doliul playboy
citit ieri “jurnal de doliu” de roland barthes. e un bun exemplu de doliu complicat dupa o relatie simbiotica, fuzionata. un an dupa ultima insemnare din acest jurnal, r.b. murea calcat de o masina. e o experienta trista sa citesti cum roland-fiul isi inabusa orice imbold la libertate si autonomie, valori pe care le sacrifica pe mormantul mamei sale moarte.
inchizand cartea, remarc pe coperta a treia: mesajul “recomandat de playboy”, cunoscutul logo si indemnul “traieste-ti viata”.
aceasta este boala tarii in care traim – lipsa de adecvare. a oamenilor la locuri si functii, a locurilor la oameni, a cuvintelor si comportamentelor la context. lipsa de adecvare pentru care zambetul ironic (r.b. era gay, playboy este o revista care face bani din pornografie si a-ti trai propria viata este tocmai ceea ce autorul nu a stiut sa faca) este ca un aromatizant de camera pulverizat intr-o latrina.
June 24th, 2009 at 2:54 am
o recomanzi?
June 24th, 2009 at 9:07 am
Vorba Nataliei: s-o cautam si s-o citim?
June 24th, 2009 at 10:09 am
experienta mea cu aceasta carte a fost foarte personala.. pe de o parte, am interactionat la nivel personal, ca om care a trecut printr-o pierdere similara, pe de alta parte, am citit-o cu ochii profesionistului.. un studiu de caz despre un doliu complicat cu depresie.
nu stiu ce relevanta ar putea avea pentru cineva care nu se afla in nici una din aceste situatii..
stiu insa ca majoritatea dintre noi ne vom afla intr-una din aceste situatii.. pierderea unui parinte.
June 29th, 2009 at 12:54 pm
iubirea pentru tine mamă e şi o jucărie
cu care nu mă jucasem
şi moartea ta nici astăzi n-o înţeleg
consultând dicţionarele docte
ai murit acum doi ani şi o sută patruzeci şi patru
cu alte cuvinte ai murit acum doi
ani şi o sută patruzeci şi patru de zile
apără-te
cu atotputerea nefiinţei tale
vezi că sunt dobitocul rarisim care-şi iubeşte morţii familiei
cu atât mai devotat
cu cât ei au trecut mai demult în lumea umbrelor
s-ar putea să râcâi
peste un timp în neştire lespedea ce-ţi
guvernează
putrefacţia
şi ceea ce
voi scrie va fi o cântare tristă
de iubire filială începută
cu fruntea pe masă-ntre flori acum (virgil mazilescu)
June 29th, 2009 at 5:03 pm
@ dan: multumesc.
m-am gandit la versul asta – “cu atât mai devotat
cu cât ei au trecut mai demult în lumea umbrelor”
marca unui doliu patologic tocmai asta este – trecerea timpului nu este tamaduitoare, dimpotriva.