ziua in care am decis sa demisionez de la stat..
“Guvernanţii trebuie să se adune, să se asigure că lucrează…”
Andreas Treichl, preşedinte executiv al grupului Erste
***
de la primul meu terapeut am luat obiceiul ca, la sfarsitul unei zile, de obicei in minutele de dinainte de a adormi, sa rememorez cele petrecute.. bune si rele.. intamplari.. reusite.. neimpliniri.. prieteni.. conflicte.. un fel de a trage linia..
imi aduc aminte.. lucram la centrul national de sanatate mintala.. eram 6.. angajati la insistentele reprezentantilor comisiei europene.. dupa ce 15 oameni.. pacienti ai spitalului de psihiatrie din poiana mare murisera de frig si de foame in grija unor colegi ai mei.. (nici pana in ziua de azi nu a fost cineva declarat responsabil pentru acea tragedie).. singura consecinta.. un stegulet galben de la bruxelles.. amenintarea ca romania, ca grecia cu ceva timp in urma, ar putea ramane in afara ue din cauza conditiilor abominabile din spitalele de psihiatrie.. cnsm nu avea personalitate juridica.. nu puteam face aproape nimic fara aprobarile sefilor institutiei umbrela care ne adapostea.. scoala nationala de sanatate publica si management sanitar.. o institutie capusa care sugea sume uriase de bani de la bugetul sanatatii pentru proiecte fara finalitate.. si un consiliu de administratie compus din niste oameni care se adunau o data pe luna.. se inchideau in biroul directorului timp de vreo doua ore.
erau zile cand.. in nebunia care ne cuprinsese pe toti.. incercam sa biruim sistemul.. stateam si scriam proiecte pana la 3 dimineata.. portarul se uita la noi ca la niste ciudati.. cand apasam butonul send si trimiteam spre minister documentul abia terminat si, cu cearcane cat o farfurie de ceai, sorbeam cafeaua de dimineata, ma infriguram la gandul lucrurilor care se puteau intampla, daca macar jumatate din ce scrisesm noi acolo s-ar fi pus in practica..
asadar.. intr-o seara.. revizitand intamplarile de peste zi.. am avut brusc senzatia omului care, pe o poteca in padure spre o destinatie imaginata.. realizeaza ca.. in tot acest timp.. s-a invartit in cerc si ca drumul nu duce, de fapt, nicaieri.. in ziua aceea lucrasem la pregatirea unui training pentru niste profesionisti in sanatate mintala din nu mai stiu care centru.. mi s-a spus ca trebuie un contract.. dar ca ei (oamenii de la scoala nationala de management sanitar.. de management!!!) nu stiu sa faca astfel de contracte.. asa ca am sunat un prieten care lucra la agentia nationala antidrog si l-am rugat sa-mi dea un draft de contract.. l-am primit.. dupa care.. vreo doua trei drumuri.. modificari.. sa fie conforme cu statutul scolii.. alte modificari pentru a fi de acord si cei la care ma duceam sa tin cursul (e-mail&telefon).. dupa care semnaturi.. tot restul zilei l-am pierdut alergand dupa directoarea economica.. si directorul “mare”.. dupa economista.. dupa seful de la logistica.. bonul de deplasare.. cerere pentru decont.. vizarea cererii de decont.. cerere ca voi lipsi pe perioada desfasurarii cursului si cine o sa-mi tina locul cat voi fi plecat.. eram frant cand am ajuns acasa.. obosit si tracasat.. dar fara sa fi facut, in tot acest timp nimic.. nimic care tinea de competentele mele.. nimic din cele pentru care facusem 6 ani de facultate si rezidentiat si cursuri si vizite de studiu in afara samd.. nimic!
si acela a fost momentul cand mi-am dat seama de magnitudinea efortului necesar.. ca un om care, la poalele muntelui, realizeaza, la ceva timp dupa ce a inceput urcusul, cat de uriasa este de fapt sarcina sa.. si am decis ca nu pot.. era prea mult pentru mine.. l-am anuntat pe mugur, seful micii noastre echipe, ca eu plec.. aliat tocmai deschidea un centru de tratament al dependentei de heroina.. e mai usor sa treci un dependent de heroina prin urechile abstinentei..
o luna mai tarziu.. toata echipa ne-am dat demisia in semn de protest.. ministrul nicolaescu ne-a acuzat ca facem jocul lui basescu.
acum cnsm e format din 3 oameni.. singurele lucruri care se mai intampla in sanatatea mintala au de a face cu gresia si faianta..
din cand in cand mai aud povesti despre ce se mai intampla in minister.. ca cea cu ministrul sanatatii patron de firma de masini sport care, la presiuni venite pe canale diferite, a semnat in aceeasi zi doua ordine prin care doua persoane erau numite pe aceeasi functie.. nu am verificat niciodata informatia.. si, de fapt, nici nu mai vreau sa aud asemenea povesti.. doar ca ma mai gandesc din cand in cand la acele zile pierdute.. 18 luni din viata mea.. cand citesc o stire ca cea despre declaratia sefului Erste.. “nu sunt proşti, nu sunt tâmpiţi..” si imi vine sa-i raspund.. ba da, domnule Treichl.. de acolo, din Viena, dumneavoastra nici macar nu puteti sa va imaginati nivelul de prostie si de incompetenta al persoanelor angajate in ministerele din romania.. pentru ca doar ei pot rezista in acel sistem pe care l-au primit mostenire si de care se ingrijesc de zeci de ani pentru al transmite mai departe copiilor lor..
August 13th, 2010 at 6:03 pm
eram frant cand am ajuns acasa.. obosit si tracasat.. dar fara sa fi facut, in tot acest timp nimic.. nimic care tinea de competentele mele..
si cu toate acestea eu continui sa ma incapatanez. si ma gandesc ca daca noi nu schimbam atunci cine? noi fiind generatia tanara.
dar ma bucur ca am citit motivatia ta. imagineaza-ti ani care curg asa. dar macar ti-ai facut cursul? micile satisfactii- micii pasi ce iti dau senzatia ca totusi a meritat sa nu renunti. si totusi nu stiu cat mai merita.
scuze dar ce spui tu acolo e parfum. cred ca nu mi-ar ajunge spatiul sa dau exemple de incompetenta si profesionalsim. de institutii mamut pline cu 3 k oameni care “robotesc” de la 8 la 16 fix in fiecare zi, si totul pentru siguranta cetateanului. conduse de deviza”nu suntem noi de vina”. nu conteaza ca se pierd bani, ca mor oameni, ca nu exista servicii. important e sa nu fim noi de vina.
ca asta e al doilea an cand se returneaza bani necheltuiti si nu se fac servicii. dar exista biblioraftur intregi in care nu suntem noi de vina. si pentru ca mai sunt oameni care nu inteleg ca lucrurile nu se fac asa si insista precum raia de oaie sa ii streseze- se scrie o ordonanta de urgenta. care va dura suficient de mult… incat … dar e argumentul suprem.
in fine. am avut o dim care a incheiat o saptamana asemanatoare zilei de care vorbeai tu.
probabil de-aia a trebuit sa intru pe blog.
dupa ce mi-am bagat picioarele si am plecat de la serviciu. si acum astept sa-si faca efectul medicamentul de cap. ca deh sunt femeie si istericalele mele presupun si lacrimi
pentru ca sunt satula sa ma duc cu teama la serviciu si sa ajung seara stoarsa. de amenintari si certuri cu colegi care au pe frunte lipita”da’ de ce eu?”*(adica de ce sa fac eu asta, de ce sa muncesc eu, etc.). si de discutii cu sefi interesati de numarul de chei la poarta, de cate sigilii sunt in agentie si la ce ora vine si pleaca x sau y. si ma intreb ce caut euacolo.
sunt niste ani de cand eram convinsa ca “vreau sa fac bine in lume” – ca orice blonda serioasa
.
si ce fac eu in fiecare zi- desi nu pot spune exact ce fac- nu are nici o legatura nici cu pregatirea mea de baza, nici cu cea dobandita, si nici cu ce vreau eu sa fac in viata- . si nici nu mai stiu ce vreau sa fac de altfel.
dar cum zicea coelho- care apropos are pagina de facebook fantastica- am descoperit-o si pe-aia aseara
– uneori e mai important sa stii ce nu vrei sa faci.
dar… nu stiu. poate am nevoie de terapie. si nu suport sa imi recunosc esecul. sau sunt suficient de centrata pe mine incat sa ma consider tot eu vinovata ca nu reusesc sa schimb nimic. sa schimb, sa continui sa incerc, etc. sa nu ma dau batuta.
si yukh. ma apuca din ou bazaiala. ca doar sunt femeie si am voie, nu-i asa? desi mi s-a comunicat ca nu am voie sa plang – ma refer la seful meu- motiv pentru care mi-am bagat picioarele si am plecat acasa. ca daca nu am voie sa plang la serviciu si nu ma pot opri din pland, singura solutie era sa ma duc acasa, nu?
multumesc de – nu stiu- impartasirea pe un blogspot a experientei tale, experienta peste care a trebuit sa dau astazi, si care ar trebui sa imi spuna ceva si eu nu ma prind ce. tu stii ?
August 14th, 2010 at 2:57 pm
@ QB: nu am idee ce ar “trebui” sa-ti spuna tie.. dar eu am aflat pentru mine saptamana asta.. cum se spune la tv.. stay tuned