arhitectura
citind povestea lui Dragos despre oameni si case si despre cum imbatranim impreuna, mi-am adus aminte de o expozitie in Viena, unde, pe un perete mare si alb, statea scris:
“people are walking architecture
our face is the facade”
Archigram, 1972
March 31st, 2009 at 11:04 am
intresanta/dragutza comparatia…nu se aplica in general dar in unle cazuri particulare da…n-am sa ascund faptul ca m-am gandit, cateodata, ce as fi vrut sa fiu daca nu eram om
) asta presupunand ca totul are un suflet/menire pe lumea asta, si raspunsul era: as fi vrut sa fiu o casa/cladire, si una dintre acelea contruite in stil vechi, cu ziduri groase, solide si arhitectura in stil brancovenesc, gen conac 
))…in alta ordine de idei, ce mi se pare mie trist este cum bunicii nostri “isi pregatesc” moartea, cum se gandesc ei sa stranga bani (si chiar o fac) pentru ziua aceea, parca vad in ei niste elefanti care se indrepata spre cimitir! este oare o resemnare sau renuntare la a mai trai? si in fond pt ce sa traim 
)???
March 31st, 2009 at 1:36 pm
Cred ca obiceiul batranilor de a-si aranja toate cele pentru moarte nu e numai resemnare sau renuntare ci face parte dintr-o traditie care dadea un sens mortii. Eu asa am vazut la mine la tara. Acuma, in ce masura eram un popor care doar se resemneaza e o poveste f complicata. Insa nu cred ca poti scoate niste obiceuri vechi din sistemul lor si sa le interpretezi prin prisma stilului tau de viata de acum.
March 31st, 2009 at 7:10 pm
Si din pacate unii oameni sunt intr-o eterna renovare…
Ideea “inversa”, a casei personificate, m-a impresionat intr-o povestire a lui Dino Buzzati “O dragoste tulbure” cred ca se numea din vol. “Monstrul Colombre si alte 50 de povestiri” si m-a dus cu gandul la “casele cu ochi” din Sibiu care astept sa clipesca in orice moment
April 1st, 2009 at 9:17 am
ma gandeam la acea atitudine a unor oameni de a renunta la viata cand inca nu e cazul si doar pentru ca aceasta nu le mai ofera un motiv pentru a se lupta…ce sens ar putea sa dea mortii faptul ca-ti strangi bani de cosciug, ca nu-i mai cheltui pentru alte lucruri necesare pe timpul cat mai traiesti? ma gandesc daca nu cumva e un “obicei” nascut din saracie? este un obicei prin care eu cred ca oamenii singuri isi chiama moartea, renuntand treptat la a mai trai, si cred ca influenta psihicului asupra organismului este mare, astfel ca in momentul in care ajung sa stranga suma pe care o considera ei necesara isi dau si duhul intr-un timp mai scurt sau mi lung…
June 5th, 2009 at 10:13 am
imi amintesc vag niste versuri :
simturile nostre sunt prea obscure
pentru a percepe razele lor pure ..
June 10th, 2009 at 7:55 am
oare chiar trebuia sa pun si acest nick ca sa se priceapa de fapt unde am vrut sa ajung ? probabil ca acest lucru a contrariat spiritul..