politetea domnului chelner
setul de comportamente care formeaza codul manierelor tuturor celor care lucreaza in servicii.. chelneri.. frizeri.. taximetristi.. psihoterapeuti.. medici.. sunt rezultatul recunoasterii, cel putin la nivel intuitiv, a faptului ca persoana care apeleaza la un serviciu.. cel care cere unui alt om sa ii fie implinita o nevoie.. acea persoana se afla intr-o pozitie de vulnerabilitate aflata in descendenta directa a situatiilor in care, copii fiind, ceream “oamenilor mari” sa ne dea.. sa ne ajute.. sa completeze puterile noastre mici.
reactia mea la obraznicia chelnerului sau la lipsa de bunavointa a medicului este reactia copilului care am fost in momentele cand nu primeam ce aveam nevoie.. ma infurii.. ma deprim.. ma pierd cu firea.. nu fac nimic.. ma retrag in fantasme..
un studiu de psihologie sociala demonstra ca cele mai mari tip-uri le primesc chelnerii care zambesc si isi ating usor clientii pe umar. in mare, pentru acelasi proces isi incaseaza si psihoterapeutii onorariul. singura diferenta.. menul este insasi viata clientului.
November 20th, 2009 at 3:32 pm
eu cred ca l-as lua la palme pe chelner dc m-ar atinge, fie si pe umar. sa mai si porti o bluza din aia cu umerii goi ..
November 20th, 2009 at 5:02 pm
dar persoana care nici nu are puterea sa se puna in situatia de a cere… de a fi vulnerabil… de unde poate veni frica de a primi un refuz?
November 20th, 2009 at 7:11 pm
@ dana: atunci poate pe deget, foarte putin, cand iti da nota de plata?
November 20th, 2009 at 7:59 pm
@ crina: ma gandesc ca, in imaginatie, persoana de care vorbesti a si trait deja scena.. cererea, apoi refuzul si sentimentul nasol de dupa, sentiment care ii reaminteste o durere mai veche.. poate.
November 21st, 2009 at 2:53 pm
Cred ca aceeasi pozitie de vulnerabilitate se regaseste in raporturile sef-subaltern, nu?