si cu mare surprindere citesc ca fundatia in cauza are preocupari in domeniul prevenirii consumului de droguri. Un articol dintr-un ziar iesean (??) detaliaza un asemenea proiect – 2 tineri dependenti de droguri au mers sa le vorbeasca elevilor de clasa a 7-a de la o scoala bucuresteana.

genul acesta de interventii (consumatorul distrus fizic si psihic care vine sa ii atentioneze pe elevi sa nu consume droguri) au fost foarte la moda in anii ‘70 – ‘80 in Statele Unite. ideea era ca, vazand ravagiile pe care dependenta le poate provoca, tinerii vor decide sa nu consume. din pacate (eu as zice din fericire pentru ca gasesc ceva profund abuziv in folosirea unor oameni bolnavi si incurajarea lor in genul de activitati pe care le practica mutilatii care cersesc in bucuresti pe marginea  intersectiilor), genul acesta de interventie nu a fost dovedit ca eficient.. in principal pentru ca tinerii nu fac legatura intre situatia lor si persoanele aduse sa le vorbeasca.. “mie n-o sa mi se intample asta niciodata” este o forma de protectie pe care cu totii o folosim in cele mai diverse situatii – vazand un material la televizor despre un accident rutier, cand aflam despre un cunoscut care fumeaza ca a fost diagnosticat cu cancer pulmonar..

orice interventie, are totusi niste consecinte.. asadar, ce au aflat elevii de clasa a 7-a de la scoala 23 din sectorul 2 al capitalei? citez:

- cat costa o portie de drog pe zi si pe luna

- de unde si-au procurat drogurile cei doi “martori”

- unde le consumau (fara a fi prinsi sau surprinsi ar fi fost intrebarea completa)

- cum au facut rost de bani

.. adica exact ce nu ar fi avut nevoie sa cunoasca, daca am dori ca ei sa ramana neconsumatori.

.. “Raspunsurile celor doi au fost precise si extrem de sincere” se spune in articol.. si ca urmare “Curiozitatea elevilor de 15 ani a crescut cu fiecare raspuns“.

la fel a crescut si riscul acestor elevi de a consuma droguri, as adauga eu.

Andreas Treichl, preşedinte executiv al grupului Erste

***

de la primul meu terapeut am luat obiceiul ca, la sfarsitul unei zile, de obicei in minutele de dinainte de a adormi, sa rememorez cele petrecute.. bune si rele.. intamplari.. reusite.. neimpliniri.. prieteni.. conflicte.. un fel de a trage linia..

imi aduc aminte.. lucram la centrul national de sanatate mintala.. eram 6.. angajati la insistentele reprezentantilor comisiei europene.. dupa ce 15 oameni.. pacienti ai spitalului de psihiatrie din poiana mare murisera de frig si de foame in grija unor colegi ai mei.. (nici pana in ziua de azi nu a fost cineva declarat responsabil pentru acea tragedie).. singura consecinta.. un stegulet galben de la bruxelles..  amenintarea ca romania, ca grecia cu ceva timp in urma, ar putea ramane in afara ue din cauza conditiilor abominabile din spitalele de psihiatrie.. cnsm nu avea personalitate juridica.. nu puteam face aproape nimic fara aprobarile sefilor institutiei umbrela care ne adapostea.. scoala nationala de sanatate publica si management sanitar.. o institutie capusa care sugea sume uriase de bani de la bugetul sanatatii pentru proiecte fara finalitate.. si un consiliu de administratie compus din niste oameni care se adunau o data pe luna.. se inchideau in biroul directorului timp de vreo doua ore.

erau zile cand.. in nebunia care ne cuprinsese pe toti.. incercam sa biruim sistemul.. stateam si scriam proiecte pana la 3 dimineata.. portarul se uita la noi ca la niste ciudati.. cand apasam butonul send si trimiteam spre minister documentul abia terminat si, cu cearcane cat o farfurie de ceai, sorbeam cafeaua de dimineata, ma infriguram la gandul lucrurilor care se puteau intampla, daca macar jumatate din ce scrisesm noi acolo s-ar fi pus in practica..

asadar.. intr-o seara.. revizitand intamplarile de peste zi.. am avut brusc senzatia omului care, pe o poteca in padure spre o destinatie imaginata.. realizeaza ca.. in tot acest timp.. s-a invartit in cerc si ca drumul nu duce, de fapt, nicaieri.. in ziua aceea lucrasem la pregatirea unui training pentru niste profesionisti in sanatate mintala din nu mai stiu care centru.. mi s-a spus ca trebuie un contract.. dar ca ei (oamenii de la scoala nationala de management sanitar.. de management!!!) nu stiu sa faca astfel de contracte.. asa ca am sunat un prieten care lucra la agentia nationala antidrog si l-am rugat sa-mi dea un draft de contract.. l-am primit.. dupa care.. vreo doua trei drumuri.. modificari.. sa fie conforme cu statutul scolii.. alte modificari pentru a fi de acord si cei la care ma duceam sa tin cursul (e-mail&telefon).. dupa care semnaturi.. tot restul zilei l-am pierdut alergand dupa directoarea economica.. si directorul “mare”.. dupa economista.. dupa seful de la logistica.. bonul de deplasare.. cerere pentru decont.. vizarea cererii de decont.. cerere ca voi lipsi pe perioada desfasurarii cursului si cine o sa-mi tina locul cat voi fi plecat.. eram frant cand am ajuns acasa.. obosit si tracasat.. dar fara sa fi facut, in tot acest timp nimic.. nimic care tinea de competentele mele.. nimic din cele pentru care facusem 6 ani de facultate si rezidentiat si cursuri si vizite de studiu in afara samd.. nimic!

si acela a fost momentul cand mi-am dat seama de magnitudinea efortului necesar.. ca un om care, la poalele muntelui, realizeaza, la ceva timp dupa ce a inceput urcusul, cat de uriasa este de fapt sarcina sa.. si am decis ca nu pot.. era prea mult pentru mine.. l-am anuntat pe mugur, seful micii noastre echipe, ca eu plec.. aliat tocmai deschidea un centru de tratament al dependentei de heroina.. e mai usor sa treci un dependent de heroina prin urechile abstinentei..

o luna mai tarziu.. toata echipa ne-am dat demisia in semn de protest.. ministrul nicolaescu ne-a acuzat ca facem jocul lui basescu.

acum cnsm e format din 3 oameni.. singurele lucruri care se mai intampla in sanatatea mintala au de a face cu gresia si faianta..

din cand in cand mai aud povesti despre ce se mai intampla in minister.. ca cea cu ministrul sanatatii patron de firma de masini sport care, la presiuni venite pe canale diferite, a semnat in aceeasi zi doua ordine prin care doua persoane erau numite pe aceeasi functie.. nu am verificat niciodata informatia.. si, de fapt, nici nu mai vreau sa aud asemenea povesti.. doar ca ma mai gandesc din cand in cand la acele zile pierdute.. 18 luni din viata mea.. cand citesc o stire ca cea despre declaratia sefului Erste.. “nu sunt proşti, nu sunt tâmpiţi..” si imi vine sa-i raspund.. ba da, domnule  Treichl.. de acolo, din Viena, dumneavoastra nici macar nu puteti sa va imaginati nivelul de prostie si de incompetenta al persoanelor angajate in ministerele din romania.. pentru ca doar ei pot rezista in acel sistem pe care l-au primit mostenire si de care se ingrijesc de zeci de ani pentru al transmite mai departe copiilor lor..

]]> http://eugenhriscu.ro/2010/08/02/ziua-in-care-am-decis-sa-demisionez-de-la-stat/feed/ 2 http://eugenhriscu.ro/2010/06/12/warning/ http://eugenhriscu.ro/2010/06/12/warning/#comments Sat, 12 Jun 2010 16:10:28 +0000 Eugen H http://eugenhriscu.ro/?p=1698

- Wayne knows you’re a therapist. He said you shouldn’t treat your own family

- In principle I agree, but …

- But you’re just so much smarter, aren’t you?

antichrist

therapists, don’t try this at home!..

And will ease your pain.

This is an oath, not boasting and bluster

I give you my word of honor.

It is the beginning of a long history

I undertake to relate to you

Register it, all of you, and let your memory

Never permit it to be forgoten.”

El Corrido de Zapata

Emiliano Zapato Salazar El Caudillo del Sur (1879-1919) was a leader of the Mexican revolution. The corrido is a literary and musical genre which is particularly common in the Mexican mestizoes’ culture. In most cases it deals with a notorious outlaw or hero.

***

psihoterapeutul ca un outlaw.. nu fara-de-lege.. ci in-afara-legii.

]]> http://eugenhriscu.ro/2010/06/01/contract-terapeutic/feed/ 6 http://eugenhriscu.ro/2010/05/31/doizece-2/ http://eugenhriscu.ro/2010/05/31/doizece-2/#comments Mon, 31 May 2010 09:16:12 +0000 Eugen H http://eugenhriscu.ro/?p=1667 (inspirata de cursul pe care l-am tinut recent la arad, unde am inceput sa vorbim de heroina, alcool, etc.. si am incheiat vorbind de mancare, cumparaturi, scoala de soferi si mame)..

haideti sa largim granitele conceptului de adictie.. pana in vecinatatea conceptului de obisnuinta!

..ca in farmville, unul ara ogorul celuilalt si ii mulge vacile..

care e diferenta intre iubire si obisnuinta?”

nu e raspunsul meu, dar e cel mai bun pe care l-am gasit pana acum:

“te poti obisnui cu raul.. dar nu-l vei iubi“.

comentariul meu este legat de faptul ca lucrurile devin mai complicate atunci cand o relatie incepe cu dragoste si sfarseste (cu) rau.. cum se intampla cu drogurile, de exemplu, si.. adesea, cu oamenii..

exista speranta ca drumul invers ar putea fi parcurs.. si ceea ce acum e obisnuinta.. poate deveni din nou dragoste

exista lipsa de speranta ca se mai poate face ceva sau ca cineva ar merita mai mult decat obisnuinta

exista deznadejdea deghizata ca blazare ca, oricium, nu pot gasi ceva mai bun.. pentru ca toti in jurul meu sunt la fel de varza

asa ca, draga D, raspunsul meu la intrebarea ta este.. depinde de curajul fiecaruia de a o lua de la capat.

]]> http://eugenhriscu.ro/2010/05/25/lui-d/feed/ 5 http://eugenhriscu.ro/2010/05/06/incotro/ http://eugenhriscu.ro/2010/05/06/incotro/#comments Thu, 06 May 2010 06:56:06 +0000 Eugen H http://eugenhriscu.ro/?p=1590

“One day Alice came to a fork in the road

and saw a Cheshire cat in a tree.

- Which road do I take? she asked.

- Where do you want to go? was his response.

- I don’t know, Alice answered.

Then, said the cat, – it doesn’t matter.”

simptomul psihic este expresia trairii paradoxului de a fi ales directia opusa si, totusi, a ajunge in exact situatia pe care ti-ai propus s-o eviti..

in lumea reala, asta se poate intampla numai daca strabati intreaga circumferinta a pamantului..

in lumea “de dincolo”, ca in desenele cu Bugs Bunny.. gasesti exact starea (?) de la care iti intorci spatele.. lucrul de care vrei sa scapi este chiar cel spre care fugi..

inconstientul nu cunoaste negatia.. nu are habar de limite.. in inconstient suntem omniprezenti.. orice directie am alege, dam de noi insine.. ca Alice de zambetul pisicii de Cheshire