clienta de la 12
clienta de la ora 12 a avut o tentativa de suicid cu cateva saptamani in urma..
are copii si multe probleme..
dupa spalaturile stomacale efectuate in urgenta, a stat 3 saptamani internata la spitalul obregia.. sub cheie.. intr-o rezerva.
treceau 3-4 zile fara ca vreun medic sau psiholog sa-i adreseze o intrebare..
dupa o astfel de perioada de abstinenta verbala impusa, doamna doctor trecea si-i spunea “ce faci draguta? mai bine, nu-i asa?”
in 3 saptamani, nu a facut nicio ora de consiliere/psihoterapie..
spitalul obregia are peste 1000 de paturi..
peste 30 000 de pacienti se interneaza in fiecare an..
cei mai multi (peste 1/3) sufera de tulburari afective (depresie, anxietate).
July 2nd, 2009 at 5:04 pm
Mai bine o lasau naibii sa moara in pace, daca asta isi dorea, decat sa o bage sub cheie sa o chinuie acolo, medicamentata si izolata…
July 2nd, 2009 at 6:03 pm
nu imi place propunerea ta, dar iti inteleg furia.. am simtit-o si eu.
July 2nd, 2009 at 10:57 pm
totusi, ce se poate face pentru acesti oameni? si de ce cei care au rolul de a-i ajuta nu o fac? nu reusesc sa inteleg cum putem da vina pe sistem cand de fapt e vorba de oameni: oameni suferinzi (iar suferinta psihica e poate mai greu de dus decat cea fizica) si oameni care au intrat intr-o profesie pentru a-i ajuta pe primii.
intrebarea nu este una retorica:), ci chiar as vrea sa stiu daca este posibila implicarea unor oameni fara studii in domeniu in a-i ajuta cumva pe acesti oameni (ma gandesc la ceva gen voluntariat, ong-uri…)
July 2nd, 2009 at 11:11 pm
iertata-mi fie paralela, dar daca te legi de calitatea umana si competenta medicului sau dascalului toti sar de popou in sus precum PDL-ul in cazul Ridzi… si atunci ce pretentii poti sa ai de la oameni pentru care meseria nu este vocatie?
July 2nd, 2009 at 11:18 pm
Eugen,
Am ramas fara cuvinte.
Ca este revoltator, e putin spus. Dar ma intreb, unde era familia ei in acest timp? Cum au putut s-o lase sa treaca prin asa un calvar?
Din pacate, clienta ta nu este singura care a beneficiat de un tratament care n-are nimic de-a face cu profesionalismul in acel spital.
July 3rd, 2009 at 10:42 am
oooooooo si sa vezi ce minunat e in alte spitale din tara! De exemplu la spitalul din Tarnaveni jud Mures (candva celebru pentru sectiile de psihiatrie si neurologie) o pacienta cu depresie e bagata la socuri si indopata cu medicamente, iar “analiza” e doar un cuvant care da bine in discursuri demagogice (cand perioada de “tratament” se incheie starea pacientei e uneori mai rea decat in momentul internarii)! Si pentru ca se discuta aici despre profesionalismul medicilor si al profesorilor eu cred ca problema vine in primul rand de la cei care conduc aceste ministere si care stiu foarte bine despre tarele sistemului, dar inchid ochii in spiritul aceleiasi demagogii
July 3rd, 2009 at 11:12 am
@ ema: sigur ca e posibila implicarea ong-urilor. Tot ce s-a inovat in sistemul de sanatate mintala din romania din 1995 incoace a fost rodul muncii unor ong-uri (ALIAT, Liga de Sanatate Mintala, Estuar, Societatea Alzheimer, Asociatia Romana de Psihiatrie Comunitara – ca sa numesc doar cateva). Problema principala consta in faptul ca o schimbare de proportii, care sa implice intregul sistem nu poate fi realizata decat prin implicarea statului.
@all: in Franta, psihiatrul este obligat prin contract sa stea de vorba cu fiecare pacient cel putin o data pe zi si sa consemneze in foaie elementele importante ale acestei discutii.
July 3rd, 2009 at 1:30 pm
Da, e adevarat propunerea mea este absolut inacceptabila.
Intreba cineva mai sus despre familie, unde era. Eu cred ca ‘familia’ cu pricina a avut foarte multa legatura cu dorinta pacientei de a se sinucide. Poate ca, uneori, in procesul de vindecare, este foarte util ca familia sa mai stea si mai departe.
Oricum, sunt de parere ca in spitalele psihiatrice ar trebui introdusa practica psihoterapeutica. Efectuata nu de psihiatru, ci de psihoterapeut, eventual de orientare psihodinamica (in orice caz nu cognitiv-comportamental). Psihiatrul, chiar daca vorbeste cu tine ore-n sir, nu e atent decat la ceea ce-i aprinde beculetul ca fiind un simptom. Pe psihiatru nu il intereseaza cum te simti psihic, ci il intereseaza daca esti inflamabil, daca dormi bine, daca mai ai ganduri de suicid (si-atat, adica nu continutul lor sau provenineta lor e importanta, ci daca exista sau nu), daca mai auzi voci (nu conteaza ce-ti spun ele si cum reactionezi tu la ele), sau daca mai ai halucinatii. Iar asta, iertare sa-mi fie, dar nu e terapie. Pacientul din spitalul psihiatric are nevoie de interventie psihoterapeutica adevarata, nu doar de conversatie ca sa-i tina de urat.
July 3rd, 2009 at 8:10 pm
Cum se poate iesi din acest cerc vicios?
De vorbit se poate vorbi mult si bine pe aceasta tema…Si vorbele nu ajuta.NU aici.
ONG-urile nu tin loc de “program national”…
Oricat de binevoitoare ar fi organizatiile ne-guvernamentale , singure nu pot pune la punct o strategie…de depistare ,ingrijire si monitorizare a tuturor persoanelor aflate in dificultati de ordin psihic.
Sa fie mentalitatile de vina?Sa fie coruptia?Samanta comunismului , care inca mai incolteste in sistem?
Cunosc oameni dispusi sa investeasca bani multi in proiecte de acest gen, dar care au fost ani la rand respinsi de sistemul romanesc, sub stupida scuza “la noi nu este ca la voi”.
Nu au putut intelege si accepta mecanismul spagii , motiv pt care-si deruleaza proiectele in Turcia , in Olanda sau oriunde gasesc oameni dispusi sa le accepte ajutorul si anii lor de training.
Cate generatii trebuie sa se schimbe pe holurile spitalelor de psihiatrie , pt ca doamna, pacienta de la ora 12 sa fie spirijnita/consiliata de profesionisti ???
Este dureros sa observ cati oameni din jurul meu au nevoie de psiholog , sau chiar de psihiatru …
Umbla liberi pe strada , cand nu mai pot purta povara merg la medicul de familie.
Insa psihologul/psihiatrul parca nici n-ar exista in lista de specialisti.Si asftel pacientul este indrumat de-aiurea ,la endocrinolog- daca indrazneste a marturisi ca are atacuri de panica… sau la pneumolog – daca se sufoca inainte de culcare, de exemplu…
Fac imense cozi la neurologie , daca apuca a povesti ca tremura cand se enerveaza…
Oameni tineri ajung la cardiologul nedumerit care afla ca-i doare-n piept ,desi , in urma investigatiilor nu apar cu patologii cardiace.
Toate astea in timp ce la Obregia pacienta ajunsa in extremis , este intrebata, odata la 3 zile :”nu-i asa ca te simti mai bine?”
Sau ,cum hatru spunea un amic:”Psihiatria este un fel de cenusareasa in sistemul sanitar national , si n-avem de ce sa ne mai miram ca toti nebuni ne sunt pe strazi..”
July 3rd, 2009 at 9:40 pm
Hm, nimic nou.Acelasi lucru s-a intamplat si in spitalul psihiatric din care orasul din care provin. La 18 ani am avut o tentativa de suicid (probleme-multe in familie-, bacalaureatul care se apropia si pentru care parea ca nu mai am suficient timp, spun astea sa nu se inteleaga ca am fost vreun copil teribilist dornic de atentie ci chiar simteam atunci ca nu mai pot). Asadar in prima saptamana am stat inchisa intr-o “rezerva”cu gratii, incuiata sub cheie, alaturi de o fata care efectiv isi pierduse mintile-luase o doza foarte mare de pastile pentru diabetici si am inteles ca nu mai putea fi recuperata, psihic vorbind.Timp de o saptamana am stat inchisa in acea rezerva, cu acea fata care plangea mereu, pe care trebuia sa o ajut permanent -desi aveam incheietura mainii bandajata din cauza taieturilor si o stare tare ciudata din cauza prea multelor pastile luate. Dupa prima saptamana am fost mutata intr-un alt salon , tot la agitati, unde, la fel, am fost total ignorata, nici un psihiatru sau psiholog nu a venit sa vorbeasca cu mine (doar asistente care ma ironizau). Mi-am petrecut timpul ajutand diverse femei cu afectiuni destul de grave, care practic nu mai stiau de ele si pe care nimeni nu le ajuta-femei care isi faceau nevoile pe ele, cadeau din pat si nu puteau urca singure inapoi etc. Abia in a treia saptamana , la rugamintile mamei si cu “putin ajutor” (a se intelege cunostiinta ) am fost mutata intr-o alta rezerva (nu la agitati” , cum fusesem pana atunci), am capatat dreptul de a ma plimba, de a primi vizite etc.In rest..multe medicamente si cam atat .Datorita acelei cunostiinte, am vazut cum erau tratati si pacientii internati la dezalcolizare.. legati de pat, dezbracati si batuti cu bastonul (nu exagerez cu absolut nimic).E adevarat ca toate astea se intamplau cu zece ani in urma, de atunci am mai vizitat spitalul in trecere (sa vad pe cineva internat acolo) si sincer nu am vazut mari imbunatatiri.Dar inca sper …Asa ca , repet, nu ma mira nimic din acest aritcol.
Inutil sa mai vorbesc de eticheta de “nebuna” cu care am fost “gratulata”!
July 3rd, 2009 at 11:40 pm
@Dania: ma bucur ca ai scapat cu viata
Si din tentativa, dar si din spital, si nu exagerez. Am auzit ca in spitalul psihiatric din orasul de unde provin eu, o pacienta cu personalitate multipla cu agitatie psihomotorie, insuficient sedata, a sarit efectiv la gatul altei paciente, care si asta avea personalitate (doar dubla :d). Asta se intampla ‘la supraveghere’, adica cele doua erau inchise acolo, asistentele fiind linistite ‘la tigara’. Au auzit, insa, strigatele de ajutor ale celei atacate, si, din fericire, au intervenit la timp…
July 6th, 2009 at 3:23 pm
Am fost si eu la unchiul meu …a fost internat acolo …
bautura …depresie…fobie sociala…de toate…
tot asa inchis sub lacat … trist…a fost destul de socant
oare sant prea multi pacienti …
sau doctorii sant si ei ….satui …de atatea …framantari …ale pacientilor…????
In august voi face practica acolo …o saptamana…
am terminat primul an …de “Psiho-Pupu” …
poate nu ar trebui sa …glumesc …pe seama asta …
da’ ajuta de multe ori …sa nu te iei prea in serios…