o chestiune de viata si moarte..

Scriitoarea
In camera ei, la prora casei,
Unde se iveste lumina si teiul se loveste de geamuri,
Fiica mea scrie o poveste.
Ma opresc in capul scarilor, ascultand
Prin usa inchisa zgmotul amestecat al tastelor
Ca zalele unui lant aruncat peste bord.
La varsta ei tanara, lucrurile
Din viata sunt un transport mare si uneori greu:
Ii doresc o trecere usoara.
Dar acum e randul ei sa se opreasca,
Ca si cum ar respinge gandul meu si imaginea facila.
Se intinde o tacere si intreaga casa
Pare sa se cufunde in ganduri,
Apoi se porneste din nou zgomotul inmanuncheat
Al tastelor si din nou tacere.
Imi amintesc de vrabia ametita,
Ratacita, acum doi ani, chiar in aceeasi camera:
Cum ne-am furisat inauntru, sa deschidem un ochi de fereastra
Si apoi ne-am retras ca sa n-o speriem;
Si cum timp de o ora am privit neajutorati
Prin crapatura usii la micuta creatura
Salbatica, invaluita in intuneric, iridiscenta
Cum se lovea de lumina, cadea ca o manusa
Pe podeaua dura sau pe masa biroului,
Si asteptand apoi, chircita si insangerata,
Puterea de a o lua de la inceput; si cum s-au inaltat
Sufletele noastre cand, brusc regasindu-si aplombul,
S-a ridicat de pe spatarul unui scaun,
Intr-un zbor lin catre fereastra deschisa
Si a trecut pragul spre lume.
Este intotdeauna o chestiune de viata si moarte,
Draga mea, uitasem. Iti doresc
Ce ti-am dorit mai devreme, dar cu si mai multa putere.

Cel care scrie

de Richard Wilbur

In camera ei, la prora casei,

Unde se iveste lumina si teiul se loveste de geamuri,

Fiica mea scrie o poveste.

***

Ma opresc in capatul scarilor, ascultand

Prin usa inchisa zgmotul amestecat al tastelor

Ca zalele unui lant aruncat peste bord.

***

La varsta ei tanara, lucrurile

Din viata sunt un transport mare si uneori greu:

Ii doresc o trecere usoara.

***

Dar acum e randul ei sa se opreasca,

Ca si cum ar respinge gandul meu si imaginea facila.

Se intinde o tacere si intreaga casa

***

Pare sa se cufunde in ganduri,

Apoi se porneste din nou zgomotul inmanuncheat

Al tastelor si din nou tacere.

***

Imi amintesc de vrabia ametita,

Ratacita, acum doi ani, chiar in aceeasi camera:

Cum ne-am furisat inauntru, sa deschidem un ochi de fereastra

***

Si apoi ne-am retras ca sa n-o speriem;

Si cum timp de o ora am privit neajutorati

Prin crapatura usii la micuta creatura

***

Salbatica, invaluita in intuneric, iridiscenta

Cum se lovea de lumina, cazand ca o manusa

Pe podeaua dura sau pe tabla biroului,

***

Si asteptand apoi, chircita si insangerata,

Puterea de a o lua de la inceput; si cum s-au inaltat

Sufletele noastre cand, brusc regasindu-si aplombul,

***

S-a ridicat de pe spatarul unui scaun,

Intr-un zbor lin catre fereastra deschisa

Si a trecut pragul spre lume.

***

Este intotdeauna o chestiune de viata si moarte,

Draga mea, uitasem. Iti doresc

Ce ti-am dorit mai devreme, dar cu si mai multa putere.

trad. de E. Hriscu

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *