pentru psihologi
maine voi sustine, la sediul clinicii, cursul “Psihiatrie pentru psihologi“. 12 oameni s-au inscris.
cu aceasta ocazie, mi-am amintit de o intamplare nu foarte recenta: o domnisoara a fost adusa la mine de mama foarte nemultumita ca fata consuma droguri. droguri tari. dependenta severa cu multiple consecinte negative la adresa sanatatii tinerei mele paciente. viata sociala centrata pe consum. insight asupra pericolului foarte scazut.
ea: eu am venit, dar nu cred ca psihoterapia ma poate ajuta cu ceva.
eu: inteleg..
mai schimbam cateva replici si imi spune ca merge la facultate.
eu: ce studiezi?
ea: psihologia
mi se intampla rar sa raman fara replica. acesta a fost unul din acele momente.
June 13th, 2009 at 3:21 pm
Si ce s-a intamplat mai departe?:)
June 15th, 2009 at 9:33 am
vezi daca pui intrebari gresite?
) ramai fara replica! trebuia sa intrebi “si ce diploma vei avea?”
June 15th, 2009 at 12:20 pm
ce sa spun.. cand oamenii vor sa se drogheze si parintii le dau bani sa o faca, nimeni nu-i poate opri. indiferent de ce facultate spun ca fac.
June 15th, 2009 at 1:46 pm
Parintii nu le dau bani sa se drogheze sau sa consume alcool. Decizia de a da banii primiti, pe asa ceva, e proprie.
Oricum, mama a adus-o sa primeasca ajutor si sper sincer ca ai putut s-o ajuti.
Cand un membru al familiei sufera de adictii este cumplit pt toata lumea. Este un sentiment de neputinta, de vinovatie, de furie uneori si ai face orice ca el/ea sa se faca bine, chiar daca asta inseamna sa-i devii persona non grata, sa aiba impresia ca-i esti dusman. Uneori relatiile familiale se rup de tot. Si suferi, suferi enorm dar nu ai ce face. Alteori se fac n promisiuni care tot de atatea ori sunt incalcate. Este o tragedie.
Si cu riscul de a te supara pe mine, sa sti ca nu exista mereu un vinovat (mama, tata, sora, fratele, atmosfera, viata etc) ca x s-a apucat de bautura, droguri. Exista frati care au trait in acelasi mediu, au suferit la fel in copilarie, au traume si totusi numai unul s-a apucat de droguri/bautura.
Si legat de bani, uneori ii dai bani sa-si plateasca psihoterapia (desi tu poate faci eforturi mari pt acei bani; nu toti finantatorii de psihoterapie sunt bogati; sau poate tu insuti ai avea nevoie de psihoterapie ca uneori simti ca nu mai poti) si nu esti sigur ca intradevar se duce acolo. Alteori afli dupa saptamani ca de fapt nu s-a mai dus si daca iti permiti sa intrebi de ce,primesti un raspuns care poate e, dar de multe ori nu e adevarat. Si n-ai cum sa verifici. Nu poti suna psihoterapeutul: “Stiti i-ati zis dvs. sa…?”
E complicat Eugen, e foarte complicat, trist, uneori de-a dreptul sfasietor.
June 15th, 2009 at 8:03 pm
@ just me: ai dreptate in multe feluri. si voi dezvolta acest subiect intr-un post separat.
deocamdata, un raspuns scurt: sigur ca un parinte poate verifica daca fiul/fiica s-a dus la psihoterapie sau nu – ceri chitanta!
June 15th, 2009 at 10:23 pm
Eugen,
Sunt sigura ca va fi un post interesant. Astept sa-l citesc.
In legatura cu chitanta, iti multumesc pt sugestie, dar este valabila doar in relatia parinte – copil.
Ce te faci cand “copilul” cu probleme nu e chiar copil? E un adult in toata regula care locuieste la casa lui. Mai mult, ce te faci cand finantatorul nu e parinte (poate fi frate, sora, matusa, unchi, verisoara etc.)? Sau daca e parinte, este un biet pensionar caruia i se rupe sufletul pt copilul lui/ei si care pune leu pe leu sa finanteze psihoterapia pt ca realizeaza ca ajutorul specializat este singura solutie reala, este cel mai mare ajutor pe care il poti oferi unei persoane care are o problema de adictii.
Deci cerutul chitantei nu merge.
In plus, ca m-am pornit si mi-am pus sinapsele in functiune, cred ca simplul gest de a cere chitanta (chiar si in relatia parinte – copil) poate rupe acea legatura de comunicare care si asa e extrem de fragila. Sti cat de sensibile sunt persoanele care au aceasta suferinta si cum interpreteaza in fel si chip fiecare gest!
De asta iti spuneam ca e complicat Eugen, e foarte complicat, trist, uneori de-a dreptul sfasietor.
June 15th, 2009 at 11:40 pm
Nu inteleg unde mai e liberul arbitru in discutia asta. Fiecare are dreptul sa ia droguri pana la moarte daca asta vrea si atat poate. Nu trebuie salvata toata lumea. Probabil multi copii nu sunt interesati de psihoterapie tocmai fiindca e recomandata si platita de parinti…
June 16th, 2009 at 12:07 am
qoa,
Nu e chiar asa. Uneori mai este o predispozitie genetica, deficienta unor neurotransmitatori etc.
In plus, este un proces foarte complex. Cel putin in cazul alcoolului incepe omu’ cu un pahar, maine alt pahar si celor dragi nu li se aprinde nici un beculet rosu, ca doar bea omu’ un pahar de bere/vin etc. Dar, in timp, se ajunge la bauturi mai tari, se ajunge la mai multe pahare si coroborat cu ce am scris mai sus, hop adictia s-a produs.
E foarte greu sa lasi un membru al familiei sa ia droguri/alcool “pana la moarte daca asta vrea si atat poate”. De multe ori acesti oameni sunt capabili de multe, de foarte multe lucruri bune cand nu sunt sub influenta alcolului/drogurilor, sunt oameni inteligenti. E greu sa stai nepasator si sa vezi cum cineva isi distruge viata si cum de multe ori se distrug famili, se altereaza si alte vieti. Este un efect de domino.
Mai mult, chiar persoana care sufera de adictie poate ajunge in situatia in care realizeaza ca trebuie sa se opreasca dar nu poate. Si este foarte important sa primeasca ajutorul unui specialist. Cea mai unita familie (care rar mai poate fi asa unita dupa instalarea unei astfel de tornade emotionale) si cei mai buni si intelegatori prieteni nu pot substitui ajutorul dat de un specialist. Cel putin eu asa cred.
It’s just my two cents worth.
June 16th, 2009 at 12:36 am
Eugen,
Cred ca “Psihiatrie pentru psihologi” a fost un curs foarte interesant. Te-ai gandit sa sustii un curs de genul “Psihiatrie pentru familiile celor care lupta cu adictiile”?
La o googaleala rapida se pot gasi o multime de informatii despre adictii, neurotransmitatori etc., dar este o diferenta mare intre information si knowledge. Partea de knowledge e greu de gasit.
June 16th, 2009 at 12:53 pm
Stiu ca nu poti lasa omul sa moara in fata ta pur si simplu insa nu-mi place demonizarea asta a aloolului si drogurilor. Cred ca e evident ca oamenii consuma fiindca le aduce ceva bun. De alcool nu stiu sa fi facut cine stie ce minuni insa drogurile cu siguranta i-au facut pe multi sa-si gaseasca sensul in viata, sa rezolve conflicte, sa se regaseasca etc. Doar cultura oficiala nu accepta asta si pune un prea mare semn egal intre adictie si consum.
September 10th, 2009 at 6:05 pm
Probabil ca domnisoara a fost atrasa de psihologie tocmai pentru ca spera sa obtina acolo anumite raspunsuri.
A studia psihologia este una, a o aplica e alta. Psihologia e una, psihoterapia e alta. Sa stii din carte e una, sa stii din propria-ti viata e alta.
Sigur, nu e sarcina noastra a psihoterapeutilor sa ii “salvam” (contra vointei lor) dar este sarcina noastra sa ii ajutam atunci cand ajung la noi.