roluri.. parteneri..
“identification with a role is a substitute for a partner”
Tom of Finland
am gasit aceasta idee.. intr-un documentar despre artistii de grafica erotica.
mi se pare ca exprima intr-o forma foarte clara si simpla o idee extrem de profunda, greu de desprins in terapie chiar si de catre clientii mai “experimentati”.
in acest caz, este vorba de un rol in relatia erotica. celalalt, persoana care devin, este un altul cu care ajung sa am o relatie.
oamenii spun adesea.. “este casatorit cu slujba”.. sau “petrece mai mult timp la serviciu decat cu mine”. identificarea cu o slujba sau cu o functie nu este diferita ca proces de identificarea cu un rol erotic, avand si avantajul ca este validata social.
si inca ceva.. un rol este rezultatul unui act de creatie sau, macar, de alegere. Nu ne va parasi, nu ne va rani (sau nu va refuza sa ne raneasca, in cazul rolului de victima/masochist) si este intotdeauna disponibil. iar daca, totusi, ne paraseste.. suferinta este uriasa.. unii oameni se sinucid sau trec prin depresii grave atunci cand isi pierd slujba, statutul.. ROLUL.
asa ca as modifica afirmatia de mai sus, spunand “identificarea cu un rol este un substitut pentru partenerul ideal“
si revenim la vechea idee.. facem pentru altii (rolul) ceea ce avem nevoie sa primim noi insine (asteptarile de la un partener ideal).. sau ceea ce am avut nevoie sa primim, cand eram mici, de la ceilalti (de ex., de la parinti.. pentru ca parintele este primul partener ideal al copilului) . Si nu am primit.
pe de alta parte.. cine poate sa fie.. doar sa fie.. nu sa faca.. nu sa se prefaca.. pur si simplu sa fie in relatia cu un altul? si cat timp?
si faptul ca, in timpul meu liber, in timp ce ma uit la un film despre oameni care deseneaza lucruri si situatii desucheate, eu ma gandesc la “ale mele”.. unde ma pozitioneaza in relatia cu Rolul meu?
September 17th, 2009 at 7:50 am
Oare aceasta “identificare” cu un rol (de fapt, cu mai multe roluri, succesive sau concomitente, de-a lungul unei vieti, nu?) nu e o fuga de noi insine si de confruntarea cu felul nostru adevarat de “a fi”?
September 17th, 2009 at 2:27 pm
Este o tema interesanta.
daca fusesem casatorita cu “ale mele”, cand a aparut Traian am inceput sa le neglijez mult. Dar stai, dupa o vreme am inteles ca Traian nu corespunde idealului asa cum poate sa faca munca omului — Traian are jobul lui, viata lui, mofturile lui, n-ar vreme sa stea tot in preajma mea sa imi umple zilele si fiecare clipa din ele. Jobul insa poate. Munca mea e peste tot pe unde sunt eu.
Iti impartasesc din situatia mea personala: cand eram singura (adica fara partener de viata) munca era cea in care investeam totul, pentru care era posibil sa sufar sau sa ma bucur pana la intensificarea respiratiei. Dupa ce am dobandit partener, nu mai aveam asa chef de munca, munca a devenit secundara, am zis ca ce imi trebe mie cariera, important e sa fim fericiti si sa ne intelegem, totul parea usor cu el si ..
Insa mai este ceva interesant: in perioada suferintelor din dragoste, mi-am format treptat multumirea fata de efectul pe care il are Traian in viata mea — m-a recapacitat pentru a trai cu “ale mele”, ca un leac a fost pentru niste obsesii trasnferentiale cu care am venit din familia mea de origine. Nu poate fi un lucru rau a-ti iubi slujba si a te implica in ea quasi-erotic. Iubirea dintre oameni necesita in acest punct o noua definitie poate si sigur un nou mod de exprimare.
- la definitie — nu mai poate ramane la stadiul de nevoie afectiva, trebe sa treaca la stadiul de alegere facuta cu acordul tuturor “partilor” din noi.
- la manifestare — nu mai poate ramane la stadiul de contact fizic permanent asemenea bebelusiei, trebuie sa treaca la stadiul de certitudine ca cel iubit ramane in relatie si cand nu este prezent fizic.
Un lucru ramane cert — ca avem nevoia foarte importanta de a relationa cu cineva, sau cu ceva, la modul semnificativ, atat de semnificativ incat sa semnifice insusi sensul existentei noastre. Altfel, logic ca putem ajunge la suicid…
September 18th, 2009 at 8:43 am
si faptul ca, in timpul meu liber, in timp ce ma uit la un film despre oameni care deseneaza lucruri si situatii desucheate, eu ma gandesc la “ale mele”.. unde ma pozitioneaza in relatia cu Rolul meu
la faptul ca esti centrat pe tine. si cautarea propriului rol
September 18th, 2009 at 10:30 pm
Identificarea cu un rol e un substitut pentru viata, asa cum e si identificarea cu rolul din relatia de cuplu. Viata, adica chestia aia schimbatoare, care nu se incadreaza intr-un rol si e mai mult decat alternarea rolurilor. Mai mult decat cariera, mai mult decat cuplu, mai mult decat pasiunea aia sau cealalta.
Din ce am cunoscut eu, pentru oamenii culti, pentru cei cu preocupari diverse sau pur si simplu pentru cei care traiesc din plin nu exista nici problemele nici reperele astea.
September 19th, 2009 at 6:17 pm
qoa spune foarte bine, dupa cum vad eu, cu specificatia ca identificarea cu un rol POATE sa ajunga sa substituie viata. Caz nefericit, prin ingustimea la care supune persoana. Identificare cu o sumedenie de roluri este insa ceva ce te face sa fii o multitudine. Una integrata, de preferinta. Esti mama, fiica, sora, secretara, mentor si ucenic IN ACELASI TIMP, chiar daca in manifestare adopti (sau primesti) un rol sau altul cu care sa te imbraci. Secretara care este si mama, nu doreste sa stea peste program decat daca prefera rolul acesta in detrimentul celuilalt. Mentorul care este si ucenic nu se incununeaza cu specializarile sale pe orice scena apuca, iar ucenicul care este si mentor nu are de ce sa sufere de scaderea inoportuna a stimei de sine, etc. Este mai bine sa nu uitam cine suntem “in total”, nu-i asa?
Totusi articolul acesta mie mi-a ridicat o problema diferita – de unde isi procura omul satisfactia in viata – si cred ca daca stim sa ne traim rolurile neexclusiv, nu ne vom infrupta cu lacomie din nici unul si vom avea privilegiul de-a fi gustat din toate