@ qoa
“Oare sa consideri meseria de psihoterapeut una imposibila din cauza responsabilitatii supraumane… e semn de hiper-responsabilizare sau de privire limpede?”
am avut aceasta imagine citind despre Siddharta al lui H. Hesse.. un psihoterapeut e ca un guru care sta la marginea satului si oamenii cu nevoi sau aspiratii vin si spun.. “care e sfatul tau?“.. “care e intelepciunea ta?“, iar el le raspunde “sfaturi nu am si nici intelepciune de oferit“. cei care raman, sfarsesc prin a le gasi pe amandoua. si, cumva, prezenta psihoterapeutului e necesara in acest proces..
despre acest “cumva“.. inca nu ma incumet sa scriu.
January 19th, 2010 at 3:54 pm
Îmi place cum ai scris – “oamenii cu nevoi sau aspiraţii”. Crezi ca şi oamenii cu aspiraţii pot beneficia de prezenţa terapeutului? Sau au nevoie mai degrabă de un guru “clasic”, de un maestru?
January 19th, 2010 at 6:33 pm
@ Nicoleta: oamenii cu aspiratii pot beneficia de un coleg de calatorie
January 19th, 2010 at 11:30 pm
Ooo, ce surpriza. Raspuns-post. Multumesc mult.
Nu m-am gandit nicio clipa la terapeutul-guru care da sfaturi cand am spus hiper-responsabilizare. M-am gandit ca terapeutul influenteaza dialogul interior al pacientului si ceea ce ii justifica pozitia este o teorie despre psihic si convingerea ca face “bine”. Ei, la aceasta justificare m-am oprit eu fiindca nimeni nu poate spune ca o teorie sau alta e mai mult decat un sistem care ofera sens si nush cum sa-i spun, integrare-integritate? Daca de fapt omului i se ofera doar un alt sistem religios mai adaptat zilelor noastre? Si nu ma refer doar la teorie, ma refer si la relatie, la intregul setting.
M-am mai referit si la faptul ca multi se decompenseaza destul de urat intr-o terapie, unii ajung la sinucidere si desi stii ca probabil ar fi facut-o oricum nu cred ca eu daca as fi terapeut as lua-o prea usor stiind ca am fost un trigger.
Uite, bolile psihosomatice arata ca psihicul functioneaza dupa un soi de simbolizare, nush daca asta e termenul, un fel de sistem care atribuie semnificatii, rumega si structureaza, insa care ar trebui sa fie asta?
Na, m-ai pornit acum. Hai sa termin cu o concluzie ceva – nu-mi place ca terapia, in varianta ei cea mai umanista si libera e tot o forma de putere, Foucault be praised.
January 20th, 2010 at 2:01 pm
terapia nu e o forma de putere. e o forma de relatie intre egali, prin care omul poate sa isi (re)dobandeasca fortza (nu puterea).
diferenta dintre forta si putere dupa cum pricep eu este ca forta e o forma de rezistentza, de aparare, de supravietuire, pe cand puterea e o forma de a actiona, de a ofensa, de a te impune, de a domina. ca terapeut eu sper cel mult sa am fortza de-a fi alaturi unui om care are probleme si mai ales care e problematic pentru mine, ori pentru ceilalti. nu doresc puterea de a-l face bine, in primul rand pentru ca nu am o definitie universala pentru acel “bine” si in al doilea rand pentru ca exista destui oameni (intreaga societate) care se ocupa cu definirea binelui la care sa aspire toti oamenii, iar daca acest om vine la terapeut, vine in primul rand pentru un respiro, o pauza de la aceste presiuni externe, devenite interne, care in tin in conflict cu sine si cu ceilalti.
January 20th, 2010 at 10:05 pm
Ok, insa tu ca terapeut te formezi intr-o scoala si scoala are propriul sistem, altfel se cheama ca faci consiliere, nu?
Chiar ca si consilier puterea ta deriva din faptul ca omul iti cere ajutorul si asteapta ceva de la tine. Nu o face pt ochii tai frumosi ci fiindca detii un statut, un job. Nu are cum sa fie o relatie intre egali fiindca unul e in rolul celui care nu mai poate, nu mai stie, are o boala etc si celalalt in rolul celui care il poate ajuta. Pana si fata de un prieten care se plange ca nu mai poate ai putere in momentele in care e la pamant sau foarte dezorientat si viceceversa. In relatia terapeut-client sau pacient sau cum vrei sa-i zici nu exista viceversa si responsabilitatea e mai mare.
Dar in principal eu ma refeream la sistemele terapeutice si felul in care formeaza si justifica un terapeut
January 23rd, 2010 at 10:17 am
daca eram mecanic auto si omu venea cu masina stricata la mine se considera relatie intre egali? hei, are masina stricata si eu pot sa il ajut. unde el vede ca nu porneste, eu vad ca-i desprinsa o conexiune importanta. scoala in care m-am format m-a invatat sa observ conexiunile necesare.
in conditiile in care ti-am spus cum vad diferenta intre putere si fortza, rezulta din exemplul tau cu prietenul care “nu mai poate” si eu care am “putere” ca tu consideri ca ajutorul consta in a ma impune, a domina pe acest prieten si a-i indica cu exactitate pasii prin care urmeaza sa scape de problema lui. eu cred insa ca ajutorul nu inseamna a prelua fraiele destinului altuia, ci a-i fi alaturea, a-i rezista alaturea, a rezista tu insuti unor presiuni similare cu cele la care el are de rezistat pentru a depasi criza in care se afla. acel om se va simti insotit. intrebarile pe care i le voi pune nu vor fi retorice, ci infuzate de curiozitate, ca in fatza unui mecnism cu configuratie unica, un puzzle nou noutz, niciodata pe deplin dezlegabil. aceleasi intrebari pentru el il ajuta sa puna ordine in gandurile sale, sa priveasca ceea ce i se intampla, sa se elibereze de tensiuni, etc…
la psihomecanic omul vine sa-si repare singur masina, in compania unui tip care stie multe despre masini si care admite unicitatea fiecarei masini si are rabdarea de-a explora impreuna cu el si de-a-l asigura ca indiferent ce s-ar intampla, un mecanic ii va fi alaturea si ca-n caz de ceva grav va interveni cu fermitate.
cam asa vad eu lucrurile in momentul de fatza… poate ca discursul mi-e infuzat de subiectivitate, si mi-ar fi dragi observatiile despre aceasta.
January 24th, 2010 at 2:34 pm
si de ce sa fie nevoie de o relatie “intre egali” atunci?
egali sunt peste tot in jurul meu… dar eu nu ma duc la ei cu ce ma dezechilibreaza, ma duc la cineva care are datoria sa fie in pozitie de putere fata de mine, sau macar de forta si care sa isi asume responsabilitatea datoriei aleia.
ca si eu mi-am asumat responsabilitatea de a ma indrepta catre el.
January 24th, 2010 at 9:22 pm
Merci pt pareri, adica ma bucur ca discutam.
Intrebarea e – de unde stii ca ce ai invatat la scoala ta e bine? De unde stii tu care’s conexiunile necesare?
Eu am un fix anti-autoritate, intradevar dar incerc sa vad si dincolo de el.
@Eva
Mi se pare foarte just ce zici. Egali sunt destui, la fel zapaciti ca si mine, ma duc la unul care are ceva in plus de oferit. Si iarasi intrebarea mea – ce astepti de la el? De unde stii ca acel echilibru sau ce cauti tu e de dorit si nu ar fi mai bine sa…nush, nu te echilibrezi, de exemplu?
January 26th, 2010 at 10:14 am
relatia intre egali este necesara poate pentru ca prea mult traim in inegalitate cu ceilalti pe majoritatea planurilor: ala stie mai multe ca mine in domeniul x, celalalt e mai frumos, celalalt e mai inspirat, celalalt mai bogat, mai sarac, mai fericit, mai puternic, mai indreptatit sa, mai neindreptatit sa, problema lui e mai mare sau mai mica decat a mea, etc.
faptul ca psihoterapeutul are specializare in socio-umane iar prietenii nostri au specializare in fizica nucleara sau in scoala de meserii, sectia confectii ghete, nu ne face mai putin egali ca fiinte umane facut din acelasi aluat, chiar daca luam forme diferite cu timpul.. However, s-ar putea ca eu in calitate de homeless sa ma simt inferior domnului psihoterapeut care imi pare mai impinit decat mine, iar daca sunt un prosper om de afaceri care si-a ridicat singur imperiu, s-ar putea sa ma simt superior unuia care numa gura-i de el, prin natura meseriei. Inegalitati sunt destule, care sa ne distraga de la ceea ce ne uneste.
sunt de acord, Eva, ca cineva s-ar putea simti atat de neputincios incat sa mearga la terapeut NU pentru a se vindeca de neputintza cat pentru a cauta o sursa alternata de putere, cineva care sa puna piciorul in prag unde el insusi nu poate. “Va rog vorbiti cu dvs sotul meu, ca eu nu mai stiu ce sa fac!” Si poate ca pentru multi psihoterapeuti este tentanta aceasta pozitie care i se ofera: hei vrei sa fii liderul meu spiritual, guru-ul meu si iluminearea? Uite, te si platesc pt asta. Ce raspunzi? — sigur, e neetic, si-mi asum responsabilitati care-mi depasesc lungul mainilor si lungul nasului, dar oferta e prea tentanta.
De-aia poate ca e nevoie de terapie personala, printre altele, sa mergi acolo sa iei o gura din mierea pe care ti-ai dorit-o dintotdeauna, ca sa n-o mai cauti la viitorii pacienti.
January 27th, 2010 at 1:13 am
@ank
Da, stiu ce inseamna atitudine terapeutica. Insa pe mine ma rodea mai mult cealalta intrebare, referitoare la scoala in care te-ai format. De unde stii ca e bun sistemul, de ce ai incredere in el.
January 27th, 2010 at 1:11 pm
Inca ceva. La postul asta zici ca e vorba de insotire terapeutica, pe cand la cel cu drogurile zici ca ai vrea sa convingi drogatii sa nu se mai drogheze. Se cam contrazic…
January 27th, 2010 at 1:37 pm
daca ma intrebi pe mine, io nu am incredere in nici un sistem
cel mult as dori sa inteleg cum functioneaza sistemul acela
scoala cutare spune lucruri teoretice despre oameni, despre problmeele lor, despre cum se pot ele rezolva, etc. si teoriile alea au o logica, cu cat raspund la mai multe neclaritati cu atat e mai inchegata teoria. insa drept sa-ti spun in nici o scoala nu cred, nu asa incat sa zic ca aia ii calea pe care sa trebuiasca mers.
increderea mea, subreda asa cum e ea, ii mai mult in cele sfinte, pe alea aspir sa le stiu. ca oameni sunt fel si chip, scoli de asemenea, formari si formule si forme – mare diversitate.
io m-am decis sa caut unitatea.
scolile terapeutice, zau ca pentru mine sunt doar niste formalitati.
am cunoscut cativa oameni care au avut real impact terapeutic asupra mea, si nu neaparat au fost psihologi. in urma contactului cu ei viata mea a suferit schimbari majore. cu ei m-am format. ceilalti au fost doar pasageri “profesori” care au vorbit si care ori mi-au intarit convingerile, ori nu m-au atins cu nimic.
January 30th, 2010 at 7:14 pm
i wasn’t refering to “guru” and “iluminare”, de ce te-as duce in extrema aia?
nu-ti cer sa iti asumi responsabilitati de nu stiu ce fel. eu vin la tine pentru ca tu esti psiho-terapet si eu ma simt indeajuns de inconfortabil within- poate ca stiu sa punctez exact cum inconfortabil sau poate ca mi-e neclar, dar in orice caz ne-ok – incat sa constientizez ca “bine, gata, in punctul asta tre sa cer ajutor. nu mai pot /nu mai stiu singur. tot ce mai pot / stiu sa fac acum e sa cer ajutorul. ASTA pot sa fac / stiu sa fac eu pentru mine.” si atunci o fac.
si te si platesc pentru asta, da. altfel nu ma primesti. nu-ti fac nicio oferta tentanta.
de unde stii ca scoala in care te-ai format e the one? pai nu stii, si cu siguranta nu e. e o scoala, din toate. cu ea ai rezonat tu, ce sa-i faci. ai simtit ca in spiritul ei, mai degraba decat in al alteia, poti ajuta tu.
cum ai simtit ca te atrage psihoterapia?
sau cum ai stiut spre ce inclini dintre stiinte umaniste si exacte?…
de unde stii sa am incredere in sistem?
) eu n-am incredere uneori nici in mine insami – atunci de ce ar fi nevoie sa am incredere oarba in sistem?
da de ce te chinui sa ai incredere ?
si cand am in mine, asta nu ma face mai frumoasa, mai eficienta, cu ochii mai abastri. sunt aceeasi, cu bune si cu mai putin bune. doar ca mi s-au confirmat alea bune si mi le-am asumat pe alea mai putin bune.
ca si scoala in care m-am format.
August 3rd, 2010 at 10:17 am
Cum sa iubesti. Papadia.
Mullah Nasreddin ~ “Question”
A man explained to me in great detail, his problem. He was very fond of roses, and had planted them all around his house, but they never grew. All that ever grew were dandelions.
‘Mullah, I plant roses, but only dandelions grow!’
‘Ah’, I replied. ‘Your conundrum is clear. I have heard of a solution for this, which involves three hot peppers and the dung of a camel of advanced age.’
‘I already tried that one’, he said.
‘There is another remedy I have heard of for growing roses, but it involves moving to Persia and growing them on the banks of the river Tigris.’
‘That would be very inconvenient’ said the man.
‘And expensive’ I said, ‘though you could probably afford it.’
‘No’ he said, ‘I don’t believe that’s a good solution. Do you know any others?’ He looked at me hopefully.
I pondered, and pondered, and pondered. He waited patiently. Finally, I had the solution.
‘I have a solution!’ I said, ‘But you won’t like it.’
‘Oh, I will, Nasreddin, I will! Please tell me.’
‘No, I know you will not like it. I don’t think I should suggest it.’
‘Please, Oh, Great and Wise Nasreddin, please tell me.’
‘Well, when you put it that way… no, I can’t. I know you won’t like it.’
‘Enough already, Nasreddin, what is the solution?’
I took a deep breath.
‘You must learn to love dandelions.’