Daily Archives: February 13, 2016


O condamnare cât o uitare

 

Este foarte posibil însă ca mulţi să considere că dreptatea a fost servită, cărţile de istorie îşi vor fi primit epilogul şi pot fi închise fără a fi citite, trecutul se poate întoarce în trecut, acolo unde îi este locul, iar noi la conturile noastre de facebook care triază ştiri în neştire. Ce ironic că ne putem înfiora aflând de o criză umanitară care se petrece în celălalt capăt al lumii, dar ezităm să ne aţintim privirea asupra schingiuirilor care au avut loc pe aceste meleaguri cu doar câteva decenii înainte.