însemnări..

analiștii tranzacționali din anii ’80 erau ca niște ingineri mecanici.. cu uneltele lor bine calibrate – cercuri, diagrame, linii și săgeți, matrici și tabele, meștereau la mintea pacientului.. șurubelnițe și chei franceze pentru creier. Berne chiar face o comparație la un moment dat cu un instalator care cere 100 de dolari pentru că a știut unde să lovească cu ciocanul, la fel ca medicul care cere 100 de dolari pentru că a știut ce să taie cu bisturiul.

timpul a trecut, s-au schimbat și mașinile și uneltele. adică nici oamenii care vin în psihoterapie nu mai sunt aceeași ca în urmă cu treizeci de ani, nici iluzia inginerului a toate cunoscator nu mai dăinuie.

psihoterapeuții anilor 2000 (pentru că distincția între școli și orientări începe să fie din ce în ce mai palidă, nu doar în mentalul colectiv, dar și în studiile de eficacitate) se aseamănă cu mecanicul auto pe care l-am văzut anul trecut la Constanța, reparând mașina colegului Vlad.. a scos o cutie pe care a legat-o cu niște fire la bord, a stabilit o conexiune și au început să apară pe ecran informații. După care a început să tasteze ceva pe niște butoane și vrrrruuum..

în terapie poate să ia ceva mai mult timp decât în service-ul auto, până se leagă firele și se stabilește conexiunea la cutie.

iar cutia sunt eu, conștient (pe cât posibil și uneori mai bine decât alte ori) de fluxul de informație care se transmite prin firele invizibile ale conexiunii.

sau, in cuvintele lui erik erikson, psihoterapia este “a human relationship in which the observer, who has learned to observe himself teaches the observed how to become self-observant” (p. 381)

_____

Erikson H. E. Childhood and Society. Paladin Books 1977 (Originally published in 1950)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *