freud avea dreptate.. si eric berne
Distorsionarea numelui unei persoane este echivalenta cu o insulta, atunci cand este facuta cu intentie, si ar putea avea aceeasi semnificatie atunci cand apare in cazuri unde se prezinta ca greseli neintentionate de vorbire.
S. Freud, “Psihopatologia vietii cotidiene”
“Un mic fascist locuieste in capul oricarei fiinte umane. [...] se poate spune ca acela care nu este constient de aceasta forta in propria personalitate, a pierdut deja controlul asupra ei”
E. Berne, “Ce spui dupa ce spui buna ziua”
Presa americana relateaza faptul ca 7000 de scrisori trimise de armata Statelor Unite catre familiile soldatilor morti in Irak si Afganistan incepeau cu expresia “Draga John Doe”. John Doe este un nume folosit pentru a descrie o persoana necunoscuta sau, in tribunal, pentru a pastra anonimitatea unei persoane.
eu vad aici 2 posibile interpretari:
prima ar fi cea psihanalitica, clasica, in acord cu citatul de mai sus din Freud – mai marii armatei de fapt nu acorda nicio importanta soldatului ca persoana, el devine o unealta in mana sistemului, un pion pe o tabla de sah. Viata lui, persoana si personalitatea lui, numele lui sunt detalii lipsite de importanta. In sistem si pentru sistem, soldatul este o unealta, pe care o folosesti atat timp cat da randament, pe care o repari daca mai poate fi reparata, pe care o arunci atunci cand devine inutilizabila (vezi stirile legate de lipsa sprijinului institutional pentru veteranii americani intorsi din razboi) si pe care o consemnezi in anonimatul cifrelor si al numelui generic de John Doe atunci cand nu mai poate fi recuperata. In acest sens, “greseala” armatei dezvaluie o relatie tipica de abuzator-victima. In cuvintele cantecului, “some of them want to use you and some of them want to be used by you“.
o a doua explicatie ar putea fi ca aceasta “greseala” releva un mecanism de aparare clasic, intalnit nu numai in armata, ci in toate mediile in care oamenii se confrunta cu realitati dure sau socante. Realitatea este numita prin eufemisme pentru a scadea impactul psihologic asupra observatorului. In armata, locul unde oamenii se omoara intre ei este numit “teatru de operatiuni”, un soldat mort este “cazut la datorie”, oamenii neimplicati direct in bataie, dar care mor ca urmare a unei erori sunt “victime colaterale” si lista poate continua cu alte exemple. La fel, in medicina, un pacient nu este o persoana, este “schizofrenul de la salonul 5″, un chirurg nu opereaza un om, ci “o hernie”, iar un pacient nu moare pe masa de operatie, ci a fost “pierdut”. Cred ca acelasi proces este valabil si in alte domenii in care oamenii se confrunta cu realitati atroce (pompieri, politisti, ingrijiri paleative, asistenta sociala pentru copiii strazii sau dependentii de droguri).
in definitiv, ambele explicatii coexista, prima fiind o consecinta a celei din urma – ce incepe ca un mecanism de aparare in fata unei realitati atroce, devine, in lipsa controlului constiintei, un proces de abuz si dezumanizare. Un om speriat si ingrozit de realitati prea dure pentru orice minte umana se transforma cu timpul in monstrul care le instrumenteaza, scutul de protectie se transorma in sabie, masca devine omul insusi.
A intelege acest proces nu inseamna a exonera de responsabilitate pe cei implicati. Rezistenta imensa a publicului la discursurile care prezinta psihologia abuzatorului sta in teama ca “vinovatul” ar putea scapa nepedepsit, dar, mai ales, in refuzul de a ne confrunta cu ceea ce Eric Berne numea “micul fascist din fiecare dintre noi”. Pentru ca toti ne construim scuturi de protectie cand suntem mici, infricosati, slabi, neputinciosi si, in anumite conditii, aceste scuturi se pot transforma in sabii. Exemplele sunt in jurul nostru.
January 8th, 2009 at 7:46 pm
foarte pertinent articolul…
este stiut faptul ca soldatii americanii care s-au intors din Irak si Afganistan au probleme psihice sau sufera de depresie si tulburare de stres post-traumatic…dar cati dintre ei beneficiaza de un tratament adecvat?!
January 9th, 2009 at 5:25 am
(off-topic, sorry)
Am incercat sa adaug RSS feedul de la blogul tau la ‘cititorul’ meu de RSS feeds, insa nu merge. E cumva adresa care apare pe blogul tau gresita?
http://eugenhriscu.ro/feed e adresa pe care am incercat sa o folosesc.
Merci.
January 9th, 2009 at 10:26 am
in opinia mea, singurul tratament cu adevarat adecvat pentru tulburarea de stress post traumatic este prevenirea.. daca nu vrei sa suferi de soc post traumatic, nu te pune in situatii in care ai putea sa suferi un asemenea soc.
January 9th, 2009 at 12:25 pm
@ Alex: incearca http://www.eugenhriscu.ro (nu ma pricep la aceste chestiuni). Pe de alta parte, vad eu bine? 5.25 am? Nu stiu daca sa ma simt onorat sau sa te intreb daca suferi de insomnie… sau amandoua
January 9th, 2009 at 8:10 pm
Nu merge. Probabil nu ai setat RSS feedu’ bine. Din pacate nici eu nu ma pricep la chestii de-astea.
Referitor la 5:25am… nici una, nici alta. Eu sunt in Toronto, la 7 ore diferenta de Romania
January 11th, 2009 at 12:15 am
mda . cine sa faca niste campanii dragute pentru prevenirea stresului post traumatic
)))
nu m-am putut abtine…
January 11th, 2009 at 12:21 am
si din cate imi amintesc eu pts-ului i s-a acordat importanta dupa cel de-al doilea razboi mondial studiindu-se victimele hollokaustului. in privinta lor crezi ca merge sa zici nu te pune in situatii in care ai putea suferi un asemenea soc
January 12th, 2009 at 12:27 pm
A mai fost si asa numitul shell shock, din primul razboi mondial, iar in prezent, psihiatrii din zona fostei Yugoslavii sunt mari specialisti in tulburarea de stress post traumatic (tspt) din motive lesne de inteles.
Intr-o vreme se credea ca interventiile realizate rapid dupa producerea unui eveniment traumatizant ar putea sa scada riscul aparitiei tspt. Am citit odata ca, in Germania, o echipa de specialisti in sanatate mintala a fost trimisa de urgenta la locul producerii unui accident feroviar tocmai pentru a preveni aceasta tulburare. Se pare totusi ca aceste interventii nu sunt tocmai atat de eficiente.
Iar cand tratamentul lipseste sau este prea putin eficace, prevenirea este o cale de preferat.
October 6th, 2010 at 2:32 pm
din punctul meu de vedere si din experienta,ca locuitor in usa…soldati trimisi in irak sau afganistan au acelasi probleme cu cetateni din sua.fara suflete si sentimente !!!!