pentru maica tereza
“De ce ne este unora mai uşor să găsim sensul vieţii şi altora mai greu? De ce nu reuşim să găsim sensul vieţii, chiar şi atunci când toate merg strălucitor?”
Maica Tereza
intrebarea asta a ramas in ‘drafts‘ (prea) mult timp.. cred ca pur si simplu incercam din greu sa gasesc un alt raspuns decat cel pe care il aveam deja. asa ca renunt sa mai incerc din greu si o sa-l trec aici pe cel pe care l-am gandit acum cateva saptamani, cand am primit aceasta intrebare pe mail.
***
ne este greu sa gasim sensul vietii pentru ca viata nu are un sens.. putem sa-i dam noi unul, printr-un act de creatie (autocreatie si cocreatie).
sfantul graal nu exista sau, oricum, el nu este un pocal aurit, ascuns undeva spre a fi gasit de cel mai destoinic dintre cavaleri. in schimb, orice cavaler poate gasi sfantul graal printr-un act de creatie (poate fi magia lui Merlin, iubirea lui Lancelot, puterea lui Arthur)
si pentru a crea, e nevoie sa ne creditam. sa spun ca eu, eugen hriscu, am capacitatea sa creez un sens pentru viata mea, acceptand ca viata nu are un sens valabil pentru toti ceilalti, deci ca sensul pe care fiecare il acorda vietii lor este tot atat de valabil, pentru ca nu spune nimic despre VIATA si totul despre NOI insine.
si mai am nevoie sa constientizez ca acest efort de creare este un joc al mintii, nu o realitate. de aceea, a gasi un sens in viata nu este sinonim cu a gasi fericirea. de multe ori presupune asumarea nefericirii sau, cel putin, a disconfortului.
interesant, in acest context, este pseudonimul pe care ti l-ai ales. de aici de unde scriu aceste randuri, viata maicii tereza are exact aceeasi valoare ca si viata ta, anonimule. iar sensul pe care ea l-a gasit vietii (daca s-a gandit la vreunul) este la fel de “adevarat” ca cel pe care te vei hotari sa-l dai tu propriei vieti, atunci cand te vei fi decis sa renunti la a-l mai cauta.
sau la a mai intreba pe altii, fie ei si psihoterapeuti.
June 15th, 2009 at 10:37 pm
Frumos spus!Tot ceea ce cautam este in noi, probabil de asta unii dintre noi nu reusim sa gasim acel sens.Toate sunt asa cum trebuie sa fie…Ce e fericirea, tristetea?Sunt stari pe care noi le definim…
Sensul vietii mele este trasat de ceea ce-mi doresc eu, de viziunea mea optimistă, de credinţa că pot.
June 15th, 2009 at 11:53 pm
Cred ca sensul vine din contactul cu “centrul”, “sufletul” sau cum i se mai spune pe care il ai cand esti copil, apoi il poti pierde/rataci. Sensul il cauti daca nu esti in contact cu acest centru/tine insuti. In momentul in care reiei contactul intrebarea cade, raspunsul se impune de la sine.
Toate intrebarile astea sunt ale fiului ratacitor, cei care nu sunt nici alienati nici pierduti nu au astfel de indoieli,
traiesc spontan.
June 16th, 2009 at 10:27 am
Asa zicea si Noica: “Ce bucurie ca viata nu are sens! Pot sa-i dau eu unul…”
poate ca fericirea gasirii sensului vietii e inscrisa in codul nostru genetic…si unora le e pur si simplu imposibila…
June 16th, 2009 at 10:54 am
Din punct de vedere psihologic e probabil cel mai bun adevar, creeaza toate conditiile pentru libertate.
*Imi inchipui un dumnezeu care citind ce-ai scris zambeste aprobator.
June 16th, 2009 at 11:36 am
Sau, cum spunea John Bowlby: “I’m glad I haven’t found my style yet; I’de be bored to death.”
June 16th, 2009 at 2:39 pm
de ce e conditie esentiala sa renunt sa caut sensul vietii, ca sa-l gasesc?
June 16th, 2009 at 3:20 pm
imi place subiectul. eu cred ca este din stat sortita esecului o cautare al carei obiect nu poate fi gasit, pentru simplul fapt ca nu exista (pre-gravat undeva).
aduce cumva cu cele doua conceptii opuse privind liberul arbitru si determinismul. diferenta dintre a fi de acord ca locul unde ma aflu in existenta proprie reprezinta suma alegerilor facute de-a lungul vremii (da, plus noroc, plus sansa, plus Divin) si a simti sau a crede ca ma aflu in locul nepotrivit, si ca altceva ar fi trebuit sa se intample, altceva ce asteptam, altceva ce ar fi avut sens. si aici vorbim de reponsabilitate, curaj, creatie… smerenie.
si da, de acceptarea ca life is what you make of it.
June 17th, 2009 at 5:33 pm
In Soliloqvii , cita Eliade un intelept: “Singurul sens al existentei este acela de ai gasi un sens”.Si n-am uitat niciodata vorbele astea.
Si-am hotarat eu atunci , adolescent rebel fiind, ca abilitatea cu care cauti si gasesti sensul acesta face de fapt adevarata diferentiere dintre oameni…
Capacitatea de-al abstractiza ca si nevoie , de-al intui , si de al simti, pe el…pe sens , tine de esenta fiecaruia dintre noi.Maturitatea nu ne-o confera intotdeauna anii , ci pozitia in care ne situam pe drumul acesta existential.
Uneori nici anii si nici diplomele nu ne ofera garantii in acest sens.Nu exista masterat pt scoala vietii.
Doar in noi sta capacitatea de-a framanta in lutul propriei fiinte toate cate le stim si simtim , si sa mai facem un pas intr-acolo.
Imi e greu sa inteleg de ce oamenii nu-si asuma propria libertate …Cu toate cate le aduce ea…
June 17th, 2009 at 5:38 pm
* erata :
…de-a-l abstractiza…
…de-a-l intui …
…de a-l simti …
Am scris gresit , si nu se cade…
June 17th, 2009 at 6:19 pm
@thais: se spune ca gramatica este o forma de repect pentru celalalt. Multumesc!
June 18th, 2009 at 11:45 pm
De ce un joc al minţii nu este realitate? Mintea nu e realitate? Nu sunt oamenii parte din lume? Şi atunci, dacă oamenii inventează sensuri, nu sunt şi sensurile parte din lume? Nu e nimic ex nihilo sau de novo în gândirea umană, nimic exterior lumii, dacă nu devenim dualişti şi ne imaginăm mintea ca pe ceva imaterial şi de origine divină, etc.
June 19th, 2009 at 10:35 am
@ Vlad: in relatia minte-creier, multe s-au spus de la decartes incoace si, deocamdata, nu ma simt in stare sa aduc ceva nou; pot doar sa-mi precizez pozitia. sigur ca mintea este realitate, dar ce fel de realitate? un gand nu are masa, volum, miros sau gust (desi uneori spunem ca cineva este apasat de ganduri, nu putem sa impartim cu el acea povara).
Cand vorbesc cu psihiatri (si in romania, majoritatea practica un biologism reductionist, care se apropie de epifenomenalism), prefer un dualism explicativ – in functie de nivelul de intelegere la care ma plasez, pot vedea o depresie ca pe un deficit de neurotransmitatori sau ca pe integrarea unor modele de gandire inadecvata la situatia prezenta sau ca manifestarea unei vulnerabilitati genetice destabilizata de factori de mediu adversi.
Cand un client se asaza pe scaunul din fata mea, ader la sistemul de identitate minte-creier. nu am intrebari speciale de psihiatrie si interventii separate de psihoterapie – avem o discutie, la sfarsitul careia psihoterapia si reteta de psihiatrie fac parte din acelasi plan de vindecare.
in fine, cand corespondez aici cu tine, intr-un mediu bazat pe inteligenta artificiala, tind sa ader la un punct de vedere functionalist (mintea este o functie a activitatii creierului, un proces, asa cum soft-ul de la wordpress este pentru laptop-ul meu).
cred ca ce am vrut sa spun e ca sensul pe care cineva il da propriei sale vieti, lumii, etc nu ar trebui luat prea in serios si, cu siguranta, nu absolutizat, nu impus cu forta, nu considerat ca fiind ADEVARUL, REALITATEA. prea multi oameni au murit si mult mai multi au suferit pentru ca un asemenea “joc al mintii” a devenit realitate si impus cu forta altora. poate ca cineva crede ca sensul vietii este sa te mariti, sa faci copii si sa cresti nepoti. e ok. dar (apropo de post-ul tau cu privire la ura de semeni) asta nu inseamna ca acela este SENSUL.
multumesc pentru mesajul tau.. m-a ajutat sa ma clarific. in plus, adunate laolalta, comentariile sunt un plus de ajutor, sper, pentru persoana care mi-a adresat intrebarea.
June 19th, 2009 at 9:23 pm
Totul e într-adevăr de un mare ajutor (chiar dacă nu mă bag în discuţie). Mulţumesc mult!
June 19th, 2009 at 11:00 pm
@ maica tereza: nici nu stii cat ma bucur pentru mesajul tau. ma gandeam cu ingrijorare ca ne-am indepartat mult de la subiect.
multumesc si eu!
June 20th, 2009 at 8:12 am
foarte bine scrii, excelent articol
June 21st, 2009 at 4:51 pm
Viata e atat de frumoasa cand nu stim nimic despre ea, decat ca este si functioneaza. Ne punem in fata scopuri mici, care totalitar nu dau sens vietii, dar ii ofera un curs, ce trebuie savurat. Suntem inconstienti, asteptand mereu rasplata, capatul, fara sa ne dam seama ca defapt acesta e defapt moartea. Am mai spus-o: ar fi atat de usor sa traim totul din plin, daca nu am vrea sa le stim pe toate!
June 21st, 2009 at 9:13 pm
@Eugen “desi uneori spunem ca cineva este apasat de ganduri, nu putem sa impartim cu el acea povara”
Cand un prieten vine apasat de ganduri sau probleme si vorbim de multe ori el pleaca eliberat, usor si eu plec apasata. Se transmite apasarea. Poate e foarte naiv ce spun insa asta inseamna ca o putem imparti, nu?
June 22nd, 2009 at 11:17 am
ah, Ioana, ti-am lasat un comentariu pe blog dar nu stiu daca l-ai primit sau trebuie moderat habar-n-am
salutari .
June 22nd, 2009 at 3:22 pm
@ qoa: nu e naiv, insa e o iluzie de putere. tu nu poti face nimic sa usurezi povara celuilalt. celalalt, daca ar vrea, nu poate sa-ti dea tie din “povara” sa. Fiecare se schimba pe sine in cadrul relatiei. Te-as corecta spunand ca nu o putem imparti, dar o putem impartasi si aceasta impartasire/impartasanie ofera un cadru pentru a ne putea schimba pe noi insine.
June 22nd, 2009 at 3:27 pm
@ emma: nu stiu daca iti dai seama cat de inadecvat, uneori agresiv si nepoliticos este comportamentul tau pe acest blog, blog care este o alta casa a mea. E adevarat, e o casa cu usile larg deschise, dar asta nu inseamna ca orice este permis.
Te invit sa faci o pauza de la a comenta aici. Cel putin pana iti dai seama ce ai cu adevarat nevoie de la mine si de la ceilalti oameni care posteaza aici. Multumesc.
June 22nd, 2009 at 4:38 pm
doresc sa completez ca niciodata nu am sa pot sa imi revin asa cum m ai jignit . esti atat de meschin si lipsit de sensibilitate ca trebuie sa te intrebi candva daca meriti ceea ce faci . m ai umilit asa cum este nepermis .
June 22nd, 2009 at 6:28 pm
@ emma: Imi pare rau ca te simti jignita. Nu a fost intentia mea sa te umilesc. In mod clar, contributiile tale si acest blog nu au ce cauta impreuna.
June 22nd, 2009 at 9:44 pm
tocmai ca o faci cu intentie ( esti rau intentionat ) doar stii bine acest lucru ( spre ex : “gramatica este o forma de respect … ”
“multumesc afreuda ca ai acceptat decizia mea cu eleganta…” tam-tam – “emma te invit intr-un cabinet de psihoterapie”
probabil clintela ta se invarte in lumea buna cizelata si in cercurile esquisite … adica aristocratice) tii … ce mai prejudecati nu-i asa ?
eu te-am provocat in urma cu cateva postari si tu nu mi-ai inselat asteptarile . iti place sa domini . iar faptul ca mi-ai sters comentariile si le lasi doar pe cele pe care consideri tu ca sunt ok imi confirma acest lucru
iti doresc sa dai cu nasul in usa si sa faca pic-poc . haaaaaaaaaaa cel putin un petite de razbunare .
June 22nd, 2009 at 10:07 pm
@Eugen
Ai dreptate, e o iluzie de putere la mijloc. Nu m-am gandit sa-mi reprezint spatiul dintre doi oameni (relatia), ca un spatiu viu. Eu ma gandeam cand la unul cand la celalalt.
Merci mult, mi-am mai clarificat ceva.
June 25th, 2009 at 12:49 am
v-as intreba daca nu este cumva o prea mare povara pentru un om sa devina inventator de sensuri, mai ales acum, cand, e un truism ce spun aici, zeci de oferte de sensuri te imbie pe la toate colturile. de ce unul si nu altul? ‘criza’ de sens se traduce prin inflatia de sensuri.
June 26th, 2009 at 8:33 pm
@ cata: depinde cu ce comparam – prea mare in comparatie cu ce?
cred ca e mai bine sa avem 100 de brand-uri de cafea decat doar cutii cu nechezol. Sigur, alegerea ar fi mai usoara in al doilea caz, pentru ca nu mai presupune niciun proces de alegere.
E bine sa ai de unde alege.. pe de alta parte, macarea semipreparata, gatita si ambalata nu are acelasi gust cu cea pe care ti-o prepari singur.. sau cel putin asta e experienta mea.