Mullah Nasreddin ~ “Question”

A man explained to me in great detail, his problem. He was very fond of roses, and had planted them all around his house, but they never grew. All that ever grew were dandelions.

‘Mullah, I plant roses, but only dandelions grow!’

‘Ah’, I replied. ‘Your conundrum is clear. I have heard of a solution for this, which involves three hot peppers and the dung of a camel of advanced age.’

‘I already tried that one’, he said.

‘There is another remedy I have heard of for growing roses, but it involves moving to Persia and growing them on the banks of the river Tigris.’

‘That would be very inconvenient’ said the man.

‘And expensive’ I said, ‘though you could probably afford it.’

‘No’ he said, ‘I don’t believe that’s a good solution. Do you know any others?’ He looked at me hopefully.

I pondered, and pondered, and pondered. He waited patiently. Finally, I had the solution.

‘I have a solution!’ I said, ‘But you won’t like it.’

‘Oh, I will, Nasreddin, I will! Please tell me.’

‘No, I know you will not like it. I don’t think I should suggest it.’

‘Please, Oh, Great and Wise Nasreddin, please tell me.’

‘Well, when you put it that way… no, I can’t. I know you won’t like it.’

‘Enough already, Nasreddin, what is the solution?’

I took a deep breath.

‘You must learn to love dandelions.’

nu-ti cer sa iti asumi responsabilitati de nu stiu ce fel. eu vin la tine pentru ca tu esti psiho-terapet si eu ma simt indeajuns de inconfortabil within- poate ca stiu sa punctez exact cum inconfortabil sau poate ca mi-e neclar, dar in orice caz ne-ok – incat sa constientizez ca “bine, gata, in punctul asta tre sa cer ajutor. nu mai pot /nu mai stiu singur. tot ce mai pot / stiu sa fac acum e sa cer ajutorul. ASTA pot sa fac / stiu sa fac eu pentru mine.” si atunci o fac.
si te si platesc pentru asta, da. altfel nu ma primesti. nu-ti fac nicio oferta tentanta.

de unde stii ca scoala in care te-ai format e the one? pai nu stii, si cu siguranta nu e. e o scoala, din toate. cu ea ai rezonat tu, ce sa-i faci. ai simtit ca in spiritul ei, mai degraba decat in al alteia, poti ajuta tu.
cum ai simtit ca te atrage psihoterapia?
sau cum ai stiut spre ce inclini dintre stiinte umaniste si exacte?…

de unde stii sa am incredere in sistem?
da de ce te chinui sa ai incredere ? ) eu n-am incredere uneori nici in mine insami – atunci de ce ar fi nevoie sa am incredere oarba in sistem?
si cand am in mine, asta nu ma face mai frumoasa, mai eficienta, cu ochii mai abastri. sunt aceeasi, cu bune si cu mai putin bune. doar ca mi s-au confirmat alea bune si mi le-am asumat pe alea mai putin bune.
ca si scoala in care m-am format.

faptul ca psihoterapeutul are specializare in socio-umane iar prietenii nostri au specializare in fizica nucleara sau in scoala de meserii, sectia confectii ghete, nu ne face mai putin egali ca fiinte umane facut din acelasi aluat, chiar daca luam forme diferite cu timpul.. However, s-ar putea ca eu in calitate de homeless sa ma simt inferior domnului psihoterapeut care imi pare mai impinit decat mine, iar daca sunt un prosper om de afaceri care si-a ridicat singur imperiu, s-ar putea sa ma simt superior unuia care numa gura-i de el, prin natura meseriei. Inegalitati sunt destule, care sa ne distraga de la ceea ce ne uneste.

sunt de acord, Eva, ca cineva s-ar putea simti atat de neputincios incat sa mearga la terapeut NU pentru a se vindeca de neputintza cat pentru a cauta o sursa alternata de putere, cineva care sa puna piciorul in prag unde el insusi nu poate. “Va rog vorbiti cu dvs sotul meu, ca eu nu mai stiu ce sa fac!” Si poate ca pentru multi psihoterapeuti este tentanta aceasta pozitie care i se ofera: hei vrei sa fii liderul meu spiritual, guru-ul meu si iluminearea? Uite, te si platesc pt asta. Ce raspunzi? — sigur, e neetic, si-mi asum responsabilitati care-mi depasesc lungul mainilor si lungul nasului, dar oferta e prea tentanta.
De-aia poate ca e nevoie de terapie personala, printre altele, sa mergi acolo sa iei o gura din mierea pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna, ca sa n-o mai cauti la viitorii pacienti.

in conditiile in care ti-am spus cum vad diferenta intre putere si fortza, rezulta din exemplul tau cu prietenul care “nu mai poate” si eu care am “putere” ca tu consideri ca ajutorul consta in a ma impune, a domina pe acest prieten si a-i indica cu exactitate pasii prin care urmeaza sa scape de problema lui. eu cred insa ca ajutorul nu inseamna a prelua fraiele destinului altuia, ci a-i fi alaturea, a-i rezista alaturea, a rezista tu insuti unor presiuni similare cu cele la care el are de rezistat pentru a depasi criza in care se afla. acel om se va simti insotit. intrebarile pe care i le voi pune nu vor fi retorice, ci infuzate de curiozitate, ca in fatza unui mecnism cu configuratie unica, un puzzle nou noutz, niciodata pe deplin dezlegabil. aceleasi intrebari pentru el il ajuta sa puna ordine in gandurile sale, sa priveasca ceea ce i se intampla, sa se elibereze de tensiuni, etc…
la psihomecanic omul vine sa-si repare singur masina, in compania unui tip care stie multe despre masini si care admite unicitatea fiecarei masini si are rabdarea de-a explora impreuna cu el si de-a-l asigura ca indiferent ce s-ar intampla, un mecanic ii va fi alaturea si ca-n caz de ceva grav va interveni cu fermitate.

cam asa vad eu lucrurile in momentul de fatza… poate ca discursul mi-e infuzat de subiectivitate, si mi-ar fi dragi observatiile despre aceasta.