raspuns lui C.
““Sunt intr-o relatie de aprox 5 ani si in loc sa mearga mai bine, merge in jos, nu e bine deloc… Eu il iubesc, foarte mult, dar nu stiu daca el ma iubeste, nu stiu ce simte pt mine. Spune ca nu vrea alta fata, ca ma vrea pe mine, dar ca vrea sa fie liber de capu lui. Desi ne-am despartit de cateva ori, l-am lasat in pace ca sa isi puna ordine in prioritati, m-a cautat si a dorit sa ne impacam. Nu stiu ce sa fac, nu sunt fericita, mi-e greu fara el. Am regasit in ceea ce spunea K, ca este intr-o lume imaginara, care-i potoleste anxietatea si-i reda zambetul pe buze. Spuneti-mi opinia d-voastra, va rog. Si mai am inca o intrebare : nu sunteti de parere ca dragostea este cel mai frumos sentiment si ca pentru asta ne-am nascut? ( orice fel de dragoste).”
Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare (doar) credinţa poate să-l mântuiască?” (Iacov 2:14)
Draga C,
cu intarziere (pentru care imi cer scuze), iata o tentativa de raspuns:
problema, asa cum o vad eu, este ca relatia voastra nu are niciun contract. Tu stii ce vrei de la el, el nu stie/nu spune/ascunde ce vrea de la tine. E ca si cum ti-ai cumpara o casa si pe contract scrie cati bani platesti tu, dar nimic despre casa pe care o cumperi, nici cand o vei primi, nici cum arata, nici in ce stare este. Dincolo de aceasta situatie, totul este doar speculatie. Inaintezi in aceasta relatie indragostita si legata la ochi, consumandu-ti timpul in speculatii sterile si intrebari fara raspuns legate de ce ar putea sa vrea el.
In plus, se pune problema puterii in relatie: tu nu ai nicio putere – il astepti, ii dai timp sa se lamureasca. Daca el vrea, tu te duci, daca el spune nu mai vreau, tu pleci. I-ai dat lui toata puterea ta si tu acum ai ramas fara putere. Poate ca ar fi timpul sa ti-o iei inapoi, sa schimbi aceasta stare de neputinta.
Daca dupa 5 ani inca vorbesti despre dragoste, probabil ca mai e si altceva care te tine in aceasta legatura foarte puternica. Dragostea este o stare care dureaza o perioada relativ scurta (6luni?), dupa care urmeaza un timp in care se creeaza un atasament matur, se negociaza nevoile, se rezolva conflicte, se pun limite intre cei doi parteneri. Ma intreb daca aceasta istorie de separari si reveniri nu are menirea de a da impresia ca relatia voastra o ia mereu de la capat, ca sa te indragostesti inca o data si inca o data si sa evitati “maturizarea” relatiei voastre – momentul cand, cum spune o clienta de-a mea, incepi sa vezi firele de par din nasul partenerului. Daca esti indragostita de dragoste, esti in pericol sa nu ajungi sa traiesti o relatie matura intre 2 adulti, doar sa intri si sa iesi din acea stare de indragosteala in care functionam din Copil, in care totul este frumos, totul este ca in povesti, inclusiv suferinta.
Sunt cateva idei pe care le-am gandit citind mesajul tau – te invit sa iei ceva daca ti se pare de folos (ca la un bufet suedez)
Nu stiu daca dragostea este motivul pentru care ne-am nascut. E adevarat ca natura/dumnezeu a trebuit sa creeze ceva foarte puternic ca sa ne convinga sa parasim varsta copilariei si sa intram in relatii adulte. Relatii adulte in care dragostea (credinta) este sustinuta de fapte, cum spune apostolul Iacov.
Totusi, daca ne-am petrece toata viata intr-o stare de perpetua indragostire, cine ar mai fi de acord/in stare sa spele WC-uri?
March 21st, 2009 at 5:07 pm
Multumesc si eu pentru acest raspuns…. Sunt intr-o situatie similara, dar de cate ori ne-am despartit am ramas legata cu ‘ceva’ de el, dupa care inevitabil, in perioade care au variat intre cateva ore si cateva luni, m-a induplecat sa ma intorc. Cum se trece de astfel de slabiciuni? Ce din mine ma face mereu sa ma intorc la ceva care evident nu imi aduce bine? Cum sa merg mai departe acceptand, nu regretand nici resemnadu-ma? Astazi am decis ca voi spune stop. Refuza sa ma gandesc la ‘cat ma va tine oare…?’ desi undeva, acolo, in strafundul sufletului meu, deja ma tem ca poate, cine stie cum, ma voi trezi cedand din nou….
March 21st, 2009 at 6:57 pm
Dragul meu Eugen, eu as spala WC-uri/face orice in stare de indragosteala! ce are de-a face una cu alta? si nu sint deloc de acord cu tine! cum adica 6 luni si dup-aia negociem? nici vorba! mult mai mult si nu negociaza nimeni nimic. amindoi asteapta de la celalalt mai mult, dar nu o spune de teama sa nu o/il piarda! e prea scump! Esti cumva o personalitate albastra?? ce e cu atitea contracte cind vine vorba de sentimente?
March 21st, 2009 at 9:34 pm
Eu cred ca nu exista iubire adevarata, nu are cum sa existe. Daca intr-adevar ar exista, nu s-ar epuiza niciodata. Sau numim iubire starea aceea de “indragosteala” si as zice ca e o atracte fizica, in cele mai bune cazuri o atasare puternica fata de o persoana care te atrage prin atitudinea ei fata de tine (persoana care iti acorda atentie, care te ajuta, te sprijina, etc. cand ceilalti nu o fac). Iar starea asta euforica are si ea un final. E un amestec de respect, recunostinta, incredere, solidaritate… si pasiune, la inceput.
Despartirea e grea zic eu din cauza obisnuintei. Te obisnuiesti cu cineva si dupa perioada aceea in care erati mereu impreuna, o schimbare brusca e greu de suportat, e dificil sa pui punct deodata, simti ca nu mai esti acelasi si iti lipseste ceva. Dar cum toate trec, trece si sentimentul asta; insa poate lasa urme adanci si iremediabile uneori.
March 21st, 2009 at 9:56 pm
@Andreea: nu stiu ce te face sa te intorci.. raspunsul este la tine si doar tu detii cheia (Merlin-terapeutul poate ajuta, dar numai tu poti scoate sabia din stanca). In orice caz, indiferent de motiv si indiferent daca stim de ce se intampla ce se intampla, detinem puterea de a ne schimba.
@Mihaela: contractele.. sau intelegerile, daca preferi acest cuvant sunt baza relatiilor Adult-Adult. Ce vrei tu de la mine versus Ce vreau eu de la tine. Altfel, daca amandoi jinduim fara sa primim si nu cerem pentru ca ne e frica sa nu ni se ia si bucatica pe care o avem…
@Sophia: ce inseamna “iubire adevarata”? Apoi, ma decid daca exista sau nu
March 22nd, 2009 at 5:57 pm
Iubire adevarata e atunci cand iubesti pe cineva neconditionat, cand esti intru totul pentru acea persoana, trup si suflet, cu toata increderea, cand intensitatea sentimentelor se pastreaza odata cu trecerea timpului si cu schimbarile ce intervin, cand cuvintele sunt de prisos si exista intelegere reciproca cu adevarat. Cand esti gata sa faci orice compromis si sa nu iti pese de nimic altceva, cand lasi la o parte interesele proprii, cand pui iubirea pe primul loc, si nu iei in deradere sentimentele tale sau ale celuilalt. Iubirea adevarata e cea care dureaza mult mai mult decat 6 luni.
Eu asta inteleg prin iubire. Probabil nu e de mirare motivul pentru care cred ca nu exista. Dar cum poti iubi altfel un om?
March 22nd, 2009 at 6:10 pm
“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.” (Dickens):D
March 22nd, 2009 at 11:23 pm
coincidenta sau nu, acest articol despre care vorbeste Cotidianul si este descarcabil in intregime de aici (http://www.apa.org/journals/releases/gpr13159.pdf) vorbeste despre dragoste si formele ei.
March 23rd, 2009 at 11:56 am
Sophia, ce zici tu mie-mi suna a exprimarea a ceea ce ti-ai dorit sa primesti de la parintii proprii si personali. Tot ce insiri tu acolo pare a fi cliseul dresajului primit in pruncie, cliseu idealizat, mai ales atunci cind n-a fost concretizat in iubire parinteasca.
Parerea mea e ca, atunci cind pretinzi ca celuilalt sa nu-i mai pese de nimic altceva decit de tine, nici macar de sine, atunci devii posesiv. Iar asta n-are a face cu iubirea. Poate fi o consecinta a dragostei, a indragostirii, dar nu a iubirii.
April 22nd, 2009 at 11:39 am
Sophia, sunt de acord Dickens scrie foarte frumos si exprima sentimente in cuvinte cum poate unii dintre noi nici n-ar avea habar cum sa le traiasca, dar sa le mai si descrie. Ce te intreb eu, in conditiile de mai sus, cat dureaza dragostea adevarata? Cat suntem noi in stare sa suferim, sa ne daruim, sa le lasam umiliti si zdrobiti si sa iubim? Sa iubim fara sa primim nimic inapoi? Dragostea neconditionata nu exista. Ne iubim copii pentru ca sunt ai nostri, ne iubim parinti pentru ca suntem ai lor. Dar nu e nimic neconditionat in asta. Ne iubim sotii si pentru ca ne simtim iubiti de ei. Cand sentimentul de “bine” incepe sa dispara, dragostea pleaca cu el.
Eugen, iti multumesc pentru acest blog. Te citesc de mult timp dar cred totusi ca abia astazi am gasit curaj sa si scriu.
May 26th, 2009 at 12:38 pm
pat sa iau si eu legatura cu voi?
May 26th, 2009 at 12:41 pm
nu prea am curajul sa scriu;sunt destul de introvertita si emotiva
May 29th, 2009 at 7:05 pm
scuze pentru intarziere, abia azi am avut timp sa ma mai uit peste ultimele comentarii lasate..
@ madalina: sigur, bine ai venit! si daca esti emotiva, foarte bine.. umple pagina cu emoticoane
!!! vor da bine pe culorile astea minimaliste ale blogului.
@ Cristina: “Cand sentimentul de “bine” incepe sa dispara, dragostea pleaca cu el” – uneori, oamenii se conving ca exista motive pentru a ramane in relatii in care nu sunt/ nu se simt iubiti. Si de acolo incepe alunecarea in depresie.
Ma bucur ca ai avut curaj.. revin-o!
June 10th, 2009 at 1:26 pm
Eu am gasit unele raspunsuri interesante in cartea lui Gregory Bernns – Satisfactia. Nu e reclama. De asemenea, nu e o carte facila.
June 23rd, 2009 at 2:13 am
“Ca de la adult, la adult” … marturisesc, cat de placut este sa descoperi oameni luminosi …
Sper ca John Parr sa fi putut citi in limba noastra multumirile ce i le-ai adresat si astfel, sa simta pe deplin sinceritatea lor. Cuvintele tale sunt vii, au culoarea sentimentelor ce le anima, ies din pagina, au “glas”, vorbind nu doar despre cel caruia i le adresezi, ci mai ales despre Tine, Eugen …
June 23rd, 2009 at 3:04 am
Buna-Dimineata,
Daca tot n-am somn … si daca tot ne aflam in “gradina” unui psihiatru, recomand (cu multa caldura!) lectura unui autor francez: ‘Francois Lelord”. Ma gandesc la cartile sale care nu au fost inca traduse la noi, anume cele ce-l au ca personaj pe Hector: “Le voyage d’Hector a la recherche du bonheur” … “Hector et le temps qui passe” (Jacob, Paris, 2006) … “Hector et les secrets de l’amour”.
Cautandu-l pe “google.com (Amazonia), se gasesc si-n germana, la un pret rezonabil. Nu stiu insa, daca sunt expediate si spre noi. Vin insa vacantele si ne mai miscam … Eu am citit-o doar pe prima si am fost/sunt incantata. Sunt acolo raspunsuri genial de simple, la multe dintre intrebarile noastre, iar stilul, constructia romanului este cuceritoare … Hector este un tanar psihiatru, care constatand ca oricat s-ar stradui, nu-i poate face nici pe oameni (clientii sai), nici pe el insusi fericit, decide sa calatoreasca o vreme. Calatoria aduna raspunsuri, lectii, limpezimi nu doar pentru Hector.
September 18th, 2009 at 9:42 am
Iubirea este indelung rabdatoare. Propozitia asta o face sa sune foarte personificata, ca un soi de zeita. Dar pt mine este doar o marturie ca iubirea tinde sa dureze si impofida suferintelor pe care le are de indurat omul din cauza ei. Oamenii de obicei nu sunt indelung rabdatori, ci se apropie vertiginos de propriile lor limite de toleranta. Putea si Cristos sa zica hei baieti, sa nu exageram, va iubesc da lasati naibii piroanele alea ca am si eu drepturi, stati sa negociem, poate gasim un mod sa scap si eu si voi. Asta ar fi spus despre el ca nu e decat un fricos, ca noi toti, care ar face orice sa scape de propria-i suferinta. Locul negocierilor este sa iese in castig toata lumea si nimeni in pierdere. Cum negociaza un sadic cu unul care se teme de durere? “Du-te chinuie pe altcineva” va spune ultimul. “N-am pe cine,” va raspunde primul “si ceilalti imi spun la fel”. Sadicul iese in pierdere. Castigul ambelor parti este o chestie aproape filozofica, ceva ce necesita atenta investigare si efort mare de-a obtine solutia potrivita. Iar in momente de criza, cati sunt capabili sa isi pastreze Adultul functional? — actionam in virtutea propriei supravietuiri…
November 16th, 2009 at 10:05 pm
hm…ma gandesc la ce spunea eugen in alt post despre borcane..si la cat de limitate sunt cuvintele si cat pot distorsiona. in contextul acesta, iubirea/dragostea e tot o etcheta pe un borcan in care fiecare punem ce vrem noi si ce invatam de la altii..atitudini, emotii, sentimente, asteptari etc. o relatie e alt borcan, diferit de primul..si aici includ eu aspectele legate de negociere, contract etc. poate ca ce se discuta pe aceasta pagina in particular, si ce facem efectiv in viata cotidiana, reflecta modul in care uneori incurcam borcanele…despre iubire putem vb. la infinit, fara a ajunge la un consens. e posibil insa ca abordand relatia, ca functionala sau nu, ca metode de imbunatatire a ei, a comunicarii si a stabilirii in comun a granitelor…sa fie mai eficient.