NOTE DIN JURNALUL UNUI PSIHOTERAPEUT » reflectii

Eugen H — Fri, 20 Apr 2012 10:27:08 +0000

Eugen H — Sat, 17 Mar 2012 07:29:08 +0000

pauza de schimbare..

luminile.. umbra..

Eugen H — Tue, 24 Jan 2012 14:33:32 +0000

imaginea pietei universitatii, bulevardul magheru impartind multimea de demonstranti in doua grupuri care se viziteaza rar si se unesc niciodata..

de o parte, luminile televiziunilor, butaforia si efervescenta sloganurilor cu miza politica, stimulata de becul rosu.. transmitem live.

de cealalta parte, in umbra, masa amorfa de “pulsiuni”.. monarhiste, nationaliste, feministe, libertariene de stanga sau de dreapta, zvacniri ale trecutului pietei si nelipsita proximitate a urii.

in mijloc, sirul neintrerupt de masini, gardurile si jandarmii asigura ca partea intunecata a pietei nu va ajunge la luminile rampei.. constientul si inconstientul raman separate.. ordinea este pastrata.

si, din cand in cand, umbra irumpe in constient.. violenta, irationala, pedepsitoare, destabilizatoare, ca un simptom, ca un atac de panica, de exemplu.

bicicleta-tandem

Eugen H — Sat, 29 Oct 2011 10:40:29 +0000

gandindu-ma cum sa scriu despre articolul recent citit pe unul dintre blog-urile new york times despre beneficiile exercitiului fizic fortat asupra manifestarilor bolii Parkinson, mi-am adus aminte de o discutie avuta cu un prieten despre regimul sau de exercitii fizice intense si felul in care antrenoarea sa il impingea constant sa-si depaseasca pragul de confort.. acum dragos este student la stanford si poate ca (cel putin studiile cu pricina formuleaza aceasta posibilitate) asta se datoreaza in parte si regimului de antrenament din romania.

pe scurt, in articol se povesteste cum un medic si o pacienta suferind de boala Parkinson s-au suit pe o bicicleta-tandem (in cadrul unui eveniment cu miza publica), ritmul fiind stabilit de primul la o intensitate mai mare decat ar fi fost confortabil pentru pacienta. la sfarsitul zilei, unul dintre simptomele acesteia se imbunatatise substantial.

acelasi articol mentioneaza cum specialistii dornici de a studia fenomenul exercitiului fizic care depaseste zona de confort a pacientului au gasit in bicicleta-tandem solutia la o dilema etica, pentru ca a supune un om unei proceduri care ii cauzeaza disconfort este inacceptabil in stiinta moderna.

mai departe de neurologie si mai aproape de psihologie, aceste observatii se leaga de o formulare care a ajuns aproape la nivelul de cliseu si anume ca functia psihoterapiei este sa-l scoata pe client din zona sa de confort.. zona de confort care, de fapt, include disconfortul pentru care clientul se adreseaza psihoterapeutului.. sau, cum spunea john parr, primul meu mentor in ale terapiei, “the therapist’s job is to give the client the bad news and get paid for it, too“.

pacientii cu fobii, de exemplu, au la dispozitie informatia ca terapia cognitiv-comportamentala este eficienta in marea majoritate a cazurilor. la inceput te uiti la un paianjen de la 100 de metri, apoi de la 50 de metri, apoi de la un metru, apoi il atingi cu un deget, samd. propriu-zis, pentru a aplica o astfel de tehnica de desensibilizare, nici nu ar fi nevoie de un terapeut.. doar de vointa de a abandona zona de confort, ceea ce oamenii remarca adesea sub forma de repros.

confort si vointa sunt insa concepte inselatoare.. pentru ca, la fel ca virusul care ataca insusi sistemul de aparare menit sa-l distruga, fobia, dependenta, depresia ataca insasi vointa menita sa restabileasca echilibrul psihic.. si e nevoie de o interventie din afara.

o posibilitate ar fi sa-i torni omului in cap o galeata cu paianjeni si sa-i demonstrezi ca nimic cu adevarat rau nu se intampla.. ceea ce psihologia comportamentalista numeste flooding. nu e nicio tagada ca o asemenea interventie ar echivala cu o scoatere din zona de confort.. la un eveniment al agentiei nationale antidrog, am auzit un pastor american, administrator al unei comunitati terapeutice spunand ca primul tratament pentru dependenta e munca, pentru ca munca ii elibereaza pe adicti.. si imi pare rau ca am pierdut atunci ocazia de a-i oferi vorbitorului traducerea in germana a spuselor sale. la celalalt capat al spectrului se afla medicii care-i spun dependentului de alcool ca “ar trebui sa sa lase de baut” cand tocmai incapacitatea de a se lasa de baut e cea care-l aduce in cabinet.. sau depresivului ca ar trebui sa gandeasca mai pozitiv.. sau anxiosului sa aiba mai mult curaj, dupa care ii ureaza succes si bifeaza inca o consultatie in registrul de casa.

pentru aceia dintre noi care nu-si pun in act impulsurile sadice in relatia cu pacientii/clientii, problema gasirii unui mijloc de a angaja clientul in inlocuirea confortului unui disconfort familiar cu disconfortul cautarii unei stari noi de confort este miza profesiei.

si de aceea s-a inventat bicicleta-tandem a relatiei terapeutice. pe care amandoi, terapeut si client, transpira pedaland si, la sfarsitul zilei, amandoi au de castigat.

planeta ucigasa care se ascunde dupa soare

Eugen H — Sun, 02 Oct 2011 19:30:09 +0000

I was talking with some Danish elite soldiers who told me that when you’re attacking a group of people, let’s say in Afghanistan, you send the first two shots into the abdominal area of those in front. It’s extremely painful to be shot in the stomach. So the ones who are hit in the stomach start screaming, and when they do, the others get scared and lose their concentration. If they had been shot in the head, they would just fall down. There’s this rule to aim the first two shots at the abdomen and the rest at the head.

Lars von Trier, interviu

dupa prima jumatate de ora din melancholia, sentimentul cel mai persistent pe care l-am trait a fost enervarea.. acelor oameni le lipsea decenta si bunul simt.. de ce accepti sa te casatoresti si sa ti se organizeze o nunta intr-un castel ca apoi sa te inchizi in baie sau sa te retragi in camera copilului, in timp ce toata lumea te asteapta sa tai tortul.. cum poti sa-i spui servitorului tau de o viata “little father” si sa nu stii nici macar daca are o familie in satul in care traieste.. cum sa vii la nunta fiicei tale si sa folosesti apoi evenimentul ca scena pentru conflicte maritale vechi si meschine..

m-am gandit apoi la oamenii pe care lumea ii numeste “nebuni” si cei din establishment-ul psihiatric “pacienti”.. cei care nu se ridica din pat, cei care se ascund in casa cu temeri nejustificate, se spala de o suta de ori pe maini pentru a indeparta pericole invizibile, oamenii care nu vor sa fie rezonabili, sa mai lase de la ei, sa se lase de bautura, sa spuna nu drogurilor.. cum ne mai enerveaza si am vrea sa le bagam mintile in cap.. si cum ne intoarcem spre ei cand propria noastra lume se prabuseste, cum le ascultam muzica si le citim cartile.. si le cautam urmele pasilor in lumea de dincolo de “normalitate”

a trai in umbra cataclismului final, asta aboleste bunul simt.. sa fii pe campul de lupta si sa auzi urletele soldatilor impuscati in stomac te absolva de orice forma de decenta.. in durere si groaza nu exista reguli de buna purtare..

abia o data ce recunoastem asta in noi insine si in celalalt, putem incepe a construi impreuna o pestera magica.. relatia.. care ne aduce laolalta si ne pazeste de cel viclean.. de pulsiunile din spatele constientului.. de planeta ucigasa care se ascunde dupa soare

twoten

Eugen H — Mon, 13 Jun 2011 11:00:48 +0000

ambivalence is anxiety..

tbilisi 2011.. bucuresti 1991..

Eugen H — Sun, 23 Jan 2011 23:08:33 +0000

Pastorala (II)

William Carlos Williams

Cand eram mai tanar

imi era clar

ca va trebui sa ajung cineva.

Acum, mai batran,

umblu pe strazi laturalnice

admirand casele

celor foarte saraci:

acoperisul iesit in afara

curtile ticsite

cu vechi plase de sarma, cenusa,

mobila stricata;

gardurile si closetele

ridicate din doage

si bucati de cutii, toate

spoite, daca am noroc,

intr-un verde-albastrui

bine ros de vreme care

ma satisface cel mai mult din toate culorile.

Nimeni

nu va da crezare acestui lucru

de mare importanta pentru natiune.

trad. de E Hriscu

Tbilisi este Bucurestiul in urma cu douazeci de ani.. un Bucuresti in care casele vechi din centru nu au fost inlocuite cu blocuri, ci lasate sa se-nvecheasca si sa se incline in toate directiile.

In Tbilisi, ca in Bucurestiul anilor ’90, strazile si parcarile sunt pline de masini de lux.. parterul cladirilor adaposteste, din 50 in 50 de metri fie un casino, fie o casa de schimb valutar.. supermarketurile afiseaza in ferestre doar sticle cu alcool, iar presedintele traieste intr-un palat in mijlocul mahalalei..

in Tbilisi, ca in Bucurestiul anilor ’90, oamenii se imbraca in negru si circula cu maxi-taxi..

in Tbilisi, ca in Bucurestiul anilor ’90 drogurile sunt peste tot si nimeni nu vorbeste de ele.. politia te poate aresta si pentru cele 0.05 grame de substanta adunata de pe peretii unei seringi folosite, iar consumatorii se ascund si continua sa traiasca si sa moara cu seringa in vena..

in Tbilisi, ca in Bucurestiul anilor ’90, exista o inchisoare de lux, unde oaspetii de peste hotare sunt invitati sa vada celulele cu 6 paturi si peretii proaspat vopsiti ai camerelor unde 50 dintre ei primesc tratament.. ace sterile nu exista, pentru ca in Tbilisi, ca in Bucurestiul anilor ’90, oficial nu exista droguri in inchisori.. nici sex intre detinuti, deci nici nevoie de prezervative nu e..

in Tbilisi, ca in Bucurestiul anilor 2020, exista o catedrala urata si mare.. cea mai mare, de fapt a treia cea mai mare catedrala ortodoxa din lume.. oamenii sunt foarte mandri de ea si nimeni nu socoteste ce s-ar fi putut de fapt face cu banii care au ridicat-o.. este atat de mare, incat in subsolul ei au mai construit o biserica.. iar curtea catedralei mai adaposteste inca sapte lacasuri de inchinaciune.. drumul pana la portile neterminate e presarat cu hartoape, cersetori si masini mercedes..

in Tbilisi, cei de varsta mea si-au petrecut jumatate din viata in conditii de razboi si asta se vede..

in Tbilisi, oamenii au trait nu doar cu anxietatea nenorocirii mereu anuntata la televizor sau in ziare si asta se vede..

la treizeci de kilometri de Tbilisi, exista o biserica din secolul sase si inauntru se mai gaseste, inca, o piatra octogonala.. este postamentul pe care, in urma cu o mie cinci sute de ani, se ridica una din primele cruci ale crestinismului care urma sa cucereasca lumea..

si aceasta biserica si altele ca ea reprezinta spiritul poporului georgian.. si asta se vede pe strada, in felul in care oamenii te privesc indelung in ochi, fara frica..

si aici.. lucrurile se despart iremediabil..

ce-ti doresc eu tie..

Eugen H — Fri, 31 Dec 2010 13:25:05 +0000

“Tot ce ramane din sfintele noastre sarbatori e o poza cu baiatul zambind fericit, langa brad, cu o cutie in brate. Cine stie, îti spui incurcat, poate că Iisus e satisfacut si cu asta.”

Mircea Cartarescu

O alta sursa de finantare pe care o au in vedere senatorii si deputatii pentru investitiile in lacasurile de cult este “diminuarea corespunzatoare a programului de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din spatiul rural”.

ziare.com

cand oamenii simt ca nu mai pot face nimic pentru a-si schimba situatia, imaginatia este locul unde se duc pentru a fauri realitati mai prietenoase.. acolo sunt victoriosi, acolo se bucura si traiesc bine.. in fantasma, viata e frumoasa.. atat de frumoasa pe cat vrei sa fie.. acolo e de ajuns sa rostesti o incantatie si portile pesterii se deschid, pentru a-ti oferi acces la bogatii nemaivazute..

atat timp cat stie incantatia care sa-i permita a iesi din pestera, atat timp cat poate face diferenta intre realitate si fantasma, cel care strabate drumul catre “lumea de dincolo” are de castigat..

adesea, anul acesta, am trait senzatia ca, in discursul public, nu mai stim a face diferenta intre realitate si imaginatie.. marile noastre dezbateri s-au centrat pe chestiuni care tin de domeniul simbolurilor..

cand vestul ne atragea atentia ca avem o responsabilitate fata de conationalii nostri romi, noi propuneam sa le schimbam denumirea in actele oficiale (asa cum, la tara, cand un copil este grav bolnav, i se da un alt nume, pentru a pacali moartea, a-l duce la un spital nefiind o optiune)

am discutat la nesfarsit despre virtutile frunzei din logo-ul turistic al romaniei, nu despre lipsa unei infrastructuri care face adesea imposibila legatura intre diverse puncte de interes turistic (din bucuresti, drumul cu trenul pana la iasi ia mai mult de 7 ore)..

s-a discutat despre lumina adusa cu avionul de la ierusalim pentru ca, de paste, sucevenii sa-si aprinda lumanarile de la the real thing.. guvernul a cedat cladiri, bani si bunuri pentru biserica si catedrala ei..

tema si teama de magazinele cu etnobotanice au fost rezolvate.. magazinele nu mai sunt deschise in oras (sunt deschise pe internet si comanda iti vine acasa cu un simplu telefon, dar asta nu intereseaza, asta e in realitate)..

permanentul subiect, suspendarea presedintelui, singurul de altfel cu longevitate in discursul politic, seamana cu recentele evenimente din haiti, unde locuitorii au linsat zeci de samani pe care-i considerau responsabili de epidemia de holera..

astrologii si prezicatorii vor fi meserii recunoscute de anul viitor in romania, nu si psihoterapeutii si psihoterapia..

de aceea, ma bucur sa vad cetatenii acestei tari redescoperind realitatea o data cu sarbatorile de sfarsit de an.. chiar si sub forma cozilor din carrefour, goanei dupa cadouri si bilete ieftine pentru petrecerea de revelion.. in negocierile pe costul kilogramului de carne, in inghesuiala din metrou, in cozile de la camera de garda a spitalelor de ortopedie.. ma bucur sa-l citesc pe m. cartarescu lamentandu-se de disparitia valorii simbolice a cracunului pentru ca avem deja prea multe simboluri.. frunza si bisericile si presedintele si lumina de la ierusalim.. si inca romii-tigani, etnobotanicele, astrologii si prezicatorii..

ii doresc poporului meu sa redescopere realitatea..

politia lucreaza..

Eugen H — Thu, 02 Dec 2010 14:56:31 +0000

“There is an unbelievable sanitising of society going on that seems to have universal approval. What scares me is that everyone is for eradicating something, whether it’s smoking or prostitution or something else, but they have nothing to offer in return. People will end up suffocating because they’ve been forced to give up everything.”

Michel Houellebecq

un articol in romania libera, unul din nenumaratele scrise in ultima vreme pe tema magazinelor care vand celebrele deja etnobotanice, mi-a atras atentia prin lipsa totala a citarii oricarui specialist in sanatate.. mintala, publica, somatica.. nici ubicuitarul domn Ciuhodaru, nici prolificul domn Butoi nu contribuie cu o propozitie macar.

in schimb, sunt citati reprezentantii Politiei.. ei sunt singurii care, in opinia autorului articolului si probabil a guvernantilor si majoritatii populatiei, au un cuvant de spus in aceasta chestiune.

“noi organizăm acţiuni de prevenire în şcoli dar şi acţiuni reactive, pe verificarea legalităţii funcţionalităţii magazinelor care comercializează asemenea produse. Verificăm dacă se respectă regulile de comercializare a produselor, iar dacă la analiza de laborator reies substanţe interzise, se întocmesc dosare penale celor care le comercializează” dixit domnul Ciocan.. prevenire, verificari, dosare penale.. in cuvintele ziaristului, “politia lucreaza“.. doar politia lucreaza.

si concluzia domnilor politisti vine sa suplineasca orice opinie medicala.. “personal, din experienţa proprie, (sic!) eu lucrez de 20 de ani în poliţie, aceste substanţe etnobotanice fac un rău extrem, fizic şi psihic, celor care le consumă, populaţiei. Sunt extrem de rele“.. ce nevoie mai avem de medici, cand avem experienta de 20 de ani a domnului comisar?!..

strainul care te-a iubit..

Eugen H — Sun, 28 Nov 2010 10:51:25 +0000

The time will come

when, with elation

you will greet yourself arriving

at your own door, in your own mirror

and each will smile at the other’s welcome,

and say, sit here. Eat.

You will love again the stranger who was your self.

Give wine. Give bread. Give back your heart

to itself, to the stranger who has loved you

all your life, whom you ignored

for another, who knows you by heart.

Take down the love letters from the bookshelf,

the photographs, the desperate notes,

peel your own image from the mirror.

Sit. Feast on your life.

“am 16 ani, si nu am avut niciodata un prieten. Adica nimeni la care sa tin si cu care sa fiu impreuna ceva timp. Si, desi stiu ca din punct de vedere rational e o prostie, nu ma pot impiedica sa ma gandesc ca niciodata nu o sa am un prieten, ca nimeni niciodata nu o sa se uite la mine. Din nefericire, a devenit un picut o obsesie. Adica ma gandesc la cat de bine ar fi sa am pe cineva. Nu ca as fi mai populara sau as avea alt status social sau as fi non-stop fericitia. Pur si simplu simt ca din viata mea lipseste ceva. Cum sa abordez aceasta problema?”

______________________

Dragostea de dupa dragoste

Derek Walcott

Va veni un timp

cand, cu bucurie

iti vei da binete ajungand

acasa, privindu-te in oglinda

si fiecare va zambi la salutul celuilalt

***

si vei spune, ia loc. Mananca.

Vei iubi din nou pe strainul care ai fost.

Da-i vin. Da-i paine. Da-i inapoi inimii

inima, strainului care te-a iubit

***

intreaga sa viata, pe care l-ai uitat

pentru altul, care te stie pe de rost.

Aduna scrisorile de pe raft,

***

fotografiile, notitele scrise la disperare,

desprinde propria imagine de pe oglinda.

Ia loc. La festinul care e viata ta.

trad. de Eugen Hriscu