cele 12 injonctiuni – un exercițiu de auto-cunoaștere

Recitind unul din textele vechi ale analizei tranzacționale despre cele 12 injoncțuni pe care copiii (se presupune) le preiau de la părinți (ca personajele de basm un blestem) și care le structurează personalitatea și le determină destinul.. mă gândesc că aș putea să mă uit la acestea de o manieră mai puțin dramatică, mai puțin prescriptivă, să le consider mai degrabă “chestiuni”.. arii existențiale problematice cu o semnificație aparte pentru istoria individului și pentru devenirea sa. să nu aruncăm copilul, o dată cu apa.

așadar cele douasprezece injonctiuni (porunci?): să nu exiști, să nu fii tu însuți, să nu gândești, să nu simți, să nu aparții, nu!, să nu ai succes, să nu crești, să nu fii copil, să nu fii important, să nu fii apropiat (de alți oameni), să nu fii sănătos.

și voind a le trece pe o foaie de hârtie, am construit acest exercițiu (care este mai mult o aruncare de bobi, o răsturnare a ceșcuței de cafea, o jucărie)  observându-mi propriul proces de memorare (și uitare):

– citind injoncțiunile o singură dată, încearcă apoi să le reproduci din memorie (în scris). Este puțin probabil ca cineva să le poată reține pe toate la o singură citire. Recitește lista și vezi pe care le-ai uitat. Trece-le apoi și pe ele alături de celelalte.

Cheia, mai jos:

Cele uitate sunt chestiunile existențiale personale. Ai uitat din nou una sau mai multe injoncțiuni dintre cele uitate prima oară? Acestea sunt chestiunile care sunt prezente acum. Chiar dacă nu ai uitat niciuna, ultima de pe listă este cea care este activă în prezent.

Notă: a nu se lua prea în serios!

Eu am uitat patru după prima citire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *