un pic de publicitate…
pe 21februarie, 4 aprilie si 16 mai, colega mea Adina Tita, psiholog clinician si psihoterapeut, specializata in lucrul cu copii si familii, va sustine un curs de o zi intitulat “Cum sa construim relatii sanatoase cu copiii nostri“. Mai multe detalii aici.
Ce apreciez cel mai mult la experienta de lucru a Adinei este faptul ca a lucrat cu copii autisti. In autism, principala problema a copilului este incapacitatea de a crea atasamente – fata de parinti, colegi si chiar fata de lume si obiectele care il inconjoara. Cred ca experienta de lucru cu cazurile extreme este foarte utila in rezolvarea problemelor asa zis obisnuite.
A crea si apoi a mentine un atasament sanatos cu un copil este, cred eu, principala sarcina si cea mai grea a unui parinte – presupune managementul limitelor, oferirea de permisiuni pentru a fi si pentru a face, modelarea comportamentelor, in special pe cel al exprimarii sanatoase a emotiilor si multe alte ingrediente din a caror combinatie, ca intr-o a doua perioada de gestatie, se naste atasamentul intre parinte si copil care este altceva decat forta oarba a instinctului de posesie, sursa a manipularilor si radacina a psihopatologiei viitoare (parintele: “eu te-am facut, trebuie sa faci cum spun eu”; copilul: “daca o supar pe mama, o sa o doara inima si o sa moara”).
o scurta completare: in terapie, adesea clientii mei, si eu insumi in propria mea terapie, gasesc alinare ca parintii lor nu au stiut sa procedeze altfel, nu au stiut de consecintele psihologice ale actelor lor asupra fiilor si fiicelor, in fine, chiar daca si-au iubit copii, nu au stiut cum sa iubeasca, cum sa-si manifeste dragostea. Cei din generatia mea, cei care au la dispozitie carti, filme si workshop-uri cum este cel al Adinei nu vor mai avea aceasta scuza.
Si intr-o incheiere oarecum meditativa – cat de mare este nevoia de parinti a Copilului din noi daca ne petrecem artat timp si cheltuim atata energie pentru a le gasi si a crede in ele. De scuze e vorba.
February 1st, 2009 at 3:24 pm
Oare? Parintii au avut cursuri, discutii si carti de vreo 50 de ani incoace. Nu in Romania, desigur. Insa au fost inspirate de curentele psihologice ale timpului respectiv si au facut mai mult rau decat bine. Toate erau variatuni pe tema – nu faceti cum simtiti faceti cum va spunem noi ca e bine. Uite un exemplu http://www.archive.org/details/HabitPat1954
February 2nd, 2009 at 6:24 pm
Este excelenta ideea colegei tale (si a altor clinici, de fapt, probabil de-acolo a luat ideea), sint sigura ca va atrage o gramada de parinti – din experienta spun ca nu e o treaba usoara, atita timp cit constientizezi in ce te-ai bagat:)
Totusi, pretul e cam piperat, avind in vedere ca e cam mare riscul ca oaresce mamici sa se-ntinda cu vorba la experiente proprii, si sa manince din timpul si nervii celorlalti participanti…
February 2nd, 2009 at 6:41 pm
@ Mihaela: tocmai pentru a preintampina o asemenea incalcare a limitelor este nevoie de un profesionist bine pregatit, capabil sa fie autoritar fara sa fie agresiv. Si aceste skills-uri foarte necesare sunt parte din costuri. Pentru ca, atunci cand vorbim de oameni onesti, pretul reflecta calitatea.
@Anonymous: filmuletul reflecta filosofia psihologiei comportamentaliste (we are all creatures of habit) la mare moda in perioada in care a fost facut filmul. Iar mesajul nu este chiar gresit, doar exagerat, desi, recunosc, exagerarea este o greseala. Totusi, daca ne uitam la ultimele decade, in Vest, oamenii au incorporat cunostinte psihologice in felul in care isi cresc copiii: multi stiu ca nu e ok sa se certe in fata copiilor, ca e necesar sa le spuna acestora ‘te iubesc’, sa ii laude, sa nu-i bata, samd.
February 2nd, 2009 at 11:01 pm
Mda, in fond nici in ignorantza nu e mai bine sa traiesti. Am eu un dinte cu ipocrizia in care se afla parintii care isi cresc odraslele dupa cartzi de genul “cum sa”. Si cu submisivitatea lor. Dar daca stau sa ma gandesc in loc de carti altadata era “cum zice Mitza”, “cum zice vecina ca al ei e mare si s-a ajuns” sau cum zice traditzia. Daca acum unii asculta de psihologi prosti ei sunt de vina, nu psihologii.