psihoterapie si pisici
pe acest site, am gasit mai multe sfaturi despre cum putem servi mai bine propasirea rasei pisicesti. tot aici, un studiu neuro-imagistic privind ariile cortexului pisicesc si functiile pe care le guverneaza.
printre sfaturi, si acesta adresat posesorilor de pisoi: nu oferi pe gratis pui de pisica, bineinteles pentru a nu nimeri in mainile unor oameni care sa le faca rau. Eu am auzit zicandu-se si ca omul care ia un animal trebuie sa plateasca o suma, chiar si simbolica, altfel animalul o sa-l muste (citeste – omul nu va avea grija de animal si relatia lor degenereaza in violenta).
in psihoterapie exista aceasta idee printre practicieni, cum ca pacientul/clientul/beneficiarul trebuie sa plateasca pentru psihoterapie, altfel nu va lua in serios demersul. pe de alta parte, studiile realizate pana in prezent nu au aratat vreo diferenta intre psihoterapia platita din buzunar si cea gratis sau acoperita de asigurari. Mai mult, psihoterapia/consilierea realizata intr-un serviciu unde pacientul se afla impotriva vointei sale (mediu concentrationar, impunere judecatoreasca) este si ea dovedita ca eficienta.
Freud zicea ceva de 10% din venitul lunar (ehe, as fi fost foarte bogat daca aplicam aceasta regula).
Pana cand asigurarile de sanatate din romania vor plati pentru psihoterapie, la mine la clinica, oamenii platesc din buzunar, sursa de anxietate si speculatii privind soarta mea financiara in apropiata criza care va navali peste noi – pana una alta, comparativ cu anul trecut, numarul clientilor mei a crescut .. numai ca eu pun asta pe seama cresterii si dezvoltarii mele profesionale.
February 16th, 2009 at 10:48 pm
Cand a aflat anul trecut ca m-am inscris la facultate, o colega de-a mea a venit la mine cu o taietura din ziar . Scria acolo ca meseria de psiholog este una favorizata pe timp de criza, pentru ca vor fi foarte multi oameni deprimati din lipsa de …diverse. Ea mi-a intins articolul spunandu-mi admirativ: “ce bine ti-ai gasit momentul sa iti schimbi profesia!”.
Mi-am amintit de asta citind postul tau.
Tie iti suna a banc? Ca mie aproape ca asa mi-a sunat
Sunt sigura ca numarul clientilor tai a crescut datorita dezvoltarii tale. Nu are nicio legatura cu criza. Si iti doresc numai bine in continuare
February 17th, 2009 at 12:36 am
Probleme de comunicare cu asigurarile exista, din cate stiu eu, peste tot in lume. Nici in interiorul unor sisteme solide si cu traditie (Franta, Germania, …) apele nu sunt chiar linistite: asiguratorii nu suporta mai mult de 20-30% din costul tratamentului si asta doar in anumite conditii.
Intrebare: lasand deoparte subiectul abordat, cat este de o.k. sa inghesui relatia psihoterapeutica intr-un sablon medical (doctor, diagnostic, tratament, pacient)?
February 17th, 2009 at 10:42 am
@Ioana_du: cu siguranta, problemele sociale vor determina o crestere a incidentei tulburarilor psihice in populatie. In ce masura se va reflecta acest fenomen in cresterea adresabilitatii pentru cabinetele de psihoterapie, ramane de vazut. Experienta mea de pana acum in sistemul de stat imi spune ca modelul romanesc este sa astepti pana cand nu se mai poate (problema de consum de alcool a devenit dependenta, depresia a determinat o tentativa de suicid sau pierderea locului de munca, etc) si atunci sa te duci la doctor in asteptarea rezolvarii magice (rapid, ieftin si sa includa neaparat o reteta). Cred ca pe termen scurt, vor fi mai putini clienti si asta va duce la o cernere a profesionistilor (oamenii, chiar si cei cu bani, vor fi mult mai orientati spre rezultate si vor fi mai putin dispusi sa accepte gargara). Pe termen lung, o data cu schimbarea mentalitatilor, standardizarea pregatirii profesionale si implicarea statului prin asigurari lucrurile se vor schimba in bine. Asa ca da, ti-ai ales o meserie de viitor, nu insa de viitor imediat.. cred eu.
February 17th, 2009 at 10:51 am
@sinbad: multumesc pentrru intrebare, o sa scriu o data mai pe larg despre relatia tumultoasa dintre psihologi si psihiatri. Psihoterapia a inceput ca o interventie medicala practicata de catre medici (psihiatri) si a evoluat spre o profesie separata – o mare responsabilitate aici o au medicii care, incantati de noile descoperiri farmacologice (noi in anii ’50 – ’60) au dezinvestit cuvantul ca unealta terapeutica. Cred ca per ansamblu, sablonul medical se pastreaza (un om cu o problema apeleaza la un profesionist sa caute o solutie) – doar ca in interiorul acestui sablon, lucrurile stau diferit de ceea ce se intampla in cabinetul unui doctor somatician.
O discutie interesanta ar fi si cea despre diferentele dintre psihoterapeutii cu background medical si cei care provin din psihologie.
February 17th, 2009 at 7:47 pm
interesanta analogia cu psihoterapia si pisicile…insa nu sunt de acord sa primesti o suma fie si simbolica pentru acel sufletel; intai ma asigur ca stapanul iubeste animalele in general, drept urmare nimeni nu va avea de suferit, nici eu gandindu-ma la ce va pati stapanul sau ce va pati pisica proaspat adoptata…oricum , am inteles ideea…I keep reading your blog…
February 17th, 2009 at 7:55 pm
well, ieri a murit cainele parintilor mei si poate ca sunt putin afectata cand vorbesc despre animale si oameni care ar putea suferi o pierdere de acest gen… (mi se aplica cei 10% pentru asta?! ha ha)
February 17th, 2009 at 10:33 pm
Multumesc pentru raspuns. Totusi sunt de parere ca este si o problema de comoditate mentala. Un om cu o problema … Intru pe site-ul ARP si descopar cu netarmuita duiosie ca la capitolul *schizofrenie* acopar cu nonsalanta 7 puncte din 8. Ma intreb cine a fost in stare sa scrie si sa publice asa ceva? In sfarsit, unde voiam sa ajung: cred ca psihanaliza (psihoterapia, etc…) pierde foarte mult de pe urma voitei confuzii cu medicina. Pierde autoritate, clienti, perspective.
February 18th, 2009 at 12:15 am
@ sinbad: cu placere. despre 7 din 8, iti mai promit un comentariu legat de viziunea categorica versus cea dimensionala in diagnosticarea problemelor psihice.
Altfel, e interesant ce afirmi ca psihoterapia pierde din autoritate si din clienti prin alaturarea de medicina. Ce sa spun.. e greu sa o parasesti pe mama
February 19th, 2009 at 11:26 am
Tot acest algoritm de “trebuie sa platesti, altfel nu functioneaza / ceva rau se intampla” nu este neaparat un lucru rar. Se intalneste in foarte multe circumstante de tranzactie (tranzactie nu in sensul AT) in care cineva primeste ceva.
Ca si om format in sociologie, stiu ca exista o serie de paradigme / explicatii pentru asta:
- odata ar fi ritualizarea relatiilor (orice relatie ca sa fie functionala si completa trebuie sa se faca dupa un ritual cu reguli stabilite)
- necesitatea de raport egal / echitate (cu implicatii de status social)
- si ar mai fi aici si partea investitionala (este mai probabil sa ceri randament de la lucruri in care investesti resurse, decat in cele in care nu investesti resurse)
Insa in final, ca orice paradigma care suprageneralizeaza, situatiile reale sunt sume de variabile particulare dintre are unele sunt neidentificabile.
March 25th, 2010 at 6:47 pm
ok, platim, dar nu e tot una, cat – statul ar putea sa ajuta fara problema cu o proportie anumitea, fara sa degradeaza eficienta … eu am amanat mersul la psiholog pt ani lungi pt ca nu am avut bani.