vocile

la un moment dat, intr-o terapie, clientul/pacientul ajunge in situatia cand trebuie sa aleaga intre vocile din capul sau si vocea terapeutului.

ziua sanatatii mintale

nu mi-au placut niciodata campaniile mari de “constientizare”, de “raising awareness”, bannerele stradale, simpozioanele si afisele din statiile de autobuz. sanatatea si prevenirea nu se fac de catre copyrighteri. dar am sesizat anul acesta absenta cvasi-totala a oricarei mentionari a zilei mondiale a sanatatii mintale (biroul OMS a avut o postare pe facebook) si am realizat ca miza acestor campanii nu este schimbarea comportamentala sau informarea publicului, ci formularea unui statement de catre institutiile statului – acest subiect este important pentru noi, ne pasa de …

azi am gasit un album de schite in creion reprezentand fiecare o tulburare psihica. ce frumos ar fi fost un concurs de desene in randul elevilor din liceele tarii care ar fi participat la o prezentare pe tema sanatatii si bolilor mintale, cu castigatorii anuntati pe 10 octombrie si o expozitie cu lucrarile lor realizata intr un spital de psihiatrie care si-ar fi deschis, fie si pentru o zi, portile spre in afara..

***

nevoia de drog (craving-ul) este o formă de atac de panică. ambele sunt anxietate. anxietatea de a fi coplesit de forte launtrice.

cele 12 injonctiuni – un exercițiu de auto-cunoaștere

Recitind unul din textele vechi ale analizei tranzacționale despre cele 12 injoncțuni pe care copiii (se presupune) le preiau de la părinți (ca personajele de basm un blestem) și care le structurează personalitatea și le determină destinul.. mă gândesc că aș putea să mă uit la acestea de o manieră mai puțin dramatică, mai puțin prescriptivă, să le consider mai degrabă “chestiuni”.. arii existențiale problematice cu o semnificație aparte pentru istoria individului și pentru devenirea sa. să nu aruncăm copilul, o dată cu apa.

așadar cele douasprezece injonctiuni (porunci?): să nu exiști, să nu fii tu însuți, să nu gândești, să nu simți, să nu aparții, nu!, să nu ai succes, să nu crești, să nu fii copil, să nu fii important, să nu fii apropiat (de alți oameni), să nu fii sănătos.

și voind a le trece pe o foaie de hârtie, am construit acest exercițiu (care este mai mult o aruncare de bobi, o răsturnare a ceșcuței de cafea, o jucărie)  observându-mi propriul proces de memorare (și uitare):

– citind injoncțiunile o singură dată, încearcă apoi să le reproduci din memorie (în scris). Este puțin probabil ca cineva să le poată reține pe toate la o singură citire. Recitește lista și vezi pe care le-ai uitat. Trece-le apoi și pe ele alături de celelalte.

Cheia, mai jos:

Cele uitate sunt chestiunile existențiale personale. Ai uitat din nou una sau mai multe injoncțiuni dintre cele uitate prima oară? Acestea sunt chestiunile care sunt prezente acum. Chiar dacă nu ai uitat niciuna, ultima de pe listă este cea care este activă în prezent.

Notă: a nu se lua prea în serios!

Eu am uitat patru după prima citire.

însemnări..

analiștii tranzacționali din anii ’80 erau ca niște ingineri mecanici.. cu uneltele lor bine calibrate – cercuri, diagrame, linii și săgeți, matrici și tabele, meștereau la mintea pacientului.. șurubelnițe și chei franceze pentru creier. Berne chiar face o comparație la un moment dat cu un instalator care cere 100 de dolari pentru că a știut unde să lovească cu ciocanul, la fel ca medicul care cere 100 de dolari pentru că a știut ce să taie cu bisturiul.

timpul a trecut, s-au schimbat și mașinile și uneltele. adică nici oamenii care vin în psihoterapie nu mai sunt aceeași ca în urmă cu treizeci de ani, nici iluzia inginerului a toate cunoscator nu mai dăinuie.

psihoterapeuții anilor 2000 (pentru că distincția între școli și orientări începe să fie din ce în ce mai palidă, nu doar în mentalul colectiv, dar și în studiile de eficacitate) se aseamănă cu mecanicul auto pe care l-am văzut anul trecut la Constanța, reparând mașina colegului Vlad.. a scos o cutie pe care a legat-o cu niște fire la bord, a stabilit o conexiune și au început să apară pe ecran informații. După care a început să tasteze ceva pe niște butoane și vrrrruuum..

în terapie poate să ia ceva mai mult timp decât în service-ul auto, până se leagă firele și se stabilește conexiunea la cutie.

iar cutia sunt eu, conștient (pe cât posibil și uneori mai bine decât alte ori) de fluxul de informație care se transmite prin firele invizibile ale conexiunii.

sau, in cuvintele lui erik erikson, psihoterapia este “a human relationship in which the observer, who has learned to observe himself teaches the observed how to become self-observant” (p. 381)

_____

Erikson H. E. Childhood and Society. Paladin Books 1977 (Originally published in 1950)

Trei povești cu emigranți

 

Când stai departe de un loc mai mult timp, mai mult decât durata unui concediu, mintea începe procesul desprinderii – vechile obișnuințe se tocesc și unele chiar se șterg, ca de exemplu figura bătrânei care îți vinde borș și zarzavat pentru ciorbă duminica sau aprecierea instinctivă a timpului necesar pentru a ajunge dintr-o parte în alta. Ca în “Tinerețe fără bătrânețe” când, întorcându-se, fiul de împărat nu mai recunoaște și nu mai este recunoscut de nimeni, dar mult mai puțin grav, bineînțeles.

 

 

Binging nelimitat

 

Tratamentul dependenţelor va salva lumea. Dependenţa este boala de care suferim cu toţii, toţi care consumăm şi nu mai avem limite. Nu ne putem opri din poluat, din tăiat păduri, din distrus planeta, pe noi înşine şi celelalte fiinţe care trăiesc alături de noi. Nu ne putem opri şi nici nu e nimeni în afara noastră care să ne oprească. Aşa că tot ce putem face este să ne tratăm fiecare propria dependenţă. Vă mulţumesc pentru efortul vostru de a salva lumea, om cu om.

O condamnare cât o uitare

 

Este foarte posibil însă ca mulţi să considere că dreptatea a fost servită, cărţile de istorie îşi vor fi primit epilogul şi pot fi închise fără a fi citite, trecutul se poate întoarce în trecut, acolo unde îi este locul, iar noi la conturile noastre de facebook care triază ştiri în neştire. Ce ironic că ne putem înfiora aflând de o criză umanitară care se petrece în celălalt capăt al lumii, dar ezităm să ne aţintim privirea asupra schingiuirilor care au avut loc pe aceste meleaguri cu doar câteva decenii înainte.

Cabinetul Germania

 

Cultura populară descrie cabinetul de psihoterapie ca pe un loc al păcii şi al liniştii. Căzând în aceeaşi eroare, unii psihologi aleg să îşi împodobească locul unde îşi desfăşoară activitatea cu reprezentări ale serenităţii – fluturi, flori şi pasteluri. Unele clinici de psihoterapie oferă chiar forme alternative de relaxare ca şi cum psihoterapia ar fi un fel de spa, iar psihoterapeutul o sursă de mesaje motivaţionale şi bună dispoziţie. Când trauma intră pe uşa cabinetului de psihoterapie, ceea ce urmează seamănă prea puţin cu o şedinţă la coafor şi mai mult cu una de exorcizare.

Plăcerea și ochiul celui viclean

Plăcerea este un elefant care se leagănă pe pânza de paianjen a minţii şi, cât timp nu se rupe, va exista mereu loc pentru încă un elefant. În final, pânza, totuşi, se rupe şi totul se încheie cu o moarte mică – stuporul alcoolic, starea de indigestie şi arsura din capul pieptului care creşte în intensitate până la paroxism, oboseala şi somnul după o noapte de dans condimentată cu energizante. Şi senzaţia de (re)naştere în chinuri şi dureri de a doua zi. O nouă şansă, o nouă viaţă, un nou an.