,39, 40,
nu e gripa, nu e raceala, indigestie, mahmureala, nimic din ceea ce in mod obisnuit numim boala. Am rubeola. Dupa 72 de ore de febra intre 39 si 40 de grade, cateva ganduri la cald (dovada ca nu mi-am pierdut ironia):
- ma raportez la boala ca la un incident in viata mea “normala”. Ma astept sa treaca si sa revin la activitatile si starea mea de spirit obisnuite. Bineinteles ca Adultul din mine stie ca exista boli cronice, boli invalidante care nu se termina, boli care omoara. Cred, insa, ca nimic nu ne pregateste pentru experienta de a afla ca acea durere sau acea neputinta nu va mai trece niciodata. Bineinteles, putem oricand spera. A accepta si a gasi un mod de a merge mai departe, asta e cu adevarat greu.
- orice motivatie mi-a disparut, partial din lipsa de energie, partial din incapacitatea de a ma concentra si, partial, pentru ca ma simteam foarte departe de locul unde ceilalti oameni, sanatosii, isi desfasoara viata.
- brusc, faceam parte dintr-o minoritate. Marea majoritate a oamenilor, la un moment dat, sufera de ceva – foarte putini dintre noi functionam ”in parametrii largi ai normalitatii”, cum scriu medicii pe certificate. Cu toate acestea, oamenii bolnavi nu sunt prezenti in viata publica. Sau, eventual, apar dupa ce s-au insanatosit sau dupa ce au gasit solutia salvatoare care sa-i transforme in “invingatori”. Una din marile discriminari ale timpului nostru este impotriva celor bolnavi.
- si, mai aproape de ce lucrez eu – semn ca ma ”fac bine” - dependenta de substante este o boala cronica. Ce e atat de dificil pentru ceilalti, sanatosii, de inteles si acceptat nu e ca dependenta e o boala, ci ca e o boala care nu se vindeca dupa o saptamana de spitalizare si, uneori, nu se vindeca.
- o boala contagioasa face ideea de vinovatie/responsabilitate mult mai dificil de transat. Am luat boala de la cineva si deja stiu cu siguranta ca am dat-o mai departe cel putin unei persoane. Nu ma simt vinovat, consider ca am facut ce-am stiut mai bine in conditiile date si ca nu am facut rau nimanui cu intentie. Multi parinti abuzivi declara acelasi lucru cand copiii-victime ii confunta multi ani mai tarziu. Tot vreun virus?
- Ratatouille (pe care l-am vazut de 2 ori intr-o singura dupa amiaza) e doar un mod foarte inteligent al americanilor de a-si bate joc de bucataria frantuzeasca, bucatarie plina de snobi si de sobolani. McDonald’s are, in schimb, standarde de curatenie. Nu?
April 1st, 2009 at 7:58 am
Sa inteleg ca aceste ganduri legate de efectul alienant al bolii (alienare fata de sine, alienare la nivel social) sunt un moment de serendipitate sau o reamintire (desfasurata intr-un mod detul de brutal si stressant pentru tine) a unor concluzii mai vechi?
In alta ordine de idei, iti doresc multa sanatate si sper ca in timpul scurs din momentul in care ai scris acest post si momentul actual, deja te simti mai bine. Take care!
M. aka Tipul din aceeasi tip de barca, vaslind pe un alt rau
April 1st, 2009 at 8:20 am
nu are nicio legatura cu 1 aprilie?
April 1st, 2009 at 10:21 am
o fata de 18 ani. necunoscuta. comuna. una din milioanele de fete – domina pentru aproximativ 1 saptamana mass-mediile unei tari civilizate cu povestea ei “scurta” si inimaginabil de bulversanta pentru omul “normal”. un calvar care se intinde intr-un interval de timp de 6 ani.
o familie aparent normala. tatal, mama si fetita de 12 ani. inceputul agoniei . violul care are ca urmare o relatie incestuoasa . fetita este transformata in metresa cu acordul “tacit” al mamei. rezultatul relatiei 2 copii. victimele incestului.
eliberarea dupa o indelungata perioada de timp cu ajutorul politiei. explicatia mamei : teama cumplita si “paralizanta” fata de agresorul copilului ei.
sigur, tatal si sotul avea o slujba zilnica . fapt care i-ar fi inlesnit fuga . abandonarea caminului “familial” si finalul suferintei copilului care la 14 respectiv 15 ani devenise mama fara ca vreodata sa fi avut sansa sa fie copil.
April 1st, 2009 at 7:32 pm
@ M: mai degraba reamintire. sanatatea e o forma de amnezie.
@ betday: se mai fac pacaleli de 1 aprilie? asta nu-i un obicei care a murit prin anii ‘80?
@ emma: nu mi-e clar pentru ce aceasta povestire..
April 1st, 2009 at 9:33 pm
era vorba de “virusul” vinovatie /responsabilitate . relatia strans legata dintre acestea . parintii isi abuzeaza copiii si nu reusesc sa isi asume integral vina .
cazul a fost facut public in urma cu cateva luni . exact ceea ce spui adesea despre parinti care se vor “victime” in momentul confruntarii !
April 1st, 2009 at 9:55 pm
…doar pentru simplul fapt ca uneori si ei la randul lor au fost victime . ma rog . cumva . vomitativ . habar n-am . ziceam si eu aiurea . adica am rupt-o din text si-am construit-o mai departe !
April 1st, 2009 at 11:40 pm
da, cred ca e un exemplu bun.. un pic extrem, dar bun.