gazda.. o realitate paralela in care, ca in filmele horror, crima se repeta la nesfarsit..    

 (6) apropierea de evenimentul traumatic este dureroasa si perceputa ca un pericol.. toate mecanismele de aparare se mobilizeaza pentru a preveni retraumatizarea (de unde ideea de a lucra cu astfel de cazuri dupa administrarea de MDMA, pentru efectul entactogen al acestei substante). Uneori, apropierea de trauma poate declansa furia si agresivitatea pe care victima le-a inmagazinat pentru ca era imposibil sa se manifeste la momentul atacului. Despre trauma nu se poate vorbi la un ceai.. la Auschwitz nu poti intra sarind gardul..

ca in sfaturile bisericii despre a doua venire sau ca in recomandarile ginecologilor despre momentul declansarii nasterii, nimeni nu stie ora la care  trauma se lasa povestita.. e bine sa fim pregatiti.. pentru ca atunci un al treilea va intra in camera.. abia atunci, in prezenta calaului, exorcismul poate incepe.. grefa incepe a deveni parte a organismului.. ca dupa arsita ploaia, vin lacrimile sa umple golul.. nimicul..   

smoking, drinking..

in arad, unde tin un curs despre tratamentul psihologic al dependentelor de substante.. in camera de hotel gasesc aceasta informatie: “nu fumati in pat; statisticile arata ca majoritatea incendiilor soldate cu decese au drept cauza acest fapt”.. si se spune ca fumatul te omoara incet..

alte statistici:

40% din copiii care incep sa bea alcool inainte de varsta de 15 ani vor ajunge sa aiba probleme cu alcoolul la un moment dat in decursul vietii. Daca varsta de debut pentru consumul de alcool este intarziata cu 5 ani, acest risc se reduce cu 50%”

Grant, B.F., and Dawson, D.A. Age at onset of alcohol use and association with DSM-IV alcohol abuse and dependence: Results from the National Longitudinal Alcohol Epidemiologic Survey. Journal of Substance Abuse 9:103-110, 1997

si

un studiu efectuat pe 43 000 de adulti americani a aratat ca “in comparatie cu persoanele care au inceput sa consume alcool la 21 de ani, participantii la studiu care au inceput sa consume alcool sub varsta de 14 ani aveau un risc mult mai mare sa dezvolte dependenta la un moment in viata (47% vs. 9%). In urmatorii 10 ani de la debutul consumului de alcool, riscul de a dezvolta dependenta este de 33% vs. 2%.”

Hingson, R. W., Heeren, T., & Winter, M. R. (2006). Age at Drinking Onset and Alcohol Dependence: Age at Onset, Duration, and Severity. Archives of Pediatrics and Adolescent Medicine, 160, 739-746

spank..!

un articol recent despre efectele pedeapselor corporale aplicate copiilor de 3 ani de catre mamele lor..

interesanta si definitia pedepsei corporale aplicate frecvent.. de cel putin doua ori in ultima luna.. 

rezultatele studiului spun ca acesti copii au un risc mai mare de a manifesta comportamente agresive la 5 ani..

si intrebarea mea.. este posibil ca acesti copii non-agresivi sa aiba un dezavantaj in fata altor copii proveniti din alte culturi, unde au fost inoculati de mici cu vaccinul abuzului?