antidot..
“Thousands, even millions of American men projected their internal feminine onto Marilyn Monroe. If a million men do that and leave it there, it’s likely she will die. She died. Projections without personal contact can damage the person receiving them“
Robert Bly, The Long Bag We Drag Behind Us
pentru profesionistii in sanatate mintala care fac un act de mandrie ca nu stabilesc relatii cu clientii/pacientii lor.. ca psihiatrii care doar prescriu reteta si intreaba de efecte secundare.. ca psihanalistii care se transforma in ecran.. sau cognitiv-comportamentalistii care deseneaza mecanisme de declansare a simptomului si corecteaza schemate.. pentru preotii care doar asculta si dau binecuvantari si, mai ales, pentru “mirenii psihologi”, oamenii care isi construiesc o misiune din alinarea suferintelor prietenilor, cunoscutilor, colegilor de serviciu sau doar de bloc, pentru cei care asculta si sustin pe ceilalti fara sa ceara nimic sau prea putin in schimb, pentru cei care spun “oamenii vin si-mi spun secretele lor” sau “eu sunt cea la care toata lumea vine sa ceara sfaturi“, un semnal de alarma acest citat din r. bly.
proiectiile celui din fata noastra pot fi o povara.. intuitiv, toti stim asta.. oamenii ma intreaba “bine, dar nu ti-e greu sa auzi in fiecare zi tot felul de lucruri?“.. nu e atat ce aud, cat ce simt.. greutatea din umeri.. oftatul unuia care imi rasuna in ureche mult dupa ce ora s-a terminat.. privirea altuia.. strangerea de mana care lasa o amprenta..
si orice otrava are un antidot.. in acest caz, relatia (psiho)terapeutica onesta, deschisa, care nu doar ne curata si vindeca.. dar ne ofera un cadou de fiecare data.. un plus de energie.. un entuziasm al cresterii impreuna.. al calatoriei impartasite.. incuviintarea ca suferinta este locul unde ne-am cunoscut, dar unde nu ne oprim.
November 18th, 2009 at 12:29 am
Ultimul paragraf… foarte filosofic
Mai practic, cum am putea face asta? Sigur, nu exista solutii universal valabile, dar care ar fi optiunile pentru “mirenii psihologi”?
November 18th, 2009 at 11:56 am
@ Nicoleta: mi se pare ca tot post-ul e un raspuns la intrebarea ta. e posibil sa nu-l vezi pentru ca ai alta parere? daca da, care ar fi parerea ta? .. si apoi mai clarific si eu
November 18th, 2009 at 1:14 pm
Poate ca sint prea “in miezul problemei” si din cauza asta nu vad raspunsul… Recitesc post-ul si ma mai gindesc
Multumesc!
November 18th, 2009 at 6:17 pm
Si eu sunt in miezul problemei, Eugen. Eu ma ghidez dupa scoala interpersonala (bazata pe ideile lui Sullivan, Horney, Fromm) unde exploram relatia dintre noi in sedinta… si de multe ori tot plec acasa simtindu-ma obosita sufleteste. Mi-e greu sa las unele probleme ale clientului (abuz emotional, sexual, probleme financiare profunde) la serviciu.
November 18th, 2009 at 7:44 pm
Am mai reflectat putin si cred ca oboseala mea nu e neaparat legata de clientii mei. E probabil acumulata pe parcursul programului doar ca nu mai simt acelasi entuzism cand vine clientul…. Poate ma reorientez spre neuropsihologie.
November 18th, 2009 at 8:38 pm
Eugen, scriai despre cognitiv-comportamentalistii. Eu termin programul, partea teoretica, anul asta si am aplicat la mai multe programe pentru a completa anul de practica. Majoritatea centrelor medicale de aici scriu in brosuri ca vor psihologi cu experienta in CBT sau alte “evidence based” si “empirically-supported” treatments.” Chiar daca nu-mi place deloc modelul asta, daca vreau sa ajung intr-un centru medical bun, trebuie sa folosesc CBT care mi se pare steril, mecanic…
November 19th, 2009 at 1:27 am
Tu zici frumos ce zici insa ca terapeut esti intr-o pozitie de responsabilitate, nu poti sa zici ce-ti vine si sa te descarci cum o faci cu prietenii fiindca trebuie sa ai grija sa nu-i faci rau pacientului. Nu e o relatie egala. Cum se impaca asta cu ce zici tu?
November 19th, 2009 at 3:57 pm
@ Gina: cand toate terapiile se vor reuni intr-o forma unica (lucru care se va intampla cam tot atunci cand religiile se vor aduna intr-o dorinta unica de comunicare cu divinitatea).. ordinea in care urmasii nostri psihoterapeuti vor lucra va fi – interpersonal/rogersian pentru crearea relatiei, CBT pentru stabilizarea proceselor cognitive, psihodinamic pentru schimbari profunde de personalitate. Pana atunci.. cat despre oboseala, e fireasca. A nu se confunda cu burn out-ul!
@qoa: eu am grija sa nu fac rau si sunt atent la ce zic si cu prietenii
diferenta e ca ei, prietenii, au acces la viata mea personala.
November 20th, 2009 at 11:48 pm
A, deci deschidere sa fie dar numai un pic…pai mai exista profesionisti (nu “profesionisti”) care se deschid mai putin de atat?
November 21st, 2009 at 12:07 am
@ qoa: am nevoie sa clarifici un pic ultimul tau comentariu, ca sa pot da un rapuns.
November 21st, 2009 at 3:44 am
La ce te referi cand spui relatie onesta si deschisa daca pacientii nu au acces la viata ta personala? Si nu inteleg nici care e antidotul in cazul asta.
De fapt care e noutatea? Mi-ai dat impresia din cum ai inceput postul ca tu faci ceva ce altii nu fac dar daca spui ca pacientii nu au acces la viata ta personala eu inteleg ca esti doar “autentic” in relatia terapeutica, nu o caricatura care se identifica pana la paralizie cu un rol, si asta fac toti terapeutii decenti.
November 22nd, 2009 at 6:48 pm
Nu am inteles ultima intrebare dar eu voiam sa stiu altceva. Desi nu vorbesti aici de viata ta personala, sunt totusi gandurile si preocuparile tale. E bine oare, in caz ca te citeste vreun pacient real, sa se raporteze la tine si ca la aceasta persoana ? Imi pun intrebari fiindca si eu as vrea sa incep o terapie si cred ca m-as intreba tot timpul -dar ce gandeste omul asta in viata reala ? E un disconfort sa te destainui in fata cuiva care, prin simplul fapt ca isi pastreaza neutralitatea, e si intr-o pozitie oarecum superioara. Poate asta spune ceva despre cat imi e de greu sa spun lucruri personale.
November 24th, 2009 at 3:55 pm
@ qoa: in expresia ta (doar “autentic”), eu as fi pus “doar” in ghilimele.
decenta este un obiectiv bun si un lucru rar, mai ales intr-o tara ca Romania
@ amalia: Buna intrebare! Cred ca un terapeut nu are cum sa nu se dezvaluie in fata clientului – din felul in care isi mobileaza cabinetul, cum se imbraca, ce cuvinte foloseste. In plus, niciun oras nu este chiar atat de mare. Totusi, e adevarat ca gradul de auto-dezvluire este mai mare intr-un demers cum este acest blog. Am ales totusi sa fac acest pas, pentru ca m-am gandit ca oamenii au nevoie sa vada si alt fel de psihoterapeuti.. nu doar vedetele tv ca dnul Andrei sau dna Zivari. Deci, cumva, e un demers social, de educare a publicului, dialog si dezvaluire.. nu neaparat a psihoterapeutului Hriscu, cat mai degraba a psihoterapiei. Altfel, pentru cei care nu doresc sa afle, exista si psihoterapeuti fara blog..