am lansat AlcoHelp
Astazi am lansat, in cadrul unei conferinte de presa, proiectul AlcoHelp
ALCOHELP este o PLATFORMĂ ONLINE PENTRU PREVENIREA ŞI TRATAMENTUL ABUZULUI ŞI DEPENDENŢEI DE ALCOOL.
www.alcohelp.ro reprezintă un instrument de prevenţie, intervenţie şi orientare către servicii specializate pentru persoanele cu un consum problematic de alcool, uşor de folosit şi care garantează confidenţialitatea şi anonimatul celor care îl accesează.
Astfel, AlcoHelp isi propune:
- să prevină apariţia în viitor a consumului abuziv de alcool la cei care acum consuma alcool fara a avea probleme
- să ofere tehnici şi instrumente terapeutice cu ajutorul cărora cei care acum abuzează de alcool să realizeze reducerea consumului de alcool şi a consecinţelor negative asociate
- să ofere un sprijin direct, prin intermediul e-mail-ului către specialiştii ALIAT şi a forumului de discuţii moderat de specialişti, celor care au probleme legate de consumul de alcool.
Beneficiarii AlcoHelp sunt persoane cu un consum problematic de alcool, cu acces la reţeaua internet:
- Persoanele din grupa de vârstă 25 – 44 de ani, cu un nivel de educaţie mediu şi peste mediu, cu rezidenţă în mediul urban mare şi mijlociu şi cu venituri medii şi mari (funcţie curativă)
- Tinerii cu vârste între 16 şi 25 de ani cu studii liceale în curs sau încheiate, cu acces la internet, rezidenţi în mediu urban mediu şi mare (funcţie preventivă)
Ce este AlcoHelp?
AlcoHelp este un program de auto-ajutor destinat persoanelor care au un consum problematic de alcool. Informatiile si exercitiile cuprinse in cele 10 sedinte se bazeaza pe studii si cercetari internationale care au dovedit eficienta unei asemenea tip de interventie. Un program similar a fost dezvoltat si aplicat cu succes in cadrul centrului AlcoHelp, proiect desfasurat intre 2003 si 2007 de catre ALIAT.
AlcoHelp se adreseaza persoanelor cu probleme mici si medii legate de consumul de alcool.
AlcoHelp propune o combinaţie de intervenţii dovedite în studii internaţionale ca eficiente în reducerea consumului abuziv de alcool:
- Informaţii cu privire la limitele unui consum nepericulos şi consecinţele negative asociate abuzului de alcool
- Instrumente de creştere a motivaţiei
- Instrumente de facilitare a conştientizării şi atingere a autocontrolului
- Unelte terapeutice de tip cognitiv şi comportamental
- Sprijin profesionist (e-mail) şi prin egali (forum)
Absolut toti cei care acceseaza site-ul AlcoHelp au posibilitatea de a efectua (fara a se loga) o evaluare a propriului consum de alcool.
AlcoHelp este realizat in intregime de specialistii ALIAT pe baza experientei acestora in tratarea tulburarilor legate de consumul de alcool si a literaturii internationale de specialitate
AlcoHelp a fost creat si implementat cu sprijinul transparent si neconditionat al Heineken Romania. Specialistii ALIAT isi asuma in totalitate si garanteaza probitatea stiintifica a proiectului AlcoHelp.
Toate serviciile oferite prin intermediul www.alcohelp.ro sunt:
- gratuite
- anonime
- confidentiale

November 12th, 2009 at 6:36 pm
http://www.gandul.info/flux/platforma-online-pentru-vindecat-alcoolismul-5101111
November 13th, 2009 at 11:19 am
[...] mine de-aici a plecat ideea AlcoHelp-ului facut de cei de la ALIAT. Acolo l-am cunoscut eu pe Eugen, se fac aproape 5 ani de-atunci. Din pacate drumurile noastre s-au despartit si ca interes (eu m-am [...]