lui V..

Este vorba de băiatul meu de 14 ani.
A consumat “etnobotanice”, nu știu cu exactitate cât timp și nici în ce
cantități, el susține că este vorba de 4 luni -Pure by Magic.
L-am izolat (nu mai merge la școală, nu mai iese din casă, fără telefon și
internet). Este în permanență supravegheat.
Întreaga familie a pornit pe drumul salvării lui cu orice chip.
De când am aflat (câteva zile)  caut  disperat răspunsuri și soluții, din
păcate până acum n-am reușit să aflu decât:
– formulele chimice ale drogurilor sunt practic necunoscute și se
modifică relativ des;
– miturile urbane privind consumul, dependența și efectele pe termen
mediu și lung nu au legătură cu adevărul;
– efectele spuse de fiul meu se apropie mai mult de cele date de consmul
de amfetamine, din punct de vedere: fizic a scăzut în greutate, lipsa nevoii de
somn și mâncare, scăderea puterii de concentrare, scăderea capacității de
exprimare;
– în cursul unei săptămâni de supraveghere: a distrus dozele pe care le
avea ascunse (din proprie voință și fără ca noi să-i fi cerut-o), mănâncă foarte
des, doarme foarte mult ( mai mult de 12 ore/24), pare hotărât să renunțe la
consum, are coerență în exprimare, la fel și puterea de concentrare pare să
crească; – pot să interpretez ca adevăr toate aceste lucruri la un copil de 14
ani oricât de mult de mult mi-aș dori? Mă refer la promisiunea de a nu mai
consuma, de a renunța la anturaj, de a relua cursurile scolare.
– pe termen mediu mi-am propus: o dieta sănătoasă (atât cât se poate
financiar), exerciții fizice (gimnastică), plimbări în aer liber, cînd se va
putea excursii pe munte, citit, tinerea unui jurnal pe care să mi-l arate dacă
vrea;
– cum și de unde pot procura lucrări de specialitate, sfaturi, asistență?
– sunt voci care spun că substanțele componente ale drogului (Pure by
Magic și nu numai) atacă învelișil de mielină al neuronilor, ducând la
distrugerea acestuia în timp;
– de asemenea în urma consumului (nu știu perioada și cantitatea) în timp
se instalează simptome asemămănătoare schizofreniei;
– nu am găsit nimic referitor la perioada dinaintea sevrajului, momentul
critic și procedurile de după;
După cum v-ați dat seama sunt hotărât să îmi salvez copilul cu orice preț și
din păcate bagajul meu de cunoștiințe în problema drogurilor este minimal.
V-aș fi profund recunoscător pentru sfaturi și îndrumări.

“Este vorba de băiatul meu de 14 ani. A consumat “etnobotanice”, nu stiu cu exactitate cat timp si nici in ce cantitati, el sustine ca este vorba de 4 luni – Pure by Magic. L-am izolat (nu mai merge la scoala, nu mai iese din casa, fara telefon si internet). Este in permanenta supravegheat. Intreaga familie a pornit pe drumul salvarii lui cu orice chip. De cand am aflat (cateva zile) caut disperat raspunsuri si solutii, din pacate pana acum n-am reusit sa aflu decat: – formulele chimice ale drogurilor sunt practic necunoscute si se modifica relativ des; – miturile urbane privind consumul, dependenta si efectele pe termen mediu si lung nu au legatura cu adevarul; – efectele spuse de fiul meu se apropie mai mult de cele date de consmul de amfetamine, din punct de vedere: fizic a scazut in greutate, lipsa nevoii de somn si mancare, scaderea puterii de concentrare, scaderea capacitatii de exprimare; – in cursul unei saptamani de supraveghere: a distrus dozele pe care le avea ascunse (din proprie vointa si fara ca noi să-i fi cerut-o), mananca foarte des, doarme foarte mult ( mai mult de 12 ore/24), pare hotarat sa renunte la consum, are coerenta in exprimare, la fel si puterea de concentrare pare sa creasca; – pot sa interpretez ca adevar toate aceste lucruri la un copil de 14 ani oricat de mult de mult mi-as dori? Ma refer la promisiunea de a nu mai consuma, de a renunta la anturaj, de a relua cursurile scolare. – pe termen mediu mi-am propus: o dieta sanatoasa (atat cat se poate financiar), exerciții fizice (gimnastica), plimbari in aer liber, cand se va putea excursii pe munte, citit, tinerea unui jurnal pe care sa mi-l arate daca vrea; – cum si de unde pot procura lucrari de specialitate, sfaturi, asistenta? – sunt voci care spun ca substantele componente ale drogului (Pure by Magic si nu numai) ataca invelisul de mielina al neuronilor, ducand la distrugerea acestuia in timp; – de asemenea in urma consumului (nu stiu perioada si cantitatea) in timp se instaleaza simptome asemanatoare schizofreniei; – nu am gasit nimic referitor la perioada dinaintea sevrajului, momentul critic si procedurile de dupa; Dupa cum v-ati dat seama sunt hotarat sa imi salvez copilul cu orice pret si din pacate bagajul meu de cunostinte in problema drogurilor este minimal. V-as fi profund recunoscator pentru sfaturi și indrumări.”

daca ar fi sa incep intr-o maniera psihanalitica, as remarca faptul ca ati repetat, probabil din greseala, cuvantul “mult” legat de dorinta ca semnele bune pe care le-ati constatat la fiul dumneavoastra sa reprezinte “adevarul“. sigur, situatia pe care o descrieti este foarte serioasa si nu e loc de psihanaliza acum, aici. retin, insa, dorinta de a face ceva pentru fiul dumneavoastra.. o dorinta mare.

(acesta este locul unde ati putea sa remarcati faptul ca am scris fiul, nu copilul)

si dorinta dumneavoastra mare poate fi un motor puternic de schimbare spre bine.. exista, din ce spuneti, semne ca aceste schimbari in bine se produc deja (cresterea apetitului, reglarea somnului, distrugerea rezervelor de drog).. probleme pot aparea atunci cand ceilalti nu se mai pot face auziti din cauza ca uruitul produs de acest motor este prea puternic. ati pomenit din belsug despre ce vreti, ce sunteti dispus sa faceti, cat sunteti dispus sa investiti, despre masurile pe care le-ati luat.. dar nimic despre cel in cauza.. fiul dumneavoastra.. ce spune el, ce vrea el, ce simte fata de intreruperea scolii, fata de recluziunea in care traieste, ce l-a determinat sa consume si ce l-a determinat sa continue sa consume.. vorbiti mai mult despre drogul pe care l-a consumat decat despre persoana care a realizat consumul..

ma gandesc ca este posibil ca in valtoarea vietii sa fi pierdut contactul cu fiul dumneavoastra.. este normal si se intampla multor parinti, mai ales in aceste vremuri.. ar fi o greseala ca in urma acestui semnal de alarma sa ratati reconstruirea relatiei cu el. pentru ca pareti a fi mai interesat de efectele farmacologice ale unui praf, riscati ca de relatia dumneavoastra cu fiul sa se aleaga praful!.. nu aveti nevoie sa cititi ce gandeste intr-un jurnal, e ok sa-l intrebati si sa-i raspundeti la intrebari.. deschis, onest, barbateste.

nu va lasati speriat de tot ce circula pe net.. adevarul e ca nu prea stim mare lucru despre efectele pe termen lung ale acestor substante, dar este cel mai probabil ca, daca nu se repeta si nu se cronicizeaza consumul, aceste episod sa ramana ceea ce este acum: un semnal de alarma.

revin acum la prima paranteza: se intampla adesea ca parintii sa uite varsta biologica a fiilor si fiicelor lor.. sa se gandeasca in loc la o varsta mai comoda (5-10 ani) cand lucrurile erau mai simple, fiii erau cu adevarat copii, greselile lor erau nazbatii sau pozne si nimeni mai presus de mama si tata. uneori “copilul” are peste 30 de ani.. sigur, nu acesta este cazul dumneavoastra. insa chiar si la 14 ani, fiul dumneavoastra nu mai este un copil. este adevarat ca nici adult nu este. In aceasta zona gri a adolescentei, copilul se schimba si, uneori, parintii nu sesizeaza, nu au modele pentru cum sa se comporte sau refuza sa accepte realitatea acestor schimbari. ma uit la ce se intampla: fiul dumneavoastra a fost, oficial, retrogradat la nivelul de copil – i se face programul, i se face menul, i se interzice sa iasa din casa si sa stea pe calculator. sigur, doriti sa-l tineti departe de tentatii (si, de fapt, o pauza de acest fel este benefica pentru a oferi organismului odihna si resursele necesare refacerii), dar cat timp poate dura aceasta protectie? iar cand fiul dumneavoastra isi va relua viata de adolescent, parintii lui vor continua sa se raporteze la el ca la un copil?

in final, as dori sa va ofer cateva informatii despre procesul dependentei de substante. consumul de substante realizeaza o serie de modificari neurologice si de functionare a creierului care declanseaza nevoia de a continua consumul. Subiectiv, persoana simte o nevoie greu de controlat de a consuma, mai ales in anumite situatii care au legatura cu episoadele anterioare de consum (de exemplu, reclamele functioneaza ca declansatoare ale acestei pofte, la fel, insa, compania grupului de consumatori, un loc sau o stare emotionala asociate cu consumul). Pofta este marca adictiei si ea nu dispare complet mult timp de la ultimul episod de consum. De aceea, este nevoie ca cel care consuma sa stie la ce sa se astepte si sa aiba formate deja strategii de a face fata poftei. Tratamentul psihologic al adictiei presupune tocmai identificarea acestor situatii de risc si formularea de strategii active de contra-atac. Recaderea, un fenomen frecvent, apare atunci cand persoanei ii lipsesc abilitatile de a face fata cu succes unei situatii pentru care este (inca) nepregatit.

vorbiti mult in termeni medicali.. cred ca fiul dumneavoastra are mai multa nevoie de un psiholog decat de un medic.. si sper sa nu deveniti nici una nici alta.. fiul dumneavoastra are nevoie de un tata care sa accepte disparitia copilului care a fost si sa intampine cu bunavointa adultul care vrea sa devina.

Va doresc succes la amandoi!

18 Comments

  1. qoa says:

    Cand am citit asta “pe termen mediu mi-am propus” nu am mai inteles despre cine vorbeste…

  2. V says:

    Domnule Eugen Hriscu,
    Din fericire pentru mine în această seară trebuie să mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că există și mi-a oferit șansa să înțeleg și simt asta, că viața este cu adevărat un mare dar pe care îl primim cu toții și pe care la un moment dat credem că îl stăpânim prin puterea și știința noastră. Nimic mai fals.
    Însă „literatura” TREBUIE lăsată pe seama celor care trebuie să facă literatură.
    Iată faptele: după citirea răspunsului dvs. primul sentiment a fost de uimire, amestecat cu o furie ce creştea pe măsură ce înţelegeam că în faţă aveam un text scris în frumoasa „limbă de lemn”, cu inflexiuni pretenţioase a unui destoinc membru al „intelighenţiei” române.
    …Şi ca urmare încep să redactez un răspuns pe măsură, care suna cam aşa:
    Începeți cu… „daca ar fi sa incep intr-o maniera psihanalitica…”, răspunsul meu, din fericire nu va „psihanaliza” textul, ci voi încerca mai degrabă o analiză a informațiilor pe care vi le-am cerut în calitatea dumneavoastră de psihoterapeut “in domeniul prevenirii, tratamentului si ingrijirii abuzului de alcool, droguri; asistarea sevrajului în cura de detoxifiere, intervenţii scurte, prevenirea recăderilor, initierea si monitorizarea tratamentului substitutiv, tratarea bolilor psihiatrice asociate dependentei de substante) ”, etc. prezentat în pagina dedicată realizărilor dumneavoastră profesionale.
    Eu voi începe prin a vă spune câteva lucruri, poate prea simple pentru pregătirea și statutul dumneavoastră profesional.
    Este evident, cred, că “dușul rece” pe care încercați să mi-l administrați, n-a avut efectul scontat (sau poate că acest lucru l-ați dorit). Mă gândesc, totuși, că poate vârsta sau poate faptul că nu aveți copii vă împiedică să realizați exact starea unui părinte aflat într-o asemenea situație, cu toate că… professional vorbind, ar trebui să fiți în temă. Oricum este lăudabil că ați sesizat “dorinta de a face ceva pentru fiul dumneavoastra.. o dorinta mare”.
    … după care, îmi aprind o ţigară şi încep a cugeta: ce fac eu acum?, de ce îmi pierd timpul citind banalităţi, lucruri pe care probabil orice licean cu puţină dragoste de carte şi un pic de interes pentru problemă, le ştie?, de ce mă agit să îi răspund? Şi dintr-o dată apare soluţia: Oare COPILUL meu ce ar înţelege din asta? …şi îl invit să citim împreună cele scrise de dvs.
    Din acestă clipă începe, pentru mine, … avetura vieţii mele, să vedeţi:
    Citim primul paragraf şi îi citesc ceea ce am scris (rândurile de mai sus), reacţia:
    -… e bun. Şi zâmbeşte. …s-a prins… zâmbeşte. Îl privesc încurcat şi citesc mai departe.
    “dorinta dumneavoastra mare poate fi un motor puternic de schimbare spre bine.. exista, din ce spuneti, semne ca aceste schimbari in bine se produc deja (cresterea apetitului, reglarea somnului, distrugerea rezervelor de drog).. probleme pot aparea atunci cand ceilalti nu se mai pot face auziti din cauza ca uruitul produs de acest motor este prea puternic. ati pomenit din belsug despre ce vreti, ce sunteti dispus sa faceti, cat sunteti dispus sa investiti, despre masurile pe care le-ati luat.. dar nimic despre cel in cauza.. fiul dumneavoastra.. ce spune el, ce vrea el, ce simte fata de intreruperea scolii, fata de recluziunea in care traieste, ce l-a determinat sa consume si ce l-a determinat sa continue sa consume.. vorbiti mai mult despre drogul pe care l-a consumat decat despre persoana care a realizat consumul..”
    Mă întrerupe:
    -… care e treaba cu motorul? Încerc să îi explic cum stă treaba cu înăbuşitul personalităţii lui, cu dominarea…
    -… ce înseamnă recluziune? …din nou încerc o explicaţie, regim penitenciar, puşcărie, etc. Îl privesc şi nu-mi vine să cred: râdea.
    -e dus tipul! Şi continuă să râdă. Zâmbesc încurcat, îmi au seama că nu am nici un comentariu şi citesc mai departe.
    „ma gandesc ca este posibil ca in valtoarea vietii sa fi pierdut contactul cu fiul dumneavoastra.. este normal si se intampla multor parinti, mai ales in aceste vremuri.. ar fi o greseala ca in urma acestui semnal de alarma sa ratati reconstruirea relatiei cu el. pentru ca pareti a fi mai interesat de efectele farmacologice ale unui praf, riscati ca de relatia dumneavoastra cu fiul sa se aleaga praful!.. nu aveti nevoie sa cititi ce gandeste intr-un jurnal, e ok sa-l intrebati si sa-i raspundeti la intrebari.. deschis, onest, barbateste.”
    Ridic privirea şi îl întreb: Ce crezi, e adevărat?
    -…glumeşti? Chiar îl iei în serios? Acum nu mai râdea.
    La următoarele două paragrafe dialogul este prea consistent pentru a-l reda integral. Remărcile lui au coincis în mare parte cu ale mele: reuşiţi să fiţi ambiguu şi să emiteţi într-o singură frază păreri contrare („nu va lasati speriat… adevarul e ca nu prea stim mare lucru …dar este cel mai probabil ca… o varsta mai comoda (5-10 ani)… uneori “copilul” are peste 30 de ani…retrogradat la nivelul de copil-si, de fapt, o pauza de acest fel este benefica”).
    Ca părinte (şi numai în această calitate) îmi permit să vă contrazic: un părinte care îşi iubeşte copilul va încerca să-l protejeze până la sfârşitul vieţii sale şi de-ar putea şi dincolo de ea! Un părinte nu se va raporta niciodată la copilul lui, ci îşi va raporta copilul la propriile valori morale şi spirituale, este o lege a firii pe care cred că o poate înţelege oricine.
    De-a lungul penultimului paragraf deja ne distrăm:
    -… a luat-o de pe net cu copy/paste, ce fel de substanţe?(„despre procesul dependentei de substante. consumul de substante realizeaza”);
    -… am citit pe net nişte articole despre mind control, tari de tot, lasă-mă să-ţi arăt…( “situatii care au legatura cu episoadele anterioare de consum (de exemplu, reclamele functioneaza ca declansatoare ale acestei pofte, la fel, insa, compania grupului de consumatori, un loc sau o stare emotionala asociate cu consumul)” ).
    Încep să descopăr copilul meu drag, copilul pe are l-am iubit întotdeauna, lumina vieţii mele.
    Şi finalul… incredibil pentru mine, uluitor…
    Ultimul paragraf: „vorbiti mult in termeni medicali.. cred ca fiul dumneavoastra are mai multa nevoie de un psiholog decat de un medic.. si sper sa nu fiti nici una nici alta.. fiul dumneavoastra are nevoie de un tata care sa accepte disparitia copilului care a fost si sa intampine cu bunavointa adultul care vrea sa devina.”
    -…te rog mai citeşte odată… râde in hohote, cu râsul cristalin şi molipsitor pe care nu-l mai auzisem de multă, poate prea multă vreme. Râd şi plâng în acelaşi timp, slavă Domnului, nu sunt nici medic, nici psiholog.
    Discuţia se prelungeşte cu orele şi aflu uimit de la el, aventuri din lumea stranie a consumatorilor de droguri, o lume anapoda, o lume diferită de-a noastră, cu alte reguli, cu o altă limbă. Uneori îl întrerup şi întreb, îmi explica cu răbdare, chiar şi de două ori. Aş vrea să fiu fericit că discutăm, glumim şi râdem când încerc să “potrivesc” cite un “trip”, “glonţ” sau alte bazaconii de genul ăsta. La un moment dat se scuză că vrea să se culce. A obosit.
    Eu nu, dragul tatii băiat. Eu trebuie să găsesc soluţii, rezolvări, orice te-ar putea salva din ghearele otrăvurilor. Suntem abia la început şi suntem singuri. Aşa cum mi s-a dovedit, domnule Eugen Hriscu.
    Dacă vi se pare că am abuzat de ironie, vă rog să mă iertaţi.
    V.I.

  3. ana says:

    Buna ziua, domnule Hriscu,

    Iata ca viata lucreaza in feluri nebanuite..Desi domnul V. nu a inteles punctul dumneavoastra de vedere, mesajul dumneavoastra a avut macar o parte din efectul scontat, ceea ce pina la urma cred e tot ce conteaza… va doresc tuturor toate cele bune

  4. Eugen H says:

    @ V.I. inteleg ca sunteti nemultumit si furios. totusi, ma bucur ca textul meu v-a oferit un prilej de intalnire cu fiul dumneavoastra si sper sa mai aveti multe asemenea momente.

    cat despre singuratate, poate mai reflectati.

  5. Adrian says:

    this could be the beginning of a beautiful friendship (ma gindeam la domnul VI si fiul sau).

  6. Bogdan says:

    Te citeste, afla cine esti, cum gandesti si apoi decide sa-ti scrie un email lung cu o problema majora prin care trece. Tu ii raspunzi in acelasi fel in care scrii mereu. Iar el se tavaleste pe jos de ras impreuna cu fi-su, atunci cand iti citeste raspunsul, si te jigneste. Nu e ceva dubios aici?
    Altfel spus, te alege pentru ca esti intr-un fel, tu raspunzi in felul asteptat, iar el face misto de tine pentru asta.
    N-o luati de buna, ca eu sunt programator de calculatoare si nu ma pricep, dar am impresia ca omul asta stia de la inceput ce-ti va raspunde. Ti-a scris pentru ca avea nevoie sa i se confirme credinta despre care ne spune ca este concluzia la care a ajuns dupa raspunsul tau: “Suntem abia la început şi suntem singuri”.
    Am scris prea complicat. Incerc sa reformulez. Cand ti-a scris prima data, stia deja ca “Suntem abia la început şi suntem singuri”. Indiferent ce i-ai fi scris tu, el ti-ar fi raspuns pe acelasi ton. Te-a jignit, te-a umilit si te-a numit licean fara experienta, pentru a-si intari credinta ca “este singur impotriva tuturor”, controleaza totul si va rezolva si aceasta problema. N-am spus-o tocmai bine, dar cam asta e ideea.
    Daca omul asta va reusi sa-si scape copilul de adictie, inseamna ca a gasit in el raspunsul si forta de a o face. Ceea ce este minunat. Nimeni nu poate lupta in locul nostru.
    Pentru a ajunge aici, insa, a avut nevoie de un om ca tine, Eugen.

  7. mcorciova says:

    cred ca ai dat un context in care sa-si exprime agresiunea si furiile care nu puteau fi reciproc exprimate. A face un front comun este uneori o modalitate de a incepe o comunicare. Sau nu. Ca si tine insa m-as uita cu atentie la cauzele debutului, felul relatiei si contextul, durata consumului (4 luni?), situatia actuala si riscul de recadere (ma scuzi Eugen ca repet, in limbaj profan si telegrafic, ceea ce am inteles eu din mesajul tau).

  8. Eva says:

    “Un părinte nu se va raporta niciodată la copilul lui, ci îşi va raporta copilul la propriile valori morale şi spirituale, este o lege a firii pe care cred că o poate înţelege oricine”.

    O, Dumnezeule, cum ar fi posibil?!… Domnule V, fara rautate sau lipsa de respect: ma bucur si ma simt libera ca tatal meu nu gandea asa. (Si cu toate astea, constat ca ma raportez singura, incet-incet, la valorile lui morale si spirituale…) Cu luciditate si onest: nu as putea accepta ca tatal meu sau tatal copiilor mei sa gandeasca astfel. Doamne fereste!…

    Cred ca va inteleg, cat de cat, bunele intentii. Sper!… Mai cred, si am vazut, insa, ca bunele intentii pot fi usor inselate, chiar in si de catre noi insine…

    Si, domnule V, eu una, vad si altceva in descrierea dvs de mai sus, pe langa ce concluzionati dvs… Eu vad clar cum a il lua de mana pe fiul dvs si a-l intreba pe el ce parere are de raspunsul atat de neinspirat al dr. Eugen, a declansat un episod de comuniune, mult asteptat… si folositor… si tatalui, si fiului. Inteleg ca raspunsul v-a dezamagit ca si continut. In acelasi timp, mie imi pare ca v-a adus, indirect, folos si bucurie… Pare sa fi fost mai util decat va asteptati, tocmai prin limbajul de lemn si prin cat de “dus” e tipul… Ce bine 🙂

  9. ank says:

    este foaret interesant cum fiecare dintre noi cititorii parca intelegem cu totul diferit unii de altii tonul si intentiile domnului V.
    Noi citim niste randuri, niste cuvinte, si punem de la noi tonalitatea vocii, indicii nonverbali de atitudine, subintelegem relatia care se stabileste intre dl V si Eugen, fiind totodata adevarat ca nu avem habar ce simte sau considera fiecare dintre ei sau ce intentii au prin ceea ce scriu.

    Mi-am dat seama de asta cand am citit comentariile cititorilor la raspunsul domnului V, un raspuns in care mie mi s-a parut ca dl V a fost foarte deschis si sincer si preocupat sa redea experienta sa in detaliu, inclusiv cu reflectiile de dinainte si de dupa si din timpul evenimentului. Eu fac asa ceva doar cand vreau s-arat recunostintza celui care mi-a prilejuit asta. Evident, imediat m-am gandit ca raspunsul dlui V. este o forma de a-i multumi lui Eugen si m-am tot mirat cum alti oameni pot citi exact aceleasi randuri si citi nemultumire.

    cred ca numai dl V. ne-ar putea satisface curiozitatea in ceea ce il priveste, dar probabil ca dl V. n-a intrat in aceasta discutie pentru a ne satisface noua curiozitati.

  10. V says:

    Trebuie să recunosc că până în momentul în care am aflat cum stă treaba cu blogurile, am luat de bune toate cele ce se scriu în aceste pagini. Apoi m-am mai relaxat.
    Pentru că în general îmi plac lucrurile simple, mă simt oarecum dator să va răspund.
    În prima postare, nu am făcut altceva decât să solicit câteva informații, atât. Am încercat să fiu, succint din dorința de a mă face înțeles mai ușor și punctual asupra a ceea ce mă interesa.
    Pentru Eugen: poate că întradevăr am fost prea dur cu dvs. în unele pasaje și îmi cer încă odată scuze.
    Pentru Ana: da, probabil că n-am înțeles mesajul în întregime.
    Pentru Adrian: Maybe you’re right, but I like to think that this friendship it’s just another way to help him.
    Pentru Bogdan: Cu o singură excepție, tot ceea ce scrii este greșit. Excepția fiind: „sunt hotarat sa imi salvez copilul cu orice pret” lucrul pe care l-am scris în mail și nu lasă loc de alte interpretări.
    Pentru mcorciova: În general încerc să nu emit păreri cu titlul de adevăr atunci când nu „stăpânesc ”subiectul sau tema, ca urmare, totul a pornit din dorința de a înțelege ceea ce atunci îmi era cu desăvârșire străin.
    Pentru Eva: Poate că exprimarea din pasajul la care te referi nu a fost cea mai fericită. Totuși un părinte face acest lucru tot timpul, încercând să-și educe copilul și îndrumându-l până la momentul în care acesta dovedește că poate “zbura” prin propriile forțe.
    Pentru ank: Probabil îți voi părea „învechit” dar corespondența, fie ea și electronică, nu este o relație în sine. Poate decurge sau poate duce la o relație. Cuvintele scrise (și nu rostite) își află savoarea, dacă îmi permiți, tocmai în a disimula în parte adevărul și a crea o anumită imagine dorită de autor, de aici probabil și reacțiile atât de diferite ale cititorilor.
    Știu că aceast drum pe care am plecat va fi lung, cu lacrimi de bucurie și lacrimi de durere dar voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru ca el să învingă. Și acesta este, credeți-mă, adevărul pe care încă nu îl pot accepta: totul depinde în ultimă instanță, doar de el!
    Vă mulțumesc tuturor pentru bunele intenții și vă asigur că relația cu fiul meu nu se rezumă (cum este și firesc) doar la ceea ce am scris aici. Vă doresc numai bine.

  11. mcorciova says:

    Pentru V: Regret neintelegerea, mesajul meu a fost strict legat de interventia lui Eugen si adresat lui. In ceea ce priveste dorinta dumneavoastra de a intelege, mi se pare legitima.

  12. ank says:

    Va doresc success in tot ce urmeaza. Si multumesc ca mi-ati scris.

  13. qoa says:

    Pericolele consilierii online…dnul V a simtit ca are de-a face cu un profesionist rece care nu empatizeaza cu el, nu e de partea lui.
    Cat despre raportarea la valorile parintilor eu cred ca atunci cand parintele stie sa-si respecte copilul el se va raporta de la sine la valorile parintilor, cum spune si Eva. Daca i se vor impune cu forta va fi impotriva lor. Oricum vremurile se schimba si ce le-a folosit parintilor s-ar putea sa nu le foloseasca copiilor.

  14. Madalina says:

    Sfat pt parinte : In primul rand trebuie sa ii vorbiti pe limba lui , pe limba fiului dvs . Sa incercati un switch , o inlocuire dvs in locul lui si el in locu dvs .

    Faptul ca fiul dvs nu a luat in serios ce -a spus domnul Eugen nu e nimic nou . Eu il inteleg . Un adolescent are nevoie sa simta ca cineva simte ca el , il intelege

    Daca iei un adolsecent cu teorii de viata nu va intelege . Pentru ca viata lui se rezuma la ce face el la ce simte . Daca vreau sa fumez iarba eu pot si sunt puternic . Sau poate alte motivatii

    Multi adolescenti din Romania au nevoie sa faca ceva cu adevarat . Sa se simta cool ca fac ceva . Da chestii gen sa le creeze ei dar pe partea pozitiva . Pe timpurile dvs se canta la chitara la un foc de tabara , acum adolescentii traiesc alte vremuri , alte tentatii .

    Pe langa apropiere tata fiu adolescentul trebuie sa simta ca se bucura de viata .

  15. teo negulescu says:

    This would make an interesting group, n’est ce pas?

  16. […] citit recent povestea unui adolescent de 14 ani: http://eugenhriscu.ro/2011/02/23/lui-v/comment-page-1/#comment-8928. M-au năpădit o mulțime de gânduri. Pe unele nu le voi afișa aici, dar poate că măcar unele […]

  17. kaludia says:

    Indiferent cum au fost cuvintele tale Eugen au deschis catre comunicare.
    Pentru V. – Gandesc ca e bine si sa dati incredere fiului dvs. in felul acesta se va salva singur si va invata ca este puternic. e nevoie doar sa periati varurile aripilor, nu sa le puneti proteze.

  18. […] citit recent povestea unui adolescent de 14 ani. M-au năpădit o mulțime de gânduri. Pe unele nu le voi afișa aici, dar poate că măcar unele […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *