tehnica si relatie
“mama a anuntat ieri seara la cina, de parca ar fi fost un motiv sa curga sampania in valuri, ca se implineau fix zece ani de cand isi incepuse “aanaaliza”. Toata lumea va fi de acord ca asta e mi-nu-nat! [...] Cand isi povesteste sedintele, e ceva de-ti vine sa te dai cu capul de toti peretii. Tipul face “Hmmm” la intervale regulate repetandu-i ultimele cuvinte (“Si m-am dus la Lenotre cu mama”: “Hmmm, cu mama?” “Imi place mult ciocolata”: “Hmmm, ciocolata?”). In cazul asta, pot sa ma proclam psihanalista maine.”
***
“Pentru prima oara, ma simt total increzatoare, desi nu sunt singura. Nici chiar cu Manuela, careia i-as destainui totusi viata mea, nu exista aceasta senzatie de absoluta siguranta, nascuta din certitudinea ca ne intelegem. A-ti destainui viata nu inseamna a-ti deschide sufletul si chiar daca o iubesc pe Manuela ca pe o sora, nu pot sa impartasesc cu ea acel minimum de sens si de emotie pe care existenta mea nefireasca il rapeste universului”
“eleganta ariciului” Muriel Barbery
Relatia nu este suficienta pentru a infaptui travaliul terapeutic. Nu e de ajuns sa fii la varsta pensionarii, pentru a fi Sfanta Vineri.
Tehnica terapeutica este ridicola si neputincioasa in afara relatiei terapeutice. Nu e de ajuns sa ai o mantie, o palarie tuguiata si cu boruri largi, nu e de ajuns sa posezi niste incantatii pentru a fi Merlin.
Impreuna, tehnica si relatia creeaza mediul terapeutic, spatiul unde se implineste vraja. In terapie, adesea, asta inseamna nu o vraja noua, ci ruperea unor vraji mai vechi – broscoiul se transforma in print, forma lui originala, printesa este eliberata din somnul ei de o suta de ani, reincepe sa traiasca, cei sapte frati isi leapada forma de lebada si redevin oameni. Dupa aceea, povestea se termina, pentru ca incepe libertatea. Si literatura.
June 2nd, 2009 at 3:12 pm
Relatia, tehnica, competenta autentica, spontaneitatea, creativitatea, franchetea, rezistenta la frustrare si multe altele, as spune
June 2nd, 2009 at 10:59 pm
Ei, cine oare poate sa stie cati broscoi a sarutat printesa ca sa gaseasca printul? Tot asa, cine oare stie de cate sarutari de printese a avut nevoie broscoiul de ca sa devina print? Si mai stie oare printesa cati printi “nenascuti” a lasat in urma? ce sa mai vorbim de parecierea broscoilor….
Tehnica fara relatie ca si relatia fara tehnica par a fi sortite esecului. Spatiul terapeutic nu inseamna un neconditionat “imi place”…de unde deriva risipa de sarutari, poate speranta fiecarui sarut si peste toate, subiectivitatea noastra care va ramane intodeauna, mandra si independenta intr-un colt, indiferent cu cate zgarzi poleite cu aur o vom momi. Deci? ce bine ca suntem oameni si putem avea atat relatii cat si non-relatii:)
June 3rd, 2009 at 12:40 am
Nu ma pot abtine
. Cred ca in curand mama mea va implini un an de analiza si in sfarsit am reusit sa ne apropiem fara sa ne aruncam invective si jigniri in fata, santajele si-au mai pierdut din sens, recunoaste ca a gresit si eu recunosc un lucru teribil – ca poate sst, vai, cum dracu am si eu nevoie de ea…si nici nu mai tin atat de mult sa-mi distrug viata ca sa-i demonstrez ca e o idioata.
Probabil nu va intereseaza in mod deosebit confesiunea asta insa e placerea mea:).
June 3rd, 2009 at 5:14 pm
@ qoa: pe mine ma intereseaza. Pentru ca este mai rar ca parintii sa intre in analiza si sa inceapa sa repare relatiile cu copiii. De obicei, copiii sunt cei care incearca sa treaca peste ranile trecutului. Cel putin la mine asa a fost. Si imi place ca schimbarea mamei tale a antrenat si o schimbare a ta.
multumesc ca te-ai oprit sa povestesti.
June 3rd, 2009 at 6:26 pm
Multumesc si eu pentru primire. Mama s-a luat dupa mine, de asta a inceput o analiza.
Cum eu mi-am negat mereu nevoia de parinti fiindca ei o foloseau impotriva mea cand mama a recunoscut ca gresea eu am simtit ca nu mai am de ce sa-mi neg nevoia. Sigur ca lucrurile nu au decurs asa neat&clear insa asta e esenta.
Am observat ca schimbarea unei persoane din familie antreneaza schimbari la ceilalti. In primul rand fiindca relatiile se schimba si apoi…cred ca sunt alte mecanisme mai subtile care exista intr-o familie. Oricum, orice mm de miscare interioara a unuia se reflecta imediat in ceilalti. Sacul pe care il caram mereu in spate…
June 3rd, 2009 at 11:09 pm
de aceea vorbim atat de des despre constelatiile familiale si despre dinamica lor. Felicitari, suna bine ceea ce spuneti ca se intampla…
June 4th, 2009 at 1:25 pm
Multumesc, de obicei nu accept complimente insa acum chiar simt ca am facut un lucru mare.
Ma intreb cat din dinamica unei familii sau a unei persoane poate fi obiectivata in termeni rationali. Nu cumva e o capcana? Sigur ca nu poti sa nu gandesti insa de prea multe ori am impresia ca discursul rational despre relatii e doar autoiluzionare, defensa, orbire de fapt. Sau, in cel mai bun caz, o constructie interesanta insa paralela cu ce se intampla de fapt.
June 4th, 2009 at 11:08 pm
Cred ca dinamica unei familii/persoane tine de mult mai multe decat de rational si, personal, pun destul de multa greutate pe partea de procedural, care poate fi inteleasa teoretic, ca proces, dar care nu spune mai nimic despre persoana ca atare (dar transgenerationalul exista…:). Recunoasterea unor ciclicitati individuale duce catre confirmarea proceduralului iar partea de rational poate fi mai mult un instrument, ambalajul, vehicolul care da un sens individual unor lucruri care sunt mai greu de evidentiat (transfer/contratransfer). Poate este bine de mentionat importanta calitatii unei relatii, care trece dincolo de rational. Autodefensa…cine si cat se poate deschide in fiecare consultatie cu fiecare persoana? Normal ca trebuie sa fie si aparari…Restul sunt insa variatii individuale fata de ceea ce recunoastem mai mult sau mai putin constient in noi si in celelalt….
Asta asa, ca o parere de moment…:)
June 5th, 2009 at 2:41 pm
@mc: cum se face emoticon-ul ala care se scarpina incurcat in crestetul capului..?
June 5th, 2009 at 4:04 pm
June 6th, 2009 at 3:00 pm
Da’ cine l-a incurcat?
June 6th, 2009 at 4:07 pm
@ qoa & mc: “Recunoasterea unor ciclicitati individuale duce catre confirmarea proceduralului iar partea de rational poate fi mai mult un instrument, ambalajul, vehicolul care da un sens individual unor lucruri care sunt mai greu de evidentiat (transfer/contratransfer).
?
June 8th, 2009 at 10:36 pm
Eh, asa cum pui frana pe locul din dreapta de la masina desi stii ca este inutil si nu franezi, asa mai sunt multe reactii tip “standard” intrate in procedural..(automatism). Noi stim ca punem frana cea inutila, dar sunt cazuri in care nu stim. Suntem mandrii ca realizam automatismul franei (:)) dar nu extindem perceptia aceasta si la alte niveluri…Simplu, la fel ca la un atac de panica:) Sincer insa transfer/contratransfer cu frana imi este mai greu acum..promit pe alta data:) Oricum, transferul/ctratransferul este in sfera subiectivului si se crede doar pe cuvant…