Tag Archives: boala


2 psihiatrii..

din brosura care anunta un congres organizat la spitalul de psihiatrie de la iasi:

“Într-o eră a epistemologiei, psihiatria îşi afirmă natura integrativă cu o vigoare ştiinţifică. Aşezată la intersecţia ştiinţelor medicale cu cele umaniste şi spirituale, caracterul progresiv ştiinţific al psihiatriei este rezultatul capacităţii sale de a integra în amonte progresele ştiinţelor biologice si în aval progresele ştiinţelor socio-culturale. În acelaşi timp, caracterul interdisciplinar al psihiatriei expertale este conferit de relaţiile pe care aceasta le stabileşte, pe de o parte, cu ştiinţele biomedicale, şi, pe de altă parte, cu ştiinţele socio-juridice (în special bioetica, dreptul penal, criminologie). Rezultatul este cunoaşterea univocă, consecinţă a integrării si transdisciplinaritatii, subliniată în matricile epistemice ce combină modul de gândire psihiatric cu modul de gândire al altor discipline.”

nu departe, la Campulung Moldovenesc, aparea in noiembrie 2009 “Ghid practic de dezvoltare a serviciilor de asistenta comunitara pentru persoanele cu probleme de sanatate mintala in orasele mici si comunitatile rurale“. Citez:

“… aceste probleme (de a avea grijă de ei înşişi, nota mea) pot fi abordate eficient în practica managementului de caz. Experienţa concretă a echipei mobile în decursul ultimului an a arătat că este mai eficient ca profesioniştii să realizeze sarcinile dificile împreună cu beneficiarii, împărţind activitatea în paşi mici şi însoţind beneficiarul în toate etapele de lucru… Treptat, beneficiarul învaţă să parcurgă singur etapele, dobândind autonomie.

Aş ilustra acest fapt prin povestea lui S, una din persoanele asistate de echipa mobila. S are aproape 40 de ani şi locuieşte împreună cu tatăl său. Implicarea sa în activităţile zilnice era extrem de redusă, petrecea majoritatea timpului în pat, la televizor. Când tatăl necesita spitalizare pentru probleme somatice, S era adus şi el la spital pentru că nu se putea descurca singur şi, în afară de tată, nu mai avea pe nimeni care să îl îngrijească. S şi-a exprimat interesul pentru a învăţa să gătească. Mâncarea lui preferată este salata boeuf, însă după decesul mamei sale nu a avut pe cineva care să i-o pregătească. Împreună cu un terapeut ocupaţional, în cadrul unor şedinţe individuale, S a parcurs pas cu pas etapele pregătirii acestui fel de mâncare. Pentru noi a fost o surpriză să descoperim iniţial că S nu curăţase niciodată cartofi şi chiar tăiatul acestora reprezenta o noutate. În ciuda acestor limitări, după aproape o lună de activitate, S ne-a anunţat bucuros că şi-a preparat singur salata boeuf.”

toata “valoarea integrativa a psihiatriei” nu reprezinta nimic in conditiile in care vom continua sa internam pacienti doar pentru ca nu are cine sa aiba grija de ei.. dar ii tratam cu medicamente al caror cost poate ajunge la zeci de milioane de lei pe luna.

Domnule Cosmin Prelipceanu,

Cand producatoarea emisiunii pe care o moderati m-a invitat sa-mi exprim punctul de vedere in chestiunea decriminalizarii consumului de droguri in Romania, am avut un moment de ezitare. Ultima oara cand am facut asta (era un scandal legat de niste femei de serviciu care transformasera un camin pentru copii cu handicap intr-un fel de casa ororilor in varianta mioritica) am avut impresia clara ca aveti o deficienta de auz. Eu va spuneam (pe atunci in calitate de reprezentant si angajat al Ministerului Sanatatii) ca avem nevoie sa iesim din paradigma vinovatiei si sa vedem ca problema se afla in reformarea sistemului care permite asemenea lucruri sa se intample. Pentru ca in sistemul romanesc de ingrijiri mintale lucreaza foarte multa lume cu doar patru clase sau oameni care dupa ce au terminat o forma de invatamant specializat, au fost lasati de izbeliste si sa faca ce stiu ei timp de zeci de ani. Cred ca am spus asta de mai multe ori. Si de fiecare data, dumneavoastra repetati catre mine, catre ceilalti invitati, “vinovatul.. cine e vinovatul? sa fie dat afara!” E adevarat, dumneavoastra erati intr-o alta camera decat cea in care ma aflam eu si comunicarea noastra se facea prin intermediul ecranelor. Apoi, asta se intampla acum doi ani si eu cred foarte mult ca oamenii se pot schimba. In plus, tema decriminalizarii consumului de droguri imi este foarte aproape. O sa va explic de ce cateva paragrafe mai jos. Deocamdata, vreau sa stiti ca am acceptat invitatia dumneavoastra cu inima deschisa. Si cu speranta.

Mi s-a spus ca spus ca emisiunea se va desfasura la 5.20, in Piata Universitatii. Mi s-a parut un pic ciudat, dar m-am gandit ca probabil este un trade mark al colegului dumneavoastra, domnul Tatulici. In aer liber. Si am venit. Si v-am vazut, domnule Prelipceanu, impreuna cu invitatii dumneavoastra. Stateati in picioare, un pic stingher (am aflat apoi ca doamna Udrea va furase ora de intrare, asa ca ati inceput la 5.40). In spatele dumneavoastra era un panou pe care era o pancarta pe care scria  cu litere labartate “LIBER LA SEX SI DROGURI”. Mi-ati explicat ca noi vom sta in picioare sub aceasta pancarta si vom vorbi tarii. Doamna Laura Andresan inca nu ajunsese.

Atunci v-am spus ca eu nu pot participa in aceste conditii, cu acel mesaj deasupra capului. Si mi-ati raspuns ca asta scrie in raportul Comisiei Prezidentiale. Cand v-am rugat sa-mi aratati unde scrie asta in raport, mi-ati raspuns ca nu-l aveti la dumneavoastra. (reiau aceste lucruri ca sa va improspatez memoria si pentru ca, totusi, este o scrisoare deschisa).

Acum, eu nu sunt jurnalist. Sunt psihiatru si psihoterapeut. Dar cred ca si in psihiatrie si in jurnalism se invata o lectie comuna – pe care as sintetiza-o, cumva simplist, asa: cuvintele sunt importante. Sigur trebuie sa stiti lectia asta. Daca nu o stiti, inseamna ca nu dumneavoastra ati gandit mesajul de pe pancarta si amplasarea ei. Pentru ca, domnule Prelipceanu, indiferent ce as fi zis eu.. oricate exemple as fi dat si oricate studii as fi citat, telespectatorii dumneavoastra ar fi ramas cu impresia ca, iata, se vrea.. cineva vrea..  liber la sex si droguri. Nu stiu ce vrea sa insemne asta de fapt..  liber la sex si droguri. Poate nu inseamna nimic. Dar pot sa intuiesc efectul psihologic al acestor cuvinte. Si acest efect consta in trivializarea subiectului, aruncarea lui in derizoriu. Asta pentru partea de populatie activa sexual si care nu a avut de-a face cu drogurile (ei au oricum liber la sex si drogurile nu-i intereseaza). Pentru batranii care au prins alte timpuri, cand doar scrierea cuvantului sex pe o pancarta era un lucru de neimaginat, iar drogurile sunt insusi diavolul, mesajul dumneavoastra era inca o dovada ca, iata, se apropie sfarsitul lumii.

Aceasta este puterea ascunsa printre litere si sunete  – cand alegi anumite cuvinte, pe care le pui intr-o anumita ordine si le exprimi intr-un anume fel, efectele sunt extraordinare. Pe vremuri, asemenea priceperi se numeau vraji. In psihoterapie folosim adesea puterea cuvantului ca sa ajutam oamenii sa se faca bine. Si credeti-ma.. am oprit oameni care se indreptau spre suicid cu o singura propozitie. Dumneavoastra folositi aceeasi putere uriasa pe care cuvintele o au asupra oamenilor. Si inca nu-mi dau seama cum e mai grav – ca stiti ca faceti asta si totusi o faceti sau ca nu stiti si o faceti.

Si acum as vrea sa va spun, asa cum am promis, de ce este atat de importanta pentru mine aceasta tema, a decriminalizarii consumului de droguri. De cand lucrez in acest domeniu, sunt aproape 7 ani, am vazut sute de oameni care au ajuns sa fie dependenti de droguri.. si pe parintii lor.. si pe sotiile sau sotii lor.. pe copiii lor.. si prieteni si rude ale acestor oameni. Oameni care toti, conform legii, sunt pasibili de puscarie. De la 3 la 5 ani. Nu va puteti imagina cum te simti ca medic atunci cand mama celor doi fii dependenti de droguri pe care-i tratezi de jumatate de an cu succes vine la centru cu ochii in lacrimi, cu un singur fiu alaturi si cu o sacosa cu provizii pentru Rahova. Nu cred ca stiti cum se simte un tanar student de 21 de ani, condamnat la 5 ani de puscarie pentru ca a fost prins cu 3 grame de cannabis. Poate nu v-ati confruntat niciodata cu situatia in care masina politiei stationeaza in fata locului dumneavoastra de munca pentru a-i intimida si a-i intoarce din drum pe clientii care ar trebui sa-mi treaca pragul in cautare de ajutor. Si mai e ceva, domnule Prelipceanu. Mai sunt povestile. Fara numar si atroce. Povesti  cu politisti care iau bani in schimbul tacerii, cu infractiuni nerezolvate puse pe seama “drogatilor”, cu batai la sectie, cu  procese in care inculpatul se roaga ca judecatorul sa aiba mai putin de 35 de ani, pentru ca atunci va lua poate cu suspendare, povesti de suferinta si multe.. foarte multe abuzuri din partea angajatilor statului. Si eu ascult aceste lucruri in fiecare zi si ma gandesc ca toata aceasta suferinta ar inceta daca s-ar modifica un paragraf in codul penal. Vedeti.. cum va spuneam, cuvintele sunt importante. Pentru pacientii mei fac diferenta dintre viata si moarte. O moarte mica. De 3 pana la 5 ani.

Pentru cu nu la droguri se da liber.. despre libertatea oamenilor care consuma droguri este vorba aici. Nu droguri, oameni. Dependenta de droguri este o boala, domnule Prelipceanu si vindecarea unei boli nu se gaseste in puscarie. Dreptul acestor oameni de a primi tratament este aici in discutie. Poate l-ati citit pe Foucault. Daca da, atunci veti fi stiind ca au fost timpuri cand leprosii erau aruncati afara din cetate.. apoi nebunii sau, cum li se spunea atunci, furiosii erau ferecati in lanturi si uitati in azile.. la fel cu alcoolicii. Si acum, dupa ce am strabatut oceane de suferinta umana provocata de semeni, am ajuns sa consideram ca locul oamenilor bolnavi nu este in lanturi. Pentru ca oamenii, indiferent de cat de bolnavi sunt si indiferent cat de “furiosi” ii face boala de care sufera, trebuie tratati in LIBERTATE.

In final, este prea putin important daca faceti ce faceti cu stiinta sau cu nestiinta. Ar fi mai important daca, pentru 10 minute, ati reusi sa lepadati figura de Mr. Smith si sa va scoateti aparatul auditiv care va transmite informatiile de la producator (era sa spun de la Matrix) si sa va uitati la consecintele actiunilor dumneavoastra. Sau faceti o vizita la Rahova, unde doua treimi din detinuti sunt acolo pentru infractiuni la regimul substantelor interzise. Sau veniti intr-o zi la centrul unde lucrez si vorbiti cu pacientii mei. Veti vedea ce inseamna sa nu fii liber de doua ori.. si dependent si dupa gratii.

Liber la droguri.. nu, domnule Prelipceanu. Numai oamenii pot fi liberi. Unii dintre ei, cel putin.

Cu speranta,

Eugen Hriscu

,39, 40,

nu e gripa, nu e raceala, indigestie, mahmureala, nimic din ceea ce in mod obisnuit numim boala. Am rubeola. Dupa 72 de ore de febra intre 39 si 40 de grade, cateva ganduri la cald (dovada ca nu mi-am pierdut ironia):

  • ma raportez la boala ca la un incident in viata mea “normala”. Ma astept sa treaca si sa revin la activitatile si starea mea de spirit obisnuite. Bineinteles ca Adultul din mine stie ca exista boli cronice, boli invalidante care nu se termina, boli care omoara. Cred, insa, ca nimic nu ne pregateste pentru experienta de a afla ca acea durere sau acea neputinta nu va mai trece niciodata. Bineinteles, putem oricand spera. A accepta si a gasi un mod de a merge mai departe, asta e cu adevarat greu.

 

  • orice motivatie mi-a disparut, partial din lipsa de energie, partial din incapacitatea de a ma concentra si, partial, pentru ca ma simteam foarte departe de locul unde ceilalti oameni, sanatosii, isi desfasoara viata.

 

  • brusc, faceam parte dintr-o minoritate. Marea majoritate a oamenilor, la un moment dat, sufera de ceva – foarte putini dintre noi functionam “in parametrii largi ai normalitatii”, cum scriu medicii pe certificate. Cu toate acestea, oamenii bolnavi nu sunt prezenti in viata publica. Sau, eventual, apar dupa ce s-au insanatosit sau dupa ce au gasit solutia salvatoare care sa-i transforme in “invingatori”. Una din marile discriminari ale timpului nostru este impotriva celor bolnavi.

 

  • si, mai aproape de ce lucrez eu – semn ca ma “fac bine” – dependenta de substante este o boala cronica. Ce e atat de dificil pentru ceilalti, sanatosii, de inteles si acceptat nu e ca dependenta e o boala, ci ca e o boala care nu se vindeca dupa o saptamana de spitalizare si, uneori, nu se vindeca.

 

  • o boala contagioasa face ideea de vinovatie/responsabilitate mult mai dificil de transat. Am luat boala de la cineva si deja stiu cu siguranta ca am dat-o mai departe cel putin unei persoane. Nu ma simt vinovat, consider ca am facut ce-am stiut mai bine in conditiile date si ca nu am facut rau nimanui cu intentie. Multi parinti abuzivi declara acelasi lucru cand copiii-victime ii confunta multi ani mai tarziu. Tot vreun virus?

 

  • Ratatouille (pe care l-am vazut de 2 ori intr-o singura dupa amiaza) e doar un mod foarte inteligent al americanilor de a-si bate joc de bucataria frantuzeasca, bucatarie plina de snobi si de sobolani. McDonald’s are, in schimb, standarde de curatenie. Nu?