NOTE DIN JURNALUL UNUI PSIHOTERAPEUT

“Guvernanţii trebuie să se adune, să se asigure că lucrează…”

Andreas Treichl, preşedinte executiv al grupului Erste

***

de la primul meu terapeut am luat obiceiul ca, la sfarsitul unei zile, de obicei in minutele de dinainte de a adormi, sa rememorez cele petrecute.. bune si rele.. intamplari.. reusite.. neimpliniri.. prieteni.. conflicte.. un fel de a trage linia..

imi aduc aminte.. lucram la centrul national de sanatate mintala.. eram 6.. angajati la insistentele reprezentantilor comisiei europene.. dupa ce 15 oameni.. pacienti ai spitalului de psihiatrie din poiana mare murisera de frig si de foame in grija unor colegi ai mei.. (nici pana in ziua de azi nu a fost cineva declarat responsabil pentru acea tragedie).. singura consecinta.. un stegulet galben de la bruxelles..  amenintarea ca romania, ca grecia cu ceva timp in urma, ar putea ramane in afara ue din cauza conditiilor abominabile din spitalele de psihiatrie.. cnsm nu avea personalitate juridica.. nu puteam face aproape nimic fara aprobarile sefilor institutiei umbrela care ne adapostea.. scoala nationala de sanatate publica si management sanitar.. o institutie capusa care sugea sume uriase de bani de la bugetul sanatatii pentru proiecte fara finalitate.. si un consiliu de administratie compus din niste oameni care se adunau o data pe luna.. se inchideau in biroul directorului timp de vreo doua ore.

erau zile cand.. in nebunia care ne cuprinsese pe toti.. incercam sa biruim sistemul.. stateam si scriam proiecte pana la 3 dimineata.. portarul se uita la noi ca la niste ciudati.. cand apasam butonul send si trimiteam spre minister documentul abia terminat si, cu cearcane cat o farfurie de ceai, sorbeam cafeaua de dimineata, ma infriguram la gandul lucrurilor care se puteau intampla, daca macar jumatate din ce scrisesm noi acolo s-ar fi pus in practica..

asadar.. intr-o seara.. revizitand intamplarile de peste zi.. am avut brusc senzatia omului care, pe o poteca in padure spre o destinatie imaginata.. realizeaza ca.. in tot acest timp.. s-a invartit in cerc si ca drumul nu duce, de fapt, nicaieri.. in ziua aceea lucrasem la pregatirea unui training pentru niste profesionisti in sanatate mintala din nu mai stiu care centru.. mi s-a spus ca trebuie un contract.. dar ca ei (oamenii de la scoala nationala de management sanitar.. de management!!!) nu stiu sa faca astfel de contracte.. asa ca am sunat un prieten care lucra la agentia nationala antidrog si l-am rugat sa-mi dea un draft de contract.. l-am primit.. dupa care.. vreo doua trei drumuri.. modificari.. sa fie conforme cu statutul scolii.. alte modificari pentru a fi de acord si cei la care ma duceam sa tin cursul (e-mail&telefon).. dupa care semnaturi.. tot restul zilei l-am pierdut alergand dupa directoarea economica.. si directorul “mare”.. dupa economista.. dupa seful de la logistica.. bonul de deplasare.. cerere pentru decont.. vizarea cererii de decont.. cerere ca voi lipsi pe perioada desfasurarii cursului si cine o sa-mi tina locul cat voi fi plecat.. eram frant cand am ajuns acasa.. obosit si tracasat.. dar fara sa fi facut, in tot acest timp nimic.. nimic care tinea de competentele mele.. nimic din cele pentru care facusem 6 ani de facultate si rezidentiat si cursuri si vizite de studiu in afara samd.. nimic!

si acela a fost momentul cand mi-am dat seama de magnitudinea efortului necesar.. ca un om care, la poalele muntelui, realizeaza, la ceva timp dupa ce a inceput urcusul, cat de uriasa este de fapt sarcina sa.. si am decis ca nu pot.. era prea mult pentru mine.. l-am anuntat pe mugur, seful micii noastre echipe, ca eu plec.. aliat tocmai deschidea un centru de tratament al dependentei de heroina.. e mai usor sa treci un dependent de heroina prin urechile abstinentei..

o luna mai tarziu.. toata echipa ne-am dat demisia in semn de protest.. ministrul nicolaescu ne-a acuzat ca facem jocul lui basescu.

acum cnsm e format din 3 oameni.. singurele lucruri care se mai intampla in sanatatea mintala au de a face cu gresia si faianta..

din cand in cand mai aud povesti despre ce se mai intampla in minister.. ca cea cu ministrul sanatatii patron de firma de masini sport care, la presiuni venite pe canale diferite, a semnat in aceeasi zi doua ordine prin care doua persoane erau numite pe aceeasi functie.. nu am verificat niciodata informatia.. si, de fapt, nici nu mai vreau sa aud asemenea povesti.. doar ca ma mai gandesc din cand in cand la acele zile pierdute.. 18 luni din viata mea.. cand citesc o stire ca cea despre declaratia sefului Erste.. “nu sunt proşti, nu sunt tâmpiţi..” si imi vine sa-i raspund.. ba da, domnule  Treichl.. de acolo, din Viena, dumneavoastra nici macar nu puteti sa va imaginati nivelul de prostie si de incompetenta al persoanelor angajate in ministerele din romania.. pentru ca doar ei pot rezista in acel sistem pe care l-au primit mostenire si de care se ingrijesc de zeci de ani pentru al transmite mai departe copiilor lor..

am vazut after the revolution.. un documentar, mai mult o insailare de inregistrari video din zilele care au urmat lui decembrie 1989.

rupert, producatorul materialului.. mi-a spus ca au trimis filmul la festivalul transilvania si ca nici macar nu au primit un raspuns de la organizatori.. si a zambit. am ajuns sa am un respect urias pentru acest scotian stabilit in Romania.

este impresionanta forta detaliului vizual.. femeia cu un singur dinte din metal.. grupul de demonstranti care striga in cor “fara ba-u-tu-ra!“.. corespondentul the times care dicteaza in telefon “…chanting <down with the fossils>, yes.. f-o-s-s-i-l-s“.. copiii agatati de steaguri, tacuti in multime, privind si asteptand.. barbatul care afirma cu o claritate uimitoare “e o neintelegere totala.. noi toti suntem manipulati.. tinerii astia nevinovati care au murit de foame si o sa murim din nou.. nu intelegeti.. nimeni nimic“.. picioarele de femeie, in ciorapi albi murdari, in saboti de lemn, croindu-si periculos drum pe o barna de metal pentru a-i permite Nadiei de Bucuresti sa-l vada pe Iliescu la un meeting electoral.. multi.. foarte multi barbati intoxicati cu alcool.. foamea si saracia din priviri.. populatia.. abrutizati subnutriti deschizand pentru prima oara in public gurile cariate.. caciuli de blana si genti diplomat amenintand cu reintoarcerea mosierilor..

cand toata lumea filma multimi, camera lui Laurentiu Calciu filma chipuri.. discutii intre anonimi.. tensiunea dialogului balansandu-se.. ca Nadia.. periculos de aproape de prapastia violentei si a sangelui.

si in contrast cu acestia.. atmosfera degajata.. glumeata chiar de la conferinta de presa a lui Iliescu si Roman.. “am doua functii.. ma dedublez” glumeste la un moment dat Iliescu si oamenii rad.. doar ca gluma era on us.. si Roman care, in drum spre iesire, isi face timp sa flirteze evident cu o domnisoara.. toata istoria noastra din urmatorii douazeci de ani este acolo.. un Janus presedinte si un prim-ministru care nu si-o poate tine in pantaloni.

meeting-urile lui Ratiu.. omul pe care l-a urat o tara ca sa invatam ca putem uri in public si la televizor si sa nu ne mai fie asa de frica..

si apoi amintirile.. aveam 13 ani si era sa fiu linsat de Adina Stoleru, fiica profesorului de educatie fizica.. incercase sa adune un mic grup de revolutionari dintre colegii mei de clasa.. pentru ca tineam cu bosorogul cu papion.

m-am gandit la mama.. cum a stat ea ore la coada.. si s-a gandit mult.. si a votat cu Ratiu la presedentie.. si cu liberalii la senat.. si cu ecologistii la camera.. “ca sa fie si cineva care sa ne protejeze padurile“.. asa cum facea sambata ciorbele.. cu un galbenus de ou.. si un pic de patrunjel si nitel hasmatuchi.. sa aiba gust bun. cum trebuie sa se fi simtit.. cat de singura.. intr-o tara in care ca ea mai erau 3%.

probabil la fel de singura ca mine cand spun ca e nevoie sa investim in servicii pentru cei dependenti de droguri si de alcool.. si corul de 90% raspunde “pe criza asta tu vrei sa dam banii la alcoolici?“..

astazi am primit vestea ca fundatia Soros considera interesanta ideea de proiect a colegului meu Viorel.. de a infiinta o gradinita si after-school pentru copiii consumatorilor de droguri.. mai sunt inca doua evaluari.. nu e nimic sigur inca.. si ma gandesc cate voci ar striga a amenintare “noi nu avem unde sa ne ducem copiii.. iar tu faci gradinite pentru drogati?“..

“A facut totul pt a ma convinge sa continui cu el, iar eu am acceptat, nici in ziua de azi nu stiu de ce, probabil de frica de singuratate. La inceput imi dadea tot timpul din lume, dar mai apoi treptat a inceput sa se retraga. Dar pt mine deja era tarziu caci ma indragostisem prea tare de el, si am ajuns sa accept sa-i fiu amanta, sa stau in umbra. A fost umilitor, dureros, trist, multa suferinta, multa singuratate, dar cand venea la mine eram foarte fericita, si continuam sa-l iubesc dupa ce pleaca, si sa il astept iar. El a incercat sa se desparta de sotie dar aceasta l-a amenintat ca se sinucide, iar el a zis ca stie ca ea esta capabila de asa ceva, si ca el nu ar putea trai cu gandul acesta. Au trecut 8 ani si inca continui cu el. E la fel de dureros, il iubesc parca si mai mult, si doar intorcandu-ma in tara reusesc sa ma rup de el.”

***

“Ce ma doare in aceasta relatie ? Lipsa unei perspective, lipsa oricaror planuri de viitor comun / orice plan se rezuma la o biiguiala ambigua pentru nusestiecind ne vom muta impreuna [...] In acest moment, ne vedem in cel mai bun caz de 2 ori pe luna si se intimpla citeodata sa ne vedem si mai rar, o data pe luna si au fost situatii cind a trecut si mai mult de atit intre intilniri. Sint f singura, relatia mea e mult prea inconsistenta, prea vaga si in plus, nu se vede nici o luminita la capatul tunelului, sa stiu ca mai astept, dar pina cind si pentru ce ? [...] Ati putea spune, care este problema atunci ? Despartiti-va si gata. Insa desi mi-am propus sa fac asta de atitea ori, n-am reusit niciodata, il iubesc f mult si fiecare zi fara vreun telefon macar de la el este f greu de suportat. Nu am puterea sa ma despart de el sau poate ma inspaiminta gindul de a nu ramine singura, de a nu mai gasi pe altcineva sau gindul ca voi gasi, dar nu voi mai putea sa iubesc pe altcineva, pt ca ma simt secatuita, golita interior. Si frica de suferinta atit de vie. Si teama ca as da cu piciorul la ceva ce ar putea fi frumos, si ca sint aproape totusi de a merge mai departe in aceasta relatie si ca doar putina rabdare de as mai avea…”

***

ma gandesc la cuvintele apostolului Pavel.. “dragostea indelung rabda.. toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda” si la ecoul acestora in spusele unui filosof al zilelor noastre “wanting, needing, waiting/for you to justify my love/hoping, praying/for you to justify my love” (Madonna).. si cuvantul cheie aici este “speranta” (nadejde, rabdare.. in spusele apostolului).. speranta ca intr-o buna zi lucrurile vor fi “bine”.. ca El va cobori din inaltul cerului si va imparti dreptate si viata vesnica.. sau ca el isi va da seama si va divorta.. ca viata va lua un alt curs.. ca toata aceasta suferinta va capata un sens si va fi rasplatita de sapte ori cate sapte.

in A.I., un film pe care il recomand tuturor clientilor mei care isi pun viata pe hold pentru a spera, personajul-copil spera ca isi va regasi mama si ca dragostea lor va justifica renuntarea la alte relatii si chiar la propriul sine “Why do you want to leave me? Why? I’m sorry I’m not real. If you let me, I’ll be so real for you!“.. si, in film, peste mii de ani, cu ajutorul tehnologiei extraterestre.. mama apare, chiar si numai pentru o zi.. raiul prinde forma.. cuvintele asteptate sunt rostite.. “I do love you, you know.. I have always loved you!“.. acesta este, insa, un film.. in viata reala oamenii stiu ca extraterestrii nu vor veni sa le implineasca speranta ca mama sau tata se vor intoarce.. asa ca, uneori, gasim alte persoane.. si incepem sa jucam “the wanting, needing, waiting game” cu ei..

adesea.. terapeutii se gasesc prinsi intr-un paradox.. isi doresc sa ofere speranta clientilor lor.. pe de alta parte, speranta este insasi sursa nefericirii.. de exemplu o persoana cu joc de noroc patologic.. mi-as dori sa ii ofer speranta ca situatia lui financiara va fi buna intr-o zi si ca va castiga, altfel decat jucand, banii pe care si-i doreste.. pe de alta parte, nimeni nu poate sa lupte cu speranta ca urmatoarea intoarcere a bilei pe cadranul ruletei.. sau urmatorul bilet la loto nu-i va aduce 1 milion de lei.. si, iesirea din acest paradox, este realizarea faptului ca nu despre bani este vorba in jocul de noroc patologic.. ci despre suferinta.. despre vinovatie si rusine..

nu despre dragostea copilului pentru mama este vorba in A.I. ci despre faptul ca mama nu-si iubeste copilul..

intrebarea nu este “de ce nu ma iubeste?“, ci “de ce iubesc sa sufar?“..

nu despre suferinta in iubirea pentru un barbat este vorba in mesajele de mai sus.. ci despre faptul ca barbatul nu iubeste femeia care ajunge sa-si permita sa traiasca in suferinta si sa iubeasca suferinta peste care sunt asezate comprese cu speranta..

pentru suferinta exista leac.. orice durere are un sfarsit si o vindecare.. insa cu speranta, nimeni nu poate lupta.. pansamentul este mai greu de inlaturat si cauzeaza mai multe probleme decat rana insasi.. ca in cutia Pandorei, toate relele zboara, doar Speranta ramane.. oamenii spera in ceva si nimeni nu poate spune ca nu va fi asa.. doar ca realitatea este aceeasi pentru toti.. si toti imbatranim.. toti murim intr-o zi.. chiar daca uneori ne este mai usor sa uitam aceste lucruri.

a fost o experienta interesanta sa stau alaturi de colegii mei de la ALIAT in strada, in Vama Veche si in Mamaia si sa impartim oamenilor pliante.. “doriti un pliant cu informatii despre consumul de alcool?“.. “vreti sa completati un chestionar, sa vedeti cum stati cu consumul de alcool?“..

ne gandeam ca o sa fie rutina.. oamenii iau sau nu iau pliantul.. fac sau nu fac testul de auto-evaluare a nocivitatii consumului de alcool.. nu am anticipat ce rezistente puternice pot aparea atunci cand este mentionat alcoolul chiar si intr-o intrebare atat de impersonala.. de multe ori chicoteli, rasete, batjocura.. “eu stiu tot despre alcool, il beau in fiecare zi, ha, ha“.. anxietate si evitare.. “noi nu avem o problema cu alcoolul” (desi, evident, nu asta intrebasem) pana la agresivitate directa.

si.. ca dovada ca aceste reactii sunt mecanisme de aparare menite sa pastreze intacta imaginea persoanei abordate in ochii unui public  invizibil care asista la dialogul nostru din strada.. in doua zile, din cele peste 2000 de pliante impartite.. am vazut doar un singur pliant uitat de cineva langa o banca.. niciunul aruncat pe jos, mototolit la gunoi, folosit pe post de servetel.. oamenii au nevoie de aceasta informatie.. e un pic mai dificil pana ajunge la ei.. pana trece de gardul de frica, rusine si vinovatie cu care s-au inconjurat.

la sfarsitul lunii.. mergem spre nord.. vom lansa versiunea in limba maghiara a alcohelp.ro!

in cadrul proiectului AlcoHelp, derulat de ALIAT, vom ajunge week-end-ul acesta la mare – sambata in Vama Veche, duminica in Mamaia. Vom imparti pliante, ii vom invita pe oameni sa-si evalueze propriul consum de alcool si vom prezenta site-ul de tratament online pentru abuzul de alcool www.alcohelp.ro

studiile arata ca majoritatea problemelor generate de alcool intr-o societate (accidente de tot felul, costuri medicale, juridice, decese) nu sunt cauzate de cei care sunt dependenti de mult timp, alcoolicii cum se spune, ci de cei care consuma alcool in cantitati mari, ocazional, fara a fi neaparat dependenti. Cred ca vom intalni cativa oameni care se incadreaza in aceasta ultima categorie in Vama

sper ca discutiile din aceste zile pe marginea cazului Madalina Manole sa aduca la cunostinta cat mai multor oameni (si aici ma refer nu doar la pacienti si familiile acestora, dar si la medici, personalul de pe ambulanta si politisti care adesea nu-si cunosc atributiile legale) conditiile in care se poate realiza o internare nevoluntara intr-un spital de psihiatrie.

conform legii sanatatii mintale, internarea nevoluntara (internarea impotriva vointei pacientului) se poate realiza, dupa esecul incercarilor de a interna voluntar pacientul,  in urmatoarele conditii:

“Art. 45. O persoana poate fi internata prin procedura de internare nevoluntara numai daca un medic psihiatru abilitat hotaraste ca persoana sufera de o tulburare psihica si considera ca:

a) din cauza acestei tulburari psihice exista pericolul iminent de vatamare pentru sine sau pentru alte persoane;
b) in cazul unei persoane suferind de o tulburare psihica grava si a carei judecata este afectata, neinternarea ar putea antrena o grava deteriorare a starii sale sau ar impiedica sa i se acorde tratamentul adecvat”.

cine poate solicita internarea nevoluntara:

“Art. 47. (1) Solicitarea internarii nevoluntare a unei persoane se realizeaza de catre:
a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are in ingrijire aceasta persoana;
b) familia persoanei;
c) reprezentantii serviciilor abilitate ale administratiei publice locale;
d) reprezentantii politiei, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.
                  (2) Motivele solicitarii internarii nevoluntare se certifica sub semnatura de catre persoanele mentionate la alin. (1)”

legea mai specifica si institutiile responsabile sa realizeze transportul persoanelor in cauza la camera de garda a spitalului de psihiatrie:

“Art. 48 Transportul persoanei in cauza la spitalul de psihiatrie se realizeaza, de regula, prin intermediul serviciului de ambulanta. In cazul in care comportamentul persoanei in cauza este vadit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizeaza cu ajutorul politiei, jandarmeriei, pompierilor”

bineinteles, doar pentru ca cineva gandeste ca ar trebui sa fiu internat la psihiatrie, asta nu inseamna automat ca asa se va si intampla. Decizia ii apartine initial medicului psihiatru de garda, apoi unei comisii care se intruneste ulterior, iar pacientul si reprezentantii acestuia pot face apel in justitie.

statisticile aratau ca, la sfarsitul anilor ‘90, in Romania, din totalul internarilor in spitalele de psihiatrie, mai putin de 1% erau nevoluntare. Asta in comparatie cu o medie de 20% in tarile din Europa de Vest. Explicatia acestei diferente masive nu consta in puterea de convingere a psihiatrilor romani, ci, mai degraba, in realizarea internarilor fara consimtamant si neraportarea acestora ca nevoluntare sau, cum s-a intamplat in cazul M.M., sistemul renunta la responsabilitatea fata de pacientii grav bolnavi care nu isi acceptau boala (intre timp, situatia s-a mai schimbat, dar nu posed statistici recente).

concret, M.M. ar fi trebuit, oricat de devastator pentru imaginea sa publica, sa-si sarbatoreasca ziua de nastere intr-o rezerva a spitalului “Obregia” ca urmare a trimiterii sale, chiar si fortate, de catre medicul de garda al Spitalului Floreasca.

nu este vina familiei ca nu cunoaste legea, dar este vina sistemului medical ca nu a creat o punte de legatura intre sectia de toxicologie si camera de garda psihiatrie. poate se va intampla acum.

wikipedia: un cuvant din limba Yaghan, insemnand “un schimb de priviri intre doua persoane, fiecare dorindu-si ca celalalt sa initieze ceva ce ambii isi doresc, dar niciunul nu este dispus sa fie cel care face primul pas”.

inceputurile terapiei sunt asa..

vineri am trimis de urgenta un tanar adolescent cu risc mare de suicid sa fie internat la spitalul obregia.. cel mai mare spital de psihiatrie din tara.. spital al carui buget se masoara in milioane de euro anual.. locul unde companiile farmaceutice desfasoara studii de sute de mii de euro si unde prezentarile de medicamente au asociate mese de mii de euro.. unde lucreaza sefii catedrelor de psihiatrie a adultului si, respectiv, a copilului.. spitalul pe care il stie o tara intreaga.. spitalul 9.

dupa o ora.. mi s-a comunicat ca internarea nu a fost posibila, deoarece clinica de psihiatria copilului si adolescentului nu poseda o camera de supraveghere si orice internare cu risc se face impreuna cu unul din parinti.. cum, in acest caz, tatal era singurul care lucra in familie si mama avea in ingrijire alti copii.. au refuzat sa-l interneze! (dupa ce o ora am muncit sa-i conving.. pe pacientul meu si pe tatal sau ca internarea este cea mai buna solutie). si asta in conditiile in care exista si medic de garda.. si asistente medicale in tura de noapte.

pe de alta parte.. psihiatria, ca intreaga medicina, este platita in sistemul DRG.. asta inseamna ca banii vin in functie de numarul de internari si de gradul de ocupare al paturilor.. deci au nevoie de pacienti. Asa se face ca daca te duci cu copilul pentru ca are un comportament mai bizar.. e usor depresiv sau anxios.. medicii vor face tot ce pot pentru a-i convinge pe parinti sa-si interneze copilul.. “pentru analize, stiti..”

nu internam cazurile care necesita internare, in schimb primim pacienti care ar putea fi tratati, mai ieftin pentru sistem si cu mai putin disconfort pentru pacient, in ambulator.

e rau.. e foarte rau..

Stimate Domn,
V-am urmarit acum cateva clipe la televizor si aveti perfecta dreptate. Aceasta mediatizare a suicidului Madalinei Manole face mult, chiar prea mult rau dar din pacate se pare ca cei din studioul Realitatii nu au inteles asta. Ma uit la sticla de pe geam si ma intreb daca sa ma indrept sprea ea sau nu. Tatal meu s-a sinucis cam la varsta mea, atunci nu i-am inteles gestul acum imi dau seama ca nu am inteles de fapt ce se petrec cu el, dar e tardiv. Poate intr-o buna zi am sa va caut. Pana atunci manac tone de ciocolata si schimb postul ca sa nu fac o tampenie.

Cu urari de bine si multumiri ca m-ati indepartat de sticla.

***

Buna ziua, M

Multumesc pentru mesajul tau. Ma ajuta sa stiu ca merita toata aceasta lupta – cu incompetenta presei.. cu zambetele superioare ale unor colegi ai mei psihiatri care considera sub demnitatea lor sa mearga sa vorbeasca la tv.

Acum, ca medic, simt ca e de datoria mea sa te instiintez ca depresia are o determinare genetica foarte importanta. Altfel spus, faptul ca tatal tau s-a sinucis (probabil ca urmare a unei depresii netratate) te pune pe tine la un risc considerabil mai mare de a face depresie. In plus, faptul ca esti femeie adauga la acest risc (femeile sunt mai la risc decat barbatii de a face aceasta boala.. cam de 2 ori mai la risc). Nu e singura boala unde se intampla asa.. diabetul, hipertensiunea arteriala, poliartrita reumatoida sunt boli in care genele joaca un rol cheie, chiar mai mare decat in depresie.

Totusi, oamenii nu sunt sclavii corpului lor.. si un risc genetic poate fi combatut. Asa cum cineva care are o ruda cu diabet poate sa nu faca boala daca mentine o dieta, controleaza dulciurile si face exercitii fizice, asa si cineva in situatia ta poate sa iasa la liman cu un pic de sport, prieteni buni, insistenta de a face lucruri placute chiar daca nu ai chef si, uneori, un pic de ajutor specializat.

Exista mai multe tipuri de ferestre. Sunt ferestre care dau spre moarte unde nu mai este nimic.. si sunt ferestre care deschid o cale spre viata. Acestea din urma le mai numim ’schimbare’. Pentru cei cu gene neprietenoase cum este cazul tau.. uneori ferestrele acestea din urma sunt un pic mai greu de deschis. Dar o data deschise, va veni si un suflu nou.. o energie de viata nebanuita si constiinta mandriei de a fi izbandit. Si nu e nimic in neregula sa apelezi la un “geamgiu”

“PACAT DE IA,,,,,NU TREBUIA SA MOARA! SPIRITUAL CRED CA AM SIMNTIT CEVA……..DE 2 SAPTAMANI MI SE ZBATE OCHIUL…….SI DE CAND A MURIT MADA SA OPRIT DIN BATAIE,,,,,,,,,AS VREA SA SPUN CA SEMAN FOARTE BINE CU MADALINA “

“Tot timpul cand aveam greutati ale vietii ma gandeam la ea ca a pierdut o iubire o avere cu SERBAN GEORGESCU a luat viata de la capat si si-a facut alta MAI FRUMOASA, SUNT TOT RAC am si eu 2 tentative de suicid dar am scapat de moarte, si- a ingrijit atat de tare corpul si acum l-a dat spre putrezire mai devreme decat ar fi vrut DUMNEZEU .Eram fericita de cate ori o ascultam sau o vedeam la televizor..II STIU TOATE CANTECELE!”

- cititori pe forumurile evz.ro -

***

comentatorul ziarului The Independent, Johann Hari descrie intr-un editorial efectul multiplicator al mediatizarii excesive si detaliate a comportamentelor de hetero-  si autoagresiune. Citez:

- in luna care a urmat mortii lui Marilyn Monroe, rata suicidului a crescut cu 12% in Statele Unite

- un caz similar a determinat cresterea cu 17% a ratei suicidului prin supradoza  in Marea Britanie in saptamana imediat urmatoare prezentarii sale la tv

- efectul invers este si el real: retinerea presei de la a relata in extenso despre actele de suicid a determinat intr-un singur an o scadere a incidentei cu 50%

- exista peste 42 de studii care documenteaza efectul de copy-cat al raportarii excesive a suicidului in presa

In Romania, in anul 2009, au fost inregistrate aproape 3000 de cazuri de suicid. O crestere de 12 % ar insemna 360 de cazuri de suicid determinate direct de ce se intampla in aceste zile cu reflectarea in presa a cazului Madalina Manole.

JH: “Is the British media more interested in making a killing than in preventing one?” Dar presa din Romania?