NOTE DIN JURNALUL UNUI PSIHOTERAPEUT

Cu ceva timp in urma, am lucrat cateva sedinte cu o persoana din strainatate care se angajase temporar in Bucuresti. In ultima relatie, proaspat incheiata, descoperise ca fusese inselata. In noua relatie, nu putea scapa de frica de infidelitatea partenerului si banuiala ca, din nou, este mintita. Cand a aflat ca fricile ei au fost intemeiate, ca si in aceasta relatie barbatul de langa ea nu ii era loial, a incheiat relatia, a decis sa paraseasca brusc Romania. Ajunsa in orasul ei natal, a incercat sa gaseasca un alt psihoterapeut cu care sa continue ce incepuse cu mine, adica identificarea modurilor in care experientele de relatie din trecut, in principal relatia cu parintii, ii afectau acum modul in care relatiile ei pareau sa urmeze acelasi curs. Pentru ca am tinut o vreme legatura pe mail, am aflat ca si-a facut o programare la un terapeut cognitiv-comportamental. In prima si singura sedinta pe care au avut-o, terapeutul i-a spus ca nu este nimic in neregula cu ea, ca ce lucrasem noi e o tampenie si ca trecutul nu ne afecteaza cu nimic viata in prezent.

O imagine: un magnet va crea in jurul sau un camp de forta pe liniile caruia se va depune praful de pilitura de fier. Chiar daca acoperim magnetul cu o foaie de hartie si presaram pilitura de fier deasupra, aceasta se va aseza pe aceleasi linii de forta dictate de magnetul de sub coala de hartie. Cineva care nu ar sti ca sub foaia de hartie se afla un magnet, ar fi extrem de mirat sa constate ca, de fiecare data, pilitura de fier cade pe foaia de hartie formand acelasi model. Daca aceeasi “coincidenta” se repeta de destul de multe ori, acel cineva va incepe sa banuiasca posibilitatea existentei unui “mecanism”, a unui proces care interfereaza cu libertatea piliturii de fier de a se aseza cum doreste pe foaia de hartie. Primul imbold va fi, desigur, sa privim sub foaia de hartie. Asa incepe psihoterapia de sondare si interpretare a trecutului.  

Primele experiente din viata noastra, modul in care interactionam cu parintii, cu fratii, relatiile cu colegii de scoala, influenta bunicilor, toate aceste experiente initiale se impregneaza in memoria noastra, sunt magnetul de care uitam. Toate celelalte experiente ulterioare sunt pilitura de fier care se va orienta pe niste linii de forta prestabilite. Sigur, psihologia nu este fizica, lucrurile nu sunt atat de previzibile, simple sau simpliste. In primul rand, intervine aici diferenta ca, pentru oameni, adesea a privi sub coala de hartie aduce multa suferinta si, uneori, confuzie. Magnetul nu este identificat din prima ca ceea ce este, un abuz nu poarta o eticheta pe care scrie ‘abuz’ (dar despre asta, cu alta ocazie).

Pastrand, insa, termenii comparatiei, vreau sa spun ca sansa pentru client, dar si un mare pericol sunt ca relatia cu terapeutul sa reprezinte un nou magnet care sa elibereze pilitura de fier de forta vechiului magnet. Este absolut necesar ca noul magnet sa dispara la un moment dat, altfel nu vorbim de vindecare si libertate, ci doar de o substitutie. De aceea, psihoterapia face apel la etica poate mai mult decat orice alta disciplina medicala. Terapia, la baza ei, cel putin forma de terapie care valorizeaza relatia dintre terapeut si client, este o lupta intre 2 campuri magnetice, intre obisnuinta si atasament. Obisnuinta de a face lucrurile conform vechilor tipare si atasamentul fata de o relatie noua in care lucrurile se petrec diferit. Imi aduc aminte aici de un coleg care imi povestea ca, dupa mai multi ani de lucru, clientul sau suferind de schizofrenie ajunsese sa-si poata spune “aud voci care imi spun ca terapeutul meu imi vrea raul, dar eu stiu ca terapeutul meu tine la mine, deci aceste voci sunt mincinoase si fac parte din boala mea”.  

La fel, un magnet slab nu va fi de niciun ajutor. Relatia cu un terapeut “impotent” se va organiza pe aceleasi linii vechi de forta. Terapia va fi inca un strat de pilitura de fier. Terapeutul pe care clienta mea l-a intalnit la intoarcerea ei acasa a fost inca un barbat din lungul sir de barbati care i-au inselat asteptarile.

This entry was posted Thursday, November 6th, 2008 at 2:25 pm and is filed under reflectii. You can leave a response, or trackback from your own site.